Acrivie

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Acrivia (gr. akriveia = exactitate; de la gr. ακριβής — acrivis = exact) este aplicarea strictă a legiuirilor bisericești și a canoanelor în cazuri în care doctrina și tradiția Bisericii trebuie să fie respectate cu rigoare. Încă din primele secole s-au ivit situații în care autoritatea bisericească a fost nevoită să practice un rigorism dogmatic care a dus la excluderea membrilor căzuți în erezie (anatematizare, excomunicare). În practica bisericească acrivia se referă la validitatea și aplicarea canoanelor, ca parte a tradiției permanente. De asemenea, în cursul istoriei, austeritatea aceasta canonică exagerată — care ar pune în pericol însăși mântuirea în cazuri personale, sau deschiderea misionară și ospitalitatea pastorală a Bisericii — a alternat cu iconomia. Acrivia și iconomia sunt două modalități principale de care Biserica dispune în exercitarea autorității sale canonice. În dialogul ecumenic, acrivia și iconomia au fost menționate ca două atitudini posibile față de validitatea Sfintelor Taine, în special a hirotoniei, în afară de limitele canonice ale Bisericii.

Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic (Constantinopol, 381) reluat și completat de canonul 95 al Sinodului VI Ecumenic (Constantinopol, 680—681), menționează două categorii de eretici și schismatici, față de care Biserica procedează diferit când este vorba de primirea lor la Ortodoxie : unii sunt acceptați ca botezați valid, prin repudierea în scris (libelli) a ereziei lor și prin săvârșirea Tainei mirungerii (arieni, macedoneni, sabatieni, novațieni, tetradiți, apolinarieni, eutihieni, dioscoriți, severieni) ; alții sînt primiți ca nebotezați, urmând să fie apoi catehizați, exorcizați și în fine «iluminați» (eunomieni, montaniști, sabelieni, manihei, valentinieni, marcioniți). Criteriul acestei analize a fost regula de credință apostolică sau Ortodoxia, de la care nu există dispensă.

Surse

  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. „Adorare”