Frăția Ortodoxă Română
Frăția Ortodoxă Română a fost o organizație bisericească înființată în 1933 de către Sextil Pușcariu cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea în vederea educării laicatului. Desființată în timpul comunismului, a revenit pentru un timp în perioada de după 1989, timp în care s-a implicat și Prof. Emilian Popescu în reorganizarea grupării. Organizația nu a supraviețuit mult, dar în vederea viitoarelor încercări de a educa laicatul, Prof. Emilian Popescu consideră că „antidotul propus atunci rămâne valabil”.
Cuprins
Educația laicilor în perioada interbelică
Introducere
O etapă nouă în învățământul general, inclusiv cel teologic, este deschisă de Spiru Haret (1851-1912), celebru ministru al Instrucțiunii, care, prin reforma învățământului din 1898, a creat bazele unei dezvoltări fără precedent. Intelectualitatea și preoțimea formate în această vreme au realizat România Mare. Atunci, consideră Prof. Emilian Popescu, s-a introdus sau s-a completat ectenia de la ieșirea cu Sfintele Daruri, când se pomenesc eroii, „care s-au jertfit pentru întregirea neamului și slava Sfintei noastre Biserici”.
Școala și Biserica de atunci au modelat laici de mare valoare, care au apărat credința strămoșească în perioada interbelică de curentele raționalist-atee, ori ideologii politice: așa au făcut Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Nicolae Paulescu, Simion Mehedinți, Ion Petrovici, Sextil Pușcariu, Victor Barbilian și alții. Facultatea de Teologie din București, prin profesorul Teodor M. Popescu și alți colegi și prieteni, a inițiat și prezentat conferințe cu dezbateri publice la Sala Dalles din București, cu teme deosebit de actuale atunci și astăzi.
Transilvania
Frăția Ortodoxă Română
În Transilvania, unde problemele religioase erau mai complicate din cauza diversității etnice și confesionare, a luat ființă în 1933, la Cluj, Frăția Ortodoxă Română (F.O.R.), condusă de primul rector al Universității Românești, savantul Sextil Pușcariu, și de un comitet cu personalități prestigioase. F.O.R. venea cu un program de renaștere națională prin ortodoxie. Obiectivele principale erau:
- Concentrarea mirenilor într-o mare organizație religioasă, menită să fie izvorul înnoirii morale a intelectualității românești și prin ea a ortodoxiei, ca temelie de renaștere sufletească a Statului întregit.
- Învățământului religios din școli să i se dea atențiune mai mare și el să fie încredințat unor cateheți capabili să facă din catedrele lor un apostolat.
- Membrii F.O.R. aveau menirea să transpună credința ortodoxă în viața familiei și în societatea românească, impunându-i treptat principiile ei de comportare morală. Este marea problemă a apostolatului laic, care trebuia să fie o acțiune de susținere a apostolatului preoțesc.
- Prevenirea și combaterea acțiunilor dăunătoare Bisericii Ortodoxe și Statului Român, provocate de atei, sectari, eterodocși, militanți de prozelitism, comuniști, revizioniști, care tulbură pacea Bisericii și ordinea de Stat.
- Asistența socială în spiritul Evangheliei față de săraci, bolnavi, orfani, neputincioși.
- Cultivarea cultului eroilor, a mucenicilor ortodoxiei românești și păstrarea tradițiilor și datinilor strămoșești.
Pentru fiecare din aceste obiective, Statutul de organizare prevedea metode și mijloace amănunțite de realizare a lor.
Oastea Domnului
Tot în Transilvania, în perioada interbelică, a luat ființă și a activat Asociația misionară „Oastea Domnului”. Dispunând de o tipografie proprie, ea a reușit să tipărească revista săptămânală Iisus Biruitorul, cărți și broșuri religioase, care au avut un mare ecou în mediul rural și urban, în special în rândurile categoriilor sociale medii și de jos.
Din păcate, Oastea Domnului, prin programul și atitudinea președintelui ei, pr. Iosif Trifa, a ieșit de sub autoritatea Mitropoliei Ardealului, a cărei binecuvântare de funcționare o primise și s-a ajuns la conflicte regretabile.
Muntenia
În Muntenia a funcționat cu succes Asociația misionară „Patriarhul Miron”, cu un program care se adresa tuturor categoriilor sociale, dar succesul cel mai mare l-a avut la nivel popular.
Deși condusă de arhimandritul Teofil Ionescu, ea era predominant laică. Adunările aveau loc duminica după masă, pe strada Sfinții Apostoli din București, într-o clădire proprie, cu sală de conferințe, spații de cazare pentru tinerii săraci, o cantină cu program zilnic pentru sărmani și curte. Broșurile care au apărut și revista Cuvânt bun au fost tipărite de către Institutul Biblic și de Misiune al B.O.R.
Succesul acestei asociații s-a datorat și faptului că programul de catehizare era dublat de cel filantropic. Mulți oameni și-au schimbat viața, iar destui evrei și chiar arabi s-au botezat. Sufletul asociației a fost președintele ei, arhim. Teofil Ionescu, care a putut obține sprijinul patriarhului Miron, al vicarilor patriarhali, al Arhiepiscopiei Bucureștiului și al unor laici evlavioși, avocați, medici, juriști, scriitori. După plecarea sa în străinătate, către sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, conducerea a fost preluată de laici, care au asigurat continuitatea la nivel inferior, dar au reușit să-și mențină existența până la sfârșitul anului 1947, când a luat sfârșit Regatul României și s-a instaurat Republica Populară Română. Atunci au dispărut și celelalte asociații misionare.
Perioada 1989-2004
După 1989 s-a creat în România o situație nouă – politică și economică – pe care cei mai mulți dintre cei în viață o cunosc. Noile realități românești au făcut posibilă apariția multor asociații, fundații, societăți, din care vor fi amintite doar câteva, considerate mai importante, unele fiind de fapt reveniri și reactualizări ale celor din trecut.
Frăția Ortodoxă Română (F.O.R.) s-a reorganizat cu centrul la București și și-a lărgit activitatea la mai multe provincii românești, față de cea din perioada antebelică, centrată pe Transilvania, și anume: Muntenia, Dobrogea, Moldova și mai puțin Transilvania.
Față de statutul de organizare al F.O.R. din trecut, care avea în vedere cu precădere pe intelectuali, cea nouă și-a extins aria de acțiune la toate categoriile sociale. Activitatea noii F.O.R. a cunoscut realizări frumoase în primii 10 ani de după reînființare (1990), pe plan cultural-artistic, publicistic și filantropic. În 2004, lucrarea ei stagna, cu excepția Iașului, unde mai exista o licărire de activitate datorită unor foarte puțini entuziaști.
Cauza principală, conform Prof. Emilian Popescu, rezidă în faptul că în structurile organizatorice centrale și locale nu mai sunt oameni entuziaști, cu zel pentru misiune. O altă cauză importantă este lipsa de resurse financiare, care în perioada celor 10 ani trecuți, mai puteau fi găsite la sponsori, unele biserici, dar binefăcători modești. Acum aceste resurse au dispărut aproape cu desăvârșire. Resursele proprii, care ar putea proveni din cotizații, sunt greu de dobândit ori chiar imposibil, de aceea s-a și renunțat la ele.
Pilda FOR
Odată cu oprirea activității acestei organizații, în 2004, Prof. Emilian Popescu a găsit de cuviință să împărtășească sfaturi pentru o viitoare educare a laicatului, după cum urmează mai jos.
Importanța catehizării
În plan religios, cel mai important lucru de făcut este catehizarea întregii societăți, care din cauza comunismului și a altor curente, propagate cu repeziciune în și din orice parte a lumii, are carențe mari în cunoașterea și trăirea vieții cu adevărat creștine. Catehizarea trebuie să pornească de la parohie, din școala primară și din familie, apoi să se continue în școlile secundare și în cadrul asociațiilor creștine.
F.O.R.-ul și alte asemenea asociații nu au reușit să desfășoare o activitate sistematică de catehizare, ci doar s-o îmbunătățească. Sarcina catehizării rămâne în principal în seama parohiei, care este, de fapt, prima celulă vie a Bisericii, și apoi a școlii. Această catehizare este bine să se facă săptămânal, duminica după amiază, conform unui program sistematic, teoretic și practic, cu expuneri ale învățăturilor de bază ale credinței, discuții, seminarizări, antrenarea credincioșilor în acțiuni umanitare și cultural-artistice. Întâlnirile de duminică după-amiază să devină un lucru plăcut și de aceea dorit de credincioși, o destindere.
Desigur, sarcina principală a catehizării revine preotului, care începe duminica dimineața în predică și o continuă în expunerile de după amiază. El poate fi ajutat de colegi predicatori ori teologi laici autorizați. Se pot face lunar întruniri interparohiale, mai mari sau mai mici, uneori chiar la nivelul protopopiatului, ca schimb de experiență. Predica din biserică și cuvântul de învățătură de la cateheza duminicală să fie urmate de vizite și povețe în familiile credincioșilor.
Starea laicatului
Mai mult ca oricând laicii au nevoie de o îndrumare. Niciodată în istoria noastră ei n-au fost atât de neinstruiți și debusolați, iar urmările dezastruoase se văd zilnic în tot ceea ce constatăm că se întâmplă în societatea românească. La ignoranța lor religios-morală se adaugă propaganda acerbă ateist-imorală, care se face fără odihnă prin mass-media și prin alte mijloace. Laicii devin astfel o pradă ușoară, pentru „cel care aleargă fără odihnă și caută să înghită pe cel nepregătit”. Neancorarea lor solidă în credința ortodoxă îi duce uneori în situația de a o părăsi, pentru avantaje materiale, atunci când se află ca emigranți în țări străine, creștine de altă confesiune ori chiar islamice.
Degradarea la un nivel atât de scăzut a pregătirii religioase a laicilor români se datorează în primul rând perioadei comuniste, când nu se putea face catehizare, dar și lipsei de pregătire și activitate a preoților.
Atâta timp cât parohiile se aflau până la al doilea război mondial într-o societate oarecum închisă, pericolul slăbirii ori pierderii credinței era mic. Lucrarea preoților se limita atunci la săvârșirea slujbelor obișnuite, iar activitatea catehetică, rară, depinzând de zelul mai mare ori mai mic al preoților.
Intelectualii
Preocuparea constantă pentru formarea religios-morală a laicilor n-a fost o regulă generală în Biserica noastră, cu atât mai puțin pentru intelectuali, care au început să se depărteze de ea din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Spre deosebire de Grecia, unde intelectualii sunt aproape de Biserică și activează în cadrul ei, în România situația este cu totul alta. Acest lucru este regretabil, fiindcă intelectualitatea joacă rolul principal în societate, ori o indiferență, poate chiar ostilitate față de Biserică, îi pot aduce mari prejudicii. Readucerea intelectualilor în sânul Bisericii este un obiectiv strategic atât de important, încât el poate fi asemănat cu convertirea de către apostoli mai întâi a orașelor din lumea veche, după care satele au fost cucerite mai ușor.
O pregătire teologică bună a preoților le-ar permite să predice la nivel corespunzător, care să mulțumească și pe intelectuali. Chiar dacă darul oratoriei nu este dat tuturor, o predică bine pregătită, consistentă și accesibilă ascultătorilor, își atinge scopul. Există și o predică prin ținută, adică prin comportarea exemplară a preotului, ca persoană investită cu putere sacramentală, ca soț și tată de familie, în fine ca părinte al întregii comunități. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre părintele său spiritual, patriarhul Meletie al Antiohiei, că nu era neapărat necesar să vorbească și să învețe, ci simpla lui înfățișare îndemna la săvârșirea virtuților.
Alte considerente
Dacă o importanță așa de mare o are catehizarea, aceasta nu înseamnă că ea este o cămașă bună pentru toate vârstele, categoriile sociale, nivelul intelectual, pentru oraș și sat. Ea trebuie să țină seama de puterea de înțelegere și receptare a auditoriului. În ce privește locul unde se poate face catehizarea, cel mai potrivit este biserica ori casa special construită în acest scop, așa cum am văzut în unele parohii, care și-au construit biserici după primul război mondial. În Grecia, la bisericile noi, am văzut spații de catehizare pentru copii, adolescenți și tineri special destinate din construcție. Tot acolo sunt și biblioteci, cu cărți de împrumut ori pentru citire pe loc. Spațiile acestea devin pentru tineri un fel de club, unde se adună în timpul liber. Un îndrumător mai în vârstă sau chiar tânăr, dar cu experiență, discută cu ei probleme care-i preocupă. Evident că aceste condiții la noi nu pot fi deocamdată îndeplinite decât foarte rar, de aceea trebuie să ne adaptăm la posibilitățile noastre.
Concluzie
Predecesorii noștri au intuit cu perspicacitate care erau marile probleme ale Bisericii și neamului românesc după primul război mondial și au definit magistral ce și cum trebuie ele rezolvate în contextul istoric dat. Chiar dacă de atunci s-au scurs trei sferturi de veac și peste români a trecut tăvălugul comunismului, cu consecințe grave în toate domeniile, totuși multe din păcatele mari, care trebuiau lecuite în societatea românească, s-au perpetuat și chiar acutizat,.
În multe cazuri, antidotul propus atunci rămâne valabil, numai că el astăzi trebuie administrat la un gramaj mai puternic. Să citim, deci, bine ce au gândit și dorit să facă strămoșii și să ne străduim cei de astăzi să împlinim cât mai mult din năzuințele lor. De aceea, nu consider necesar să prezint aici propuneri metodologice amănunțite, fiindcă cele ale predecesorilor sunt ușor adaptabile astăzi. Cel mai important lucru pentru laici consider că este credința ortodoxă, fundamentată pe Sf. Scriptură, Sf. Tradiție și operele Sf. Părinți. Aceasta le-ar fi sprijin permanent în viață, i-ar întări în fața ademenirilor la păcat și ar fi izvor de fapte bune, așa cum este dragostea de Dumnezeu.
Un apel al Bisericii la asemenea laici credincioși n-ar rămâne fără răspuns pozitiv, ba chiar n-ar aștepta să fie solicitați, ci ar acționa din propriu îndemn. Am avea, astfel, în fața noastră apostolatul laic, pe care-l preconiza F.O.R. încă de la începuturile ei. Strădaniile Bisericii ar trebui să se îndrepte spre formarea cu adevărat creștină a laicilor, iar dacă acest lucru s-ar realiza am avea cu adevărat o instituție foarte puternică.
În încheiere, reiterez că laicatul este un component esențial al Bisericii și de modul cum își asumă credința creștină și o trăiește depinde soarta Bisericii și a țării. „Un popor ca și fiecare om în parte atât prețuiește, cât a luat din învățătura lui Hristos și cât a reușit să pună în practică”, a zis un savant român credincios (Simion Mehedinți).
Surse
- Emilian Popescu, Laicii (mirenii) în Biserica Ortodoxă Română, Revista Teologie și Viață, 2004, URL: https://teologiesiviata.ro/laicii-mirenii-biserica-ortodoxa-romana
