Comuniunea sfinților

Comuniunea sfinților (lat. communio sanctorum sau societas fidelium) este o dogmă creștină privind legătura spirituală, strânsă și indestructibilă care se păstrează între cei morți și vii; este o legătură de iubire reciprocă, de credință unică și de rugăciune. Cei vii fac rugăciuni de mijlocire pentru cei morți, iar cei morți — mai ales sfinții, cărora ne rugăm — asistă pe cei vii cu rugăciunile lor la Dumnezeu în „Ierusalimul cel ceresc“ (Apocalipsa 6,9-11). De aceea, cultul morților cunoaște o mare dezvoltare în pietatea creștină. Rugăciunile de mijlocire pentru vii și pentru morți sunt încadrate și în Sfânta Liturghie, în partea finală a marii rugăciuni a Sfintei Jertfe numită diptice, precum și în toate ierurgiile care se fac la slujbele funebre (înmormântări și pomeniri generale și individuale ale morților).

Comuniunea (lat. communicatio = unire; gr. κοινωνία — chinonia = legătură, ἡ θεία κοινωνία — i Teia kinonia = comuniune sfântă, euharistie), în sens creștin, înseamnă unitatea creștinilor prin împărtășirea aceleiași credințe în numele Sfintei Treimi și prin împărtășirea sau cuminecarea cu Sfânta Taină a Euharistiei, „Că o pâine, un trup suntem cei mulți“ (I Corinteni 10,17), prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Iisus Hristos: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este oare împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos?“ (I Corinteni 10, 16), zice Sfântul Apostol Pavel.

Catehismul ortodox, intitulat „Învățătura de credință creștină ortodoxă“, dă următoarea definiție: „Această legătură prin mijlocirea Bisericii între noi și Sfinți, precum și legătura noastră cu sufletele celor adormiți, se numește „Comuniunea sfinților“.

Noțiunea de „comuniune a sfinților” apare și în crezul apostolic.

Surse

• Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
• Învățătura de credință creștină ortodoxă, ed. 1952