Apfi al Oxirinhului

Harta Egiptului monastic

Cuviosul Apfi (gr. Ἀπφύ) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea în pustia Egiptului. Mai târziu a devenit episcop al Oxirinhului.

Viața

Avva Apfi aparține probabil celei de-a doua generații de monahi egipteni. Deși nu este menționat în vreunul din Sinaxarele vechi, este cazul fericit al unui bătrân despre care știm mai multe decât cele două apoftegme ce ni s-au păstrat despre el: prima din Patericul egiptean, colecția alfabetică, iar a doua din colecția anonimă. Trei papiruși publicați la sfârșitul sec. XIX ne arată că deși a primit să fie episcop al cetății Oxirinh, își petrecea toată săptămâna în pustie, venind în cetate sâmbătă dimineață, când slujea Sfânta Liturghie, după care după amiaza rezolva problemele episcopiei, apoi slujea încă o dată seara, și duminică dimineața săvârșea din nou Liturghia. La toate cele trei slujbe predica poporului. Avea un iconom care finea evidența anuală a episcopiei, iar bunurile și banii primiți de la popor în fiecare săptămână erau împărțite săracilor cetății și celor din vecinătate. Duminică seara sfântul ierarh se întorcea la chilia sa din pustie.

S-a arătat plin de râvnă și pentru dogmele Bisericii, încât, la apariția problemei antropomorfite (anul 399), s-a dus la Alexandria să îi atragă atenția patriarhului Teofil că este în eroare, nelămurind teologia chipului lui Dumnezeu din om.

Apoftegme

Patericul egiptean - Pentru avva Apfi

Povestitu-s-a pentru episcopul Oxirinhului, anume avva Apfi, că în vremea când era călugăr, multe petreceri aspre făcea. Iar după ce s-a făcut episcop voia să uneltească (încerce) aceeași petrecere aspra și în lume, dar n-a putut. Și s-a aruncat pe sine înaintea lui Dumnezeu, zicând: “Nu cumva pentru episcopie s-a dus de la mine darul?” Și i s-a descoperit lui că nu. Atunci erai singur în pustie și nefiind om, Dumnezeu îți ajuta; iar acum ești în lume și oamenii îți ajută ție.

Patericul Mare - Cap. XX „Despre viețuirea virtuoasă” 27

Zicea iarăși alt bătrân, care a fost învrednicit de episcopia Oxirinhului, povestind ca pentru altcineva decât el, dar însuși el era acesta care a făcut: Părutu-mi-s-a, zice, a merge în pustia cea mai din lăuntru înspre oaza în care locuiește neamul mazikilor, să văd dacă cumva aflu pe oarecine robind lui Hristos. Și deci luând puțini pesmeți și apă ca de patru zile, m-am apucat de călătorie; iar dacă au trecut cele patru zile, merindea cheltuindu-se, mă miram ce voi face. Și îmbărbătându-mă, m-am dat pe sine-mi și am călătorit alte patru zile petrecând nemâncat. Și de nemâncare și de osteneala căii nemaiputând purta sila trupului, am venit întru leșin și acum zăceam jos. Și venind oarecine, cu degetul său s-a atins de buzele mele, ca un doctor trecând cu sonda peste ochi. Și îndată m-am împuternicit, încât am socotit că nici n-am călătorit, nici n-am flămânzit. Deci dacă am văzut puterea aceasta venită peste mine, sculându-mă, am călătorit prin pustie. Și după ce am trecut alte patru zile, iarăși am obosit. Și întinzându-mi mâinile mele la cer, iată, bărbatul acela care mai întâi m-a împuternicit pe mine iarăși cu degetul său ungându-mi buzele mele m-a întărit pe mine. Și am trecut șaptesprezece zile. Și după acestea am aflat o colibă și apă și finici, și un bărbat sfânt, al cărui părul capului său era îmbrăcăminte lui, și era cărunt peste tot, și era și înfricoșat la față. Și dacă m-a văzut pe mine, a stat la rugăciune. Și zicând „Amin", m-a cunoscut ca sunt om. Și apucându-mă de mâna mea, m-a întrebat, zicând: „Cum ai venit aici?" și dacă încă stau toate cele din lume, și dacă încă se țin prigoanele cele de la tirani asupra creștinilor. Iar eu i-am zis lui: Pentru voi, care întru adevăr slujiți Stăpânului Hristos, am venit în pustia aceasta. Iar prigoanele au încetat, cu Darul lui Hristos. Dar și tu, robule al lui Dumnezeu, spune-mi, cum ai venit aici? Iar el, tânguindu-se, a început a zice: Eu episcop eram, și prigoană asupra Creștinilor făcându-se, și multe munci aducându-se asupra mea, și eu, neputând suferi chinurile, am jertfit idolilor. Iar după ce mi-am venit întru sine-mi și am cunoscut fărădelegea mea, m-am dat pe sine-mi să mor în pustia aceasta. Și sunt aici petrecând de patruzeci și nouă de ani, mărturisindu-mă și rugând pe Dumnezeu, doar cumva mi se va ierta mie păcatul meu. Iar hrana mea mi-a dat-o Domnul din finicul acesta. Iar mângâierea iertării încă nu am luat-o, până la patruzeci și opt de ani; iar întru anul acesta m-am mângâiat. Si după ce a zis acestea, fără de veste sculându-se în fugă a alergat afară și a stat la rugăciune. Și dacă a săvârșit rugăciunea, a venit la mine. Iar eu, văzând fața lui că se făcuse ca focul, am venit întru spaimă și în temere. Ți mi-a zis mic: Nu te teme, pentru că Domnul te-a trimis ca să-mi îngropi trupul meu. Și după ce a săvârșit a grăi, îndată întinzându-și mâinile și picioarele și-a săvârșit viața. Iar eu, sfâșiindu-mi levitonul meu în două, jumătate mi-am lăsat-o mie și cu jumătate am înfășurat sfântul lui trup și l-am acoperit pe el în pământ. Iar după ce l-am îngropat pe el, îndată finicul s-a uscat și coliba a căzut. Iar eu mult am plâns rugându-mă lui Dumnezeu doar cumva îmi va da mie finicul și voi petrece în locul acela cealaltă vreme a vieții mele. Și după ce nu s-a făcut aceasta și cererea nu mi s-a împlinit, am cunoscut că nu este voia lui Dumnezeu. Deci rugându-mă, m-am pornit iarăși către lume. Și iată, omul care a uns buzele mele mai-nainte, a venit și m-a împuternicit pe mine. Și așa am putut veni către frați și le-am povestit lor. Și îi ruga să se nu deznădăjduiască pe sine, ci cu răbdare să afle pe Dumnezeu.

Surse

• Patericul egiptean - ediția românească
• Les sentences des Pères du désert - collection alphabétique, Solesmes, 1981
• Pateric Egyptean, ed. Sofia, București, 2011 (diortosit, completat și adnotat de monahul Filotheu Bălan)
• Patericul Mare, Apoftegmele Părinților pustiei - colecția tematică, Editura Bizantină, București, 2015 (traducere, introducere și note de Pr. Prof. Constantin Coman).