Gherman al Parisului

Sf. Gherman al Parisului

Cel întru sfinți Părintele nostru Gherman al Parisului a fost episcop de Paris între anii 536 și 576. El a căutat cu curaj, însă în mare parte fără succes, să pună capăt conflictelor civile și să stăvilească cruzimea regilor franci. A întemeiat o mănăstire la Paris, cunoscută astăzi sub numele de Saint-Germain-des-Prés. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 28 mai.

Viața

Sfântul nostru Părinte Gherman s-a născut la începutul secolului al VI-lea, la Autun. După încheierea studiilor, s-a retras la unul dintre rudele sale și a dus împreună cu acesta, timp de cincisprezece ani, o viață plăcută lui Dumnezeu, în nevoință ascetică, rugăciune și cântări sfinte. Buna mireasmă a virtuților sale răspândindu-se în regiune, episcopul de Autun l-a hirotonit preot (530), iar succesorul acestuia l-a pus în fruntea vestitei mănăstiri Saint-Symphorien. Asprimea vieții sale îl aducea uneori în conflict cu episcopul, astfel încât, odată, a fost chiar aruncat în închisoare. Ușa celulei s-a deschis singură, însă sfântul nu a acceptat să iasă decât după ce a primit poruncă.

În jurul anului 555, a fost chemat la Paris de regele Childebert și desemnat pentru a fi hirotonit episcop al cetății. În această nouă slujire, smeritul Gherman nu a schimbat nimic din austeritatea vieții și nici din îmbrăcămintea sa. Până la sfârșitul zilelor sale a rămas monah și ascet, adăugând râvnei sale pentru desăvârșirea evanghelică grija pentru mântuirea poporului său, pe care îl îndemna neîncetat.

Predica sa era întărită în chip minunat de darul facerii de minuni, pe care Dumnezeu i-l dăruise din belșug. Vindeca mulțime de neputincioși și bolnavi prin rugăciune și îi izbăvea pe cei demonizați, pe care îi ținea mai multe zile lângă el pentru a se ruga pentru ei. Faima sa de făcător de minuni s-a răspândit departe, astfel încât oamenii foloseau orice obiect pe care îl binecuvântase sau doar îl atinsese, pentru a-l trimite celor încercați, iar prin harul lui Dumnezeu aceștia se izbăveau de suferințele lor.

Neobosit în milostenie, Gherman dedica acesteia cea mai mare parte a resurselor Bisericii sale, iar atunci când acestea nu erau suficiente, apela la regele Childebert, care îl admira foarte mult după ce fusese vindecat de sfânt de o boală gravă. Mila sfântului Gherman se întindea asupra tuturor, buni și răi; și, când putea, obținea eliberarea tuturor prizonierilor și răscumpăra sclavi de toate neamurile. În persoana lui, creștinii din Paris credeau că îl văd din nou viu pe Sfântul Dionisie, primul episcop al Parisului (prăznuit la 9 octombrie).

El a încurajat cultul sfinților locali și purta o grijă deosebită frumuseții și demnității slujbelor liturgice: se consideră că multe dintre particularitățile Liturghiei galicane de atunci s-au datorat probabil influenței sale. Cu sprijinul regelui, a întemeiat o mănăstire închinată Sfintei Cruci și Sfântului Vincențiu (prăznuit la 24 mai), cunoscută mai târziu sub numele de Saint-Germain-des-Prés. A adus acolo monahi de la Saint-Symphorien, pentru a respecta regula lor, provenită din mănăstirea Lérins.

Bun cunoscător al tradiției bisericești, Sfântul Gherman veghea cu multă grijă la pacea și unitatea Bisericii Galiei. A avut un rol de seamă la Sinodul de la Tours (566) și a convocat două sinoade la Paris (557 și 573).

După moartea lui Childebert (558), Parisul a devenit capitala regatului unit al lui Clotaire, care a arătat sfântului episcop aceeași cinstire ca și fratele său, datorită influenței soției sale, Sfânta Radegonda (prăznuită la 13 august). Când regina a hotărât să ia vălul monahal în mănăstirea Sfintei Cruci pe care o întemeiase la Poitiers, Sfântul Gherman l-a rugat pe rege să nu se împotrivească chemării ei și a întreținut apoi cu ea o legătură constantă de povățuire duhovnicească.

La sfârșitul scurtei domnii a lui Clotaire (561), regatul a fost din nou împărțit între cei patru nepoți ai săi: Caribert, Gontran, Sigebert și Chilperic. Caribert, regele Parisului, era un om nelegiuit și desfrânat; jefuia bisericile și se căsătorise cu două surori. El a disprețuit excomunicarea rostită de sfânt, dar curând după aceea Dumnezeu l-a lovit cu moartea, împreună cu una dintre soțiile sale.

Sfântul Gherman s-a străduit, însă fără izbândă, să le împace pe Brunhilda, soția lui Sigebert, și pe Fredegonda, soția lui Chilperic. După uciderea surorii Brunhildei, la instigarea Fredegondei (575), Sigebert a pornit război împotriva lui Chilperic. Trecând prin Paris, l-a întâlnit pe sfântul episcop, care a încercat să-l facă să renunțe la dorința de răzbunare și i-a spus: „Dacă sapi groapă fratelui tău, vei cădea tu însuți în ea.” Sigebert nu a ținut seama de acest sfat și a murit asasinat.

După ce a fost vreme îndelungată făuritor de pace și păstor exemplar, Sfântul Gherman a adormit în Domnul la 28 mai 576 și a fost îngropat în biserica mănăstirii sale din Paris.

În timpul marelui incendiu care a pustiit Parisul în 585, el s-a arătat pentru a-i elibera pe prizonieri, care au alergat îndată să se refugieze la mormântul său.

Mai târziu, a rămas unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai poporului, atât la Paris și în Galia, cât și în întreaga Biserică latină.

Casetă de succesiune: Gherman al Parisului
Precedat de: ?	Episcop al Parisului 536-576	Urmat de: ?

Surse

• Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos-Petras
• https://en.orthodoxwiki.org/Germanus_of_Paris

A se vedea și

• Liturghia Sfântului Gherman al Parisului