Înșelarea
Înșelarea (ru: прелесть, prelest, gr. πλάνη - plani), cunoscută și sub numele de amăgire duhovnicească este, potrivit Părinților Bisericii Ortodoxe, o stare duhovnicească falsă, o boală spirituală, "o rănire a firii umane de neadevăr" (Sf. Ignatie Briancianinov).[1] Noțiunea de înșelare nu trebuie confundată cu boala mintală de natură somatică, ci este mai degrabă o boală spirituală[2], o boală a sufletului în relația sa personală cu Dumnezeu, o boală ale cărei surse se găsesc în înfumurare, în mândrie și în ispita diavolească. Înșelarea se vindecă prin smerenie și prin Sfintele Taine.
Cuprins
- 1 Informații generale
- 2 Înșelarea în general și înșelarea propriu-zisă
- 3 Înșelarea în Noul Testament
- 4 Tipuri de amăgire
- 5 Înșelarea și rugăciunea lui Iisus
- 6 Cauzele înșelării
- 7 Vindecarea
- 8 Sfinți ortodocși care au căzut în înșelare și s-au îndreptat
- 9 Înșelarea în textele liturgice ale Bisericii Ortodoxe
- 10 Note
- 11 Surse
Informații generale
Diferitele feluri de înșelare sunt descrise de mai mulți Sfinți Părinți, inclusiv Părinții Filocalia: Sf. Grigorie Sinaitul, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Simeon Metafrastul, Sf. Simeon Noul Teolog ș.a.
Dintre Sfinții de dată mai recentă, Sf. Ignatie Briancianinov explică detaliat sensul înșelării duhovnicești, potrivit tradiției Părinților. Mai mulți părinți athoniți contemporani, precum cuvioșii Iosif Isihastul,[3]; Paisie Aghioritul,[4] Daniil Katunakiotul[5] au scris și ei despre înșelare.
Conceptul de înșelare este foarte important în spiritualitatea și ascetica ortodoxă/ Este una din cele mai mari primejdii pentru creștinii și mai ales pentru monahii care încep să se roage cu Rugăciunea lui Iisus.[6]
Cuviosul Ioan Krestiankin, în cuvântul său despre povățuirea duhovnicească, spune că perioada în care omul se află în cea mai mare primejdie de a cădea în înșelare este la începutul vieții duhovnicești. "Când intră în Biserică, înaripat cu senzații noi, noul-născut își înalță conștiința până în Împărăția Cerurilor, spre înălțimile tainelor ascunse în spatele vălului de nepătruns al Descoperirii dumnezeiești. În acel moment, părintele duhovnicesc împreună fiul său duhovnicesc intră împreună în lupta cu puterile întunericului, care și-au și pregătit momeala ca să îl întoarcă pe noul convertit de pe calea mântuirii. Ademenirile dușmanului îl vor vâna pe acesta de-a lungul întregii sale vieți, aducându-i înainte primejdioasa lor dulceață. Această perioadă de început este deosebit de primejdioasă, căci această dulceață încă își găsește ecou în firea trupească a omului, și găsește înțelegere și răspuns în adâncurile sufletului său. În această luptă, forța părintelui duhovnicesc stă în rugăciune și în dragostea pentru sufletul fiului său duhovnicesc, care a ajuns să își dorească mântuirea. Ocrotirea fiului duhovnicesc stă în încrederea sa în păstor, în vederea păcatelor proprii și în nebizuirea pe sine însuși".[7]
Înșelarea în general și înșelarea propriu-zisă
Potrivit Sf. Ignatie Briancianinov, "Amăgirea duhovnicească este starea tuturor oamenilor fără excepție, și a fost făcută posibilă de căderea protopărinților noștri. Noi toți suntem supuși amăgirii spirituale. Conștiința acestui fapt este cea mai mare protecție a noastră împotriva acesteia. Tot astfel, cea mai mare amăgire spirituală stă în a ne considera liberi de aceasta".[8]
Teofan, arhiepiscop de Poltava comenta această afirmație făcând distincția între "înșelare în general" și "înșelarea propriu-zisă". Pe baza celor amintite mai sus, acesta oferă următoarea definiție: "Pe scurt, diferența între 'înșelare în general' și înșelare în înțelesul particular al cuvântului poate fi exprimată astfel: înșelarea în general este uitarea și neconștientizarea propriei stări de păcătoșenie. Ceea ce numim propriu-zis înșelare este faptul de a-și atribui sieși o stare de dreptate care de fapt nu există. Când omul crede că este drept, atunci dreptatea lui nu este dumnezeiască, ci diavolească, străină de harul dumnezeiesc și de smerenie. Trebuie să ne amintim celebrul cuvânt al lui avva Pimen cel Mare: 'Vreau mai bine un păcătos care se pocăiește, decât unul care n-a păcătuit și nu se pocăiește. Cel dintâi are gândul bun, căci recunoaște că e păcătos. Dar al doilea are gânduri amăgitoare, ucigătoare de suflet, pentru că se crede drept'. (Ep. Ignatie, Patericon, 75)".[9]
Înșelarea în Noul Testament
În scena ispitirii din pustie, diavolul încearcă să îl amăgească pe Domnul nostru Iisus Hristos de trei ori (Matei 4,1–11).
În Predica de pe Munte, Domnul Iisus Hristos vorbește despre falsele minuni. (Matei 7,21–23). Tot El mai amintește despre înșelare și despre falșii profeți.
Apostolul Pavel vorbește și el în mai multe rânduri despre înșelare. În Fapte 16, 16-18 el alungă duhul falsei profeții; la 2 Corinteni 11, 13-15 scrie despre falsele vedenii. În I Timotei 2, 14 amintește despre amăgirea lui Adam și Eva. La I Timotei 6, 20 amintește despre "împotrivirile științei mincinoase" (ale falsei științe).
Și Apostolul Ioan, în prima sa epistolă sobornicească (I Ioan 4,1) scrie despre falșii profeți și despre 'cercarea duhurilor'.
Tipuri de amăgire
Sfântul Ignatie Briancianinov vorbește despre existența a două tipuri distincte de înșelare:
- imaginația – omul își imaginează întru sine sau în afara sa lucruri care nu există. Acest fel de amăgire include forme greșite de rugăciune (cu imaginarea Împărăției Cerurilor, a Domnului Iisus Hristos, a îngerilor, sfinților, precum și vedeniile efective ale acelorași lucruri care sunt de origine demonică.
- închipuirea de sine (mândria sau aroganța) – persoana se vede pe sine ca având înaintea lui Dumnezeu o calitate sau vrednicie pe care în realitate nu le are.
Sf. Ignatie afirmă că primul fel de înșelare provine din acțiunea greșită a minții, iar cel de-al doilea - din acțiunea greșită a inimii.
Înșelarea și bolile mintale
Potrivit Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Grigorie Sinaitul,[10] Sf. Simeon Noul Teolog,[11] Ieroschimonahul Ioan Alexeev de la Mănăstirea Valaam[12] și mai multor altor sfinți și cuvioși monahi, primul tip de înșelare duce adeseori la boli mintale. Al doilea tip de înșelare este mai subtil, mai insidios, și duce arareori la o boală mintală, dar în orice caz, câtă vreme sufletul se află cuprins de mândrie, care este unul din cele șapte păcate de moarte, el nu poate ajunge la mântuire. Sfântul Ignatie insistă asupra gravității acestui fel de înșelare: "Această amăgire - este groaznică: este deopotrivă de ucigătoare pentru suflet ca și cea dintâi, dar este mai puțin vădită; arareori sfârșește în nebunie, în sinucidere, însă ea corupe vădit și mintea, și inima."[13]
Falsele vedenii
Potrivit Sfinților Părinți, falsele vedenii sunt asociate cu mândria. Sf. Ignatie Briancianinov spune că oamenii care caută să aibă viziuni (vedenii) și a căror minte nu a fost reînnoită și renăscută prin lucrarea Duhului Sfânt sunt plini de mândrie[14] - ceea ce înseamnă că, potrivit Sf. Ignatie, există o legătură directă între înșelarea de primul fel și cea de tipul al doilea. Arhimandritul Serafim Alexiev scrie că: Acolo unde este mândrie atunci când cineva are o vedenie, aceasta nu poate fi de la Dumnezeu, ci, de bună seamă, de la cel rău."[15].
Cuviosul Părinte Cleopa Ilie amintește șapte moduri de cădere în amăgirea falselor vedenii și vise:[16]
- din mândrie;
- din slava deșartă, "prima fiică a mândriei"
- din pricina minții slabă și nepricepute;
- din exces de zel (râvnă), greșit direcționat;
- din neascultare
- din urmarea voii proprii și ascunderea gândurilor la spovedanie
- din necunoașterea de sine și necitirea Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți.
După cum observă Părintele Cleopa, dând mai multe exemple din Pateric, cel care este smerit respinge vedeniile, considerându-se nevrednic de ele.
Cuviosul Iosif Isihastul spune că vedeniile adevărate sunt întotdeauna precedate sau urmate de suferințe și întristare adâncă, și sunt dăruite ca o formă de consolare sau mângâiere.[17] Chiar și când vedenia este adevărată, este foarte greu de răbdat mai apoi lupta cu gândurile, pentru ca omul să nu se mândrească pentru că a primit o asemenea viziune. "Ce se întâmplă mai apoi? Omul ajunge batjocura demonilor. Îl înșală cu scrieri și vedenii, cu vise și descoperiri, cu simboluri și numere, cu oracole și cu o grămadă de superstiții" [18]. Cuviosul Paisie Aghioritul povestește despre o femeie care a avut o vedenie adevărată. Atunci diavolul i-a pus în gând că era aleasă de Dumnezeu, iar ea a primit și a crezut gândul. Apoi demonii au început să o chinuiască cu alte vise și descoperiri. În cele din urmă, a avut o altă vedenie adevărată și i s-a spus să îi scrie Părintelui Paisie ca să îi ceară ajutorul. Iar acesta spune că din toate vedeniile ei, doar două erau de la Dumnezeu. .[19]
Falsele vedenii, ca orice lucrare a diavolului, pot fi foarte dăunătoare. Părintele Daniil Katunakiotul, într-o scrisoare către un ierodiacon pe nume Ierotei, care avea multe vedenii, arată că, deși mărturisea totul, nici unul dintre duhovnicii săi nu pricepuse că aceasta era o amăgire. Atunci părintele Sava l-a sfătuit cum să afle adevărul. După mai multe exorcisme, când vedeniile au încetat, sufletul lui Ierotei a rămas atât de grav rănit de acestea încât mai târziu a călcat toate voturile monahale.[20]
Închipuirea de sine
Sf. Ignatie Briancianinov scrie că "cei bolnavi de amăgirea 'închipuirii de sine' se întâlnesc foarte adesea. Oricine nu are duhul pocăinței, care își recunoaște sieși orice merite și reușite proprii, oricine nu se ține statornic de învățătura Bisericii Ortodoxe, ci discută despre orice dogme ori tradiții oricând, după bunul plac sau potrivit învățăturilor heterodoxe se găsește".[21] Sf. Ignatie îl citează și pe Sf. Macarie cel Mare care spunea: "nimeni nu este vreodată întru totul eliberat de mândrie: nu se află nimeni care să fie întru totul liber de lucrarea în el a subtilei amăgiri care se cheamă 'închipuirea de sine'".
Există și exemple de situații în care închipuirea de sine poate duce la boli mintale. Sfântul Sfințit Mucenic Arsenie Zadanovski, în al său "Jurnal duhovnicesc" scrie despre o femeie care se găsea într-o asemenea amăgire. Voia să primească zilnic Sfânta Împărtășanie, iar atunci când i s-a interzis acest lucru, a început să slujească ea însăși Liturghia la ea acasă. "Dar cazul ei a avut un sfârșit trist: și-a pierdut mințile, iar acum este într-un spital pentru boli mintale."[22]
Falsele daruri
Uneori demonii pot să "ajute" o persoană care se află în înșelare[23] "Ajutorul" acesta poate veni fie sub forma unor recomandări sau sfaturi cu privire la anumite lucruri, inclusiv deslușirea unor înțelesuri teologice foarte complicate, sau poate lua forma unor false daruri duhovnicești un fals dar al vindecării [24], falsă putere asupra demonilor [25], falsa vedere cu duhul (clarviziune), [26] falsul dar al profeției,[27] falsa rugăciune neîncetată,[28], falsa citire a gândurilor,[29] falsa nepătimire[30] etc., unde termenul de 'fals' denotă originea lor care nu este una dumnezeiască. O persoană neexperimentată, care nu știe destule despre darurile dumnezeiești poate accepta cu ușurință astfel de daruri ca fiind dumnezeiești. De obicei, astfel de daruri sau de 'ajutor' este trimis unor persoane care suferă deja de închipuirea de sine, aflându-se deja în al doilea tip de înșelare. [31] Mitropolitul Antonie de Suroj își amintea că, atunci când era tânăr, putea să vadă gândurile altora. L-a rugat pe Dumnezeu: "Dacă acest dar nu este de la Tine, alungă-l", și imediat a încetat să mai poată face aceasta. [32] falsa mneîptimire[33] Este foarte greu pentru o persoană bolnavă de închipuirea de sine să refuze un astfel de dar, să se considere nevrednic de el și să se roage lui Dumnezeu să ridice de la ea acel dar. Dacă cel amăgit de închipuirea de sine primește aceste daruri însă, acesta poate ajunge să se îndrăcească sau chiar la sinucidere.[34]
Încrederea în vise
Un alt tip de înșelare destul de periculos este încrederea în vise. Sfinții Părinți spun că nu ar trebui să le dăm atenție niciodată, pentru că ar putea veni de la diavoli.[35] Sf. Ioan Scărarul scrie: "Dracii slavei deșarte sunt, în visuri, prooroci. Ei închipuiesc ca niște vicleni cele viitoare și ni le vestesc mai dinainte. Împlinindu-se vedeniile, ne minunăm și ne înălțăm gândul ca și când am avea darul preștiinței."[36]
În Înțelepciunea lui Sirah se spune, tot astfel: "Deșarte nădejdi și mincinoase își face omul cel neînțelegător și visurile fac pe cei neînțelepți să-și iasă din fire. Ca și cel care se prinde de umbră și aleargă după vânt, așa este și cel care crede visurilor. [...] Că pe mulți i-au înșelat visele și au căzut cei care au nădăjduit în ele". (Înțelepciunea lui Isus Sirah 34, 1-2, 7) Când omul începe să ia visele în seamă și să caute semne despre viitor în acestea, demonii îl îmboldesc să se încreadă în visuri din ce în ce mai mult, ducându-i pe unii chiar la sinucidere sau la erezie [37], ori în alte păcate de moarte.
Dorința de a-i învăța pe alții
Dorința de a-i povățui pe alții este o formă de înșelare sau amăgire spirituală atunci când aceasta are la bază patima mândriei mai degrabă decât pe cea de a împărtăși cu alții unele informații. Vorbind despre slava deșartă, Sf. Ioan Scărarul spune: "Nu-l lua în seamă [gândul]când îți spune să primești vrednicia de episcop sau de stareț sau de învățător. Că greu e să alungi câinele de la taraba măcelarului."[38] Povățuitorul plin de închipuirea de sine de multe ori nu bagă de seamă că le face rău celor care îl ascultă, pentru că aceștia nu înțeleg ce spune, înțeleg greșit sau pot chiar să nu priceapă deloc un anumit subiect, iar povățuitorul nu încetează să le spună mereu altele. Domnul Iisus avertizează împotriva învățării celor care nu sunt pregătiți sau nu sunt în stare să înțeleagă un anumit subiect: "Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi" (Matei 7, 6). Sf. Ioan Gură de Aur spune că viața necurată este motivul pentru care învățătura nu este înțeleasă[39]. Apostolul Pavel exprima deja aceeași idee: "Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește" (I Corinteni 2,14).
Cuviosul Iosif Isihastul scrie că atunci când omul împătimit începe să îl învețe pe alt om împătimit, cel dintâi pierde de îndată harul, căci Dumnezeu dă darul învățării celorlalți doar atunci când povățuitorul însuși a ajuns la nepătimire și contemplație.[40] Sf. Simeon Noul Teolog[41] spune că cel ce învață pe altul ar trebui să știe din experiență lucrurile despre care îl învață pe celălalt. Tot cuviosul Iosif spunea că de multe ori a văzut cum nicio strădanie omenească nu putea face învățătura să rodească în cei ce o ascultau, dacă Dumnezeu însuși nu-i ajuta Dumnezeu, cu Harul Său. Sf. Inochentie din Alaska scria că numai cei care au multă credință și dragoste pot avea un glas și o înțelepciune cărora inimile ascultătorilor să nu li se poată împotrivi. [42]
Tot astfel, Sf. Apostol Iacov avertizează împotriva învățătorilor neaveniți: "Nu vă faceți voi mulți învățători, frații mei, știind că (noi, învățătorii) mai mare osândă vom lua" (Iacov 3,1). La rândul său, într-un comentariu pe marginea Epistolei Sf. Iacov, Arhiepiscopul Averchie de Syracuse, NY spune că acela care începe să îi învețe pe alții ar trebui să fie foarte prudent și să nu se încreadă în forțele proprii. [43]
În ceea ce privește învățarea în biserică, canonul 64 al Sinodului Quinisext statuează că "nu se cuvine ca laicul să țină cuvântare sau să învețe în chip obștesc (public), însușindu-și de aici slujba învățătorească, ci să se supună rânduielii predanisite (lăsate) nouă de către Domnul și să deschidă urechea spre cei ce au luat darul cuvântului de dăscălie (învățătoresc) și să învețe cele dumnezeiești de la aceștia [...] Iar de s-ar prinde cineva atingând (călcând) canonul de față, să se afurisească (să nu se cuminece) 40 de zile"[44] Iar interpretarea canonului este formulată astfel: "Iar de se va găsi cineva dintre mireni care să fie încercat în vorbire și smerit în purtări, nu-i este interzis să răspundă și să-i învețe în privat pe cei care îl întreabă, după cum zic Zonara și cum zice și capitolul 32 al Cărții a VIII-a a Așezămintelor Sfinților Apostoli. Căci aceștia vor fi cu toții învățați de la Dumnezeu: că după cum a vorbit Apollo, învățând despre Domnul și cu toate că nu se învrednicise decât de botezul întru Domnul (Fapte 28, 25), și după cum au învățat încă mai bine decât Apollo, Acvila și Priscilla calea lui Dumnezeu"[45]
Negrija sau nepăsarea
Negrija sau nepăsarea este o formă a înșelării care constă în slăbirea treptată, adesea neobservată a râvnei omului pentru virtute și îmbrățișarea ideii false potrivit căreia mântuirea s-ar putea obține și fără eforturi (nevoințe). Sf. Ambrozie de la Optina amintește într-o scrisoare despre negrijă ca formă de amăgire sau înșelare: "Amăgirea negrijei (poate); dar înșelarea obișnuită nu va apărea [la noi], pentru că nu suntem asceți" [46] Într-o altă scrisoare, el citează din cuvintele Evangheliei: "Vă plângeți de răceala și de sila de a vă îndeplini datoriile de creștini. Amintiți-vă cuvintele Evangheliei, că 'împărăția lui Dumnezeu se ia cu străduință, și cei ce se silesc pun mâna pe ea' (Matei 11, 12), și siliți-vă pe voi după priceperea și după prilejurile date fiecăruia".[47] Adevăratul nevoitor (ascet) nu este niciodată mulțumit de starea lui actuală. El înțelege că nu face niciodată îndeajuns, că trebuie să se lupte în permanență și că nu îndeplinește poruncile (în chip desăvârșit).[48] Atunci când se află în starea de nepăsare și când îi lipsește râvna duhovnicească pentru cele bune, în mod inevitabil, starea omului se degradează: "Sufletul omului fiind nemuritor, el nu poate rămâne mereu în aceeași stare, ci fie se îmbunătățește, fie se degradează" (Sf. Macarie de la Optina).[49]
Sf. Grigorie Sinaitul afirmă că pricina nepăsării este buna părere despre sine.[50]
Ieroschimonahul Abraham Reidman, în cartea sa de convorbiri cu monahi [51] consideră și el că nepăsarea este o formă de înșelare și apreciază că într-un anume sens este opusul mândriei, dar spune că este și mai periculoasă. O manifestare foarte răspândită a nepăsării este neglijarea cumpătării la mâncare. Din pricina hranei peste măsură, patimile încep să lucreze în om și încep să îi întunece mintea, îndeosebi patima poftei sexuale, în special în cazul tinerilor. Nepăsarea se poate manifesta și prin lenea de a face efort fizic, când omul are prea mare grijă de sine și se lenevește să participe la slujbele bisericești mai lungi și părăsește pravila zilnică de rugăciune. În ceea ce privește ascultarea, monahul se poate lenevi să lupte pentru tăierea voii proprii și să nu se mai nevoiască să urmeze întocmai rânduiala binecuvântată de părintele său duhovnicesc, încrezându-se mai degrabă în propria sa înțelegere și în modul său propriu de a gândi.
Arhimandritul Abraham consideră că părăsirea rugăciunii lui Iisus este pentru monahi cea mai primejdioasă formă de manifestare a nepăsării, deoarece: "Acela care părăsește rugăciunea lui Iisus respinge viața duhovnicească", iar "părăsirea pravilei de rugăciune cu șiragul de mătănii înseamnă că omul nu mai duce în niciun fel viața monahală". Sfinții Părinți spun același lucru despre încetarea rugăciunii. Sf. Ioan Scărarul scrie: "Voia proprie este pierzarea monahului care trăiește în ascultare. Iar pierzarea celui ce trăiește singur este încetarea rugăciunii."[52] Sf. Isaac Sirul spune că "Începutul tulburării minții (atunci când semnele încep să apară în minte) este lenevirea la slujbele dumnezeiești și la rugăciune"[53]
În plus, Sf. Ioan Scărarul amintește negrija ca pe una din pricinile atacurilor demonilor și ca pe unul din motivele pentru care Dumnezeu nu îndeplinește rugăciunile omului: "Tot războiul drăcesc din noi constă în aceste trei chipuri atotcuprinzătoare: din negrijă, din mândrie sau din pizma dracilor. E de plâns cel dintâi; e foarte ticălos al doilea; dar fericit este al treilea"[54]; și adaugă: "Toți cei ce cer și nu primesc de la Dumnezeu cele cerute, fără îndoială că nu le primesc pentru una din aceste pricini: sau pentru că cer înainte de vreme, sau pentru că cer cu nevrednicie și dornici de slavă deșartă, sau pentru că primindu-se se vor făli, sau după dobândirea lucrului cerut vor cădea în nepăsare."[55]
Înșelarea și rugăciunea lui Iisus
Mulți Sfinți Părinți ortdocși și mulți cuvioși monahi contemporani au scris despre primejdia practicării greșite a rugăciunii lui Iisus și a rugăciunii în general: Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Teofan Zăvorâtul, Sf. Ambrozie și Macarie de la Optina, cuviosul Iosif Isihastul, cuviosul Ioan (Alexeev) de la Valaam ș.a.[56]
A.I. Osipov, profesor la Academia Teologică de la Moscova analizează [57] învățătura Sf. Ignatie Briancianinov despre rugăciune și arată că aceasta ar trebui să se caracterizeze prin trei lucruri: atenția (trezvia), evlavia și pocăința. Smerenia ar trebui să stea și ea la baza rugăciunii, după spusele Sf. Ignatie: "Astăzi am citit un cuvânt al Sf. Sisoe cel Mare, care mi-a plăcut întotdeauna în mod deosebit. Un monah i-a spus: 'Am mereu gândul la Dumnezeu.' Sf. Sisoe i-a răspuns: 'Acest lucru nu e mare; mare este să te consideri pe tine mai prejos decât toată făptura'. Sf. Sisoe continuă: amintirea permanentă a lui Dumnezeu este un lucru foarte înalt! Însă această înălțime este foarte primejdioasă, atunci când scara nu este întemeiată pe stânca smereniei." [58]
Dacă cel puțin una din condițiile de mai jos există, omul poate cădea în înșelare:
- dacă omul se roagă fără să fie atent la cuvintele rugăciunii și își imaginează cetele îngerești ori pe Domnul Iisus [59]
- dacă omul nu se roagă ca mijloc de pocăință, ci caută 'senzații duhovnicești'.[60]
- dacă omul nu se pocăiește cu adevărat de unele păcate, ducând o viață destrăbălată.[61]
Sf. Ignatie explică modul corect de a se ruga. Povestește că a venit la el un monah de la Muntele Athos. Monahul nu avea nevoie de haine călduroase iarna, datorită căldurii lăuntrice pe care trupul său o căpăta la rugăciune. Monahul purta în plus lanțuri. La început, Sf. Ignatie a crezut că acesta era cu adevprat un ascet și a căutat să afle de la el un cuvânt de folos despre rugăciune. A descoperit însă că monahul se ruga în mod greșit, pe bazp imaginației și a emoției (exaltării) pe care aceasta o produce. Cu tact, Sf. Ignatie l-a îndemnat pe monah să încerce să se roage fiind atent la cuvintele rugăciunii. Acest lucru a fost îndeajuns pentru a-l vindeca. Toate viziunile sale au dispărut, și monahul nu le-a mai putut aduce înapoi. Când s-a întors la Sf. Ignatie după mai multă vreme, monahul nu mai părea mândru de sine, își scosese lanțurile și nu mai putea răbda frigul fără haine călduroase.[62]
Sf. Ambrozie de la Optina scrie de mai multe ori în scrisorile sale că pentru începători, mai ales cei care nu au un părinte duhovnicesc experimentat, este mai bine să înceapă cu rugăciunea cu glas tare decât cu rugăciunea mentală, pentru că mulți oameni care s-au rugat cu rugăciunea mentală au ajuns bolnavi mintal, în timp ce Sf. Ambrozie nu cunoștea pe nimeni care să fi căzut în înșelare dintre cei care spuneau rugăciunea cu glas tare.
După cum notează cuviosul Iosif Isihastul, pentru cel care se roagă cu rugăciunea lui Iisus, este foarte importantă și spovedania frecventă, inclusiv mărturisirea gândurilor: "Nu am văzut niciodată înaintând în rugăciune un suflet fără mărturisirea deschisă a gândurilor ascunse.[63]
Falsa rugăciune neîncetată
Uneori, foarte rar, Dumnezeu le dăruiește unor oameni smeriți și evlavioși, foarte înaintați în curățirea de patimi, darul rugăciunii neîncetate a inimii. [64] Aceasta este una din cele mai mari binecuvântări pe care omul o poate primi de la Dumnezeu, și mulți dintre cei care se roagă cu rugăciunea lui Iisus și-ar dori să primească acest dar. Dar dacă omul este mândru, plin de închipuire de sine, el riscă să primească un dar asemănător de la demoni sau să confunde darul dumnezeiesc al rugăciunii neîncetate cu o lucrare firească.
Arhimandritul Rafail (Karelin) scrie despre Sf. Serafim (Romanțov), un cuvios monah de la mănăstirea Glinsk și despre importanța ascultării, necesară pentru a primi harul dumnezeiesc. Cuviosul Serafim a vorbit odată cu o monahie care credea că avea darul rugăciunii neîncetate. Călugărița trăia în munți și postea foarte aspru. Părintele Serafim i-a zis: "Trebuie să mănânci o masă caldă pe zi." Călugărița s-a uitat atunci cu mirare la el: "Dar ce, crezi că am timp de pierdut ca, abătând mintea de la rugăciune, să pregătesc masa?" Părintele Serafim și-a făcut o cruce mare: "Așa să-mi ajute Dumnezeu, că n-ai niciun fel de rugăciune și n-ai avut-o niciodată!" După plecarea acesteia, a spus: "N-a înțeles nimic. Cel care i-a dat schima mare era și el în înșelare. Sărmanul suflet, câte lupte va avea".[65]
Un alt tip de falsă rugăciune neîncetată apare atunci când persoana se obișnuiește pur și simplu cu repetarea cuvintelor. Sf. Serafim Romanțov spunea odată unui monah: "Nu ai deloc rugăciunea lui Iisus: doar te-ai obișnuit cu cea, cum alții se obișnuiesc să înjure [66]
Sf. Ambrozie de la Optina spune și el într-o scrisoare că era cineva care credea că avea rugăciunea neîncetată și în somn. Dar când a ascultat mai îndeaproape ce spnea inima lui când dormea, a auzit doar un mieunat ca de pisică, dar nu rugăciunea lui Iisus.[67]
Cauzele înșelării
Potrivit Sf. Grigorie Sinaitul, înșelarea poate apărea din trei surse: "trufie, pizma demonilor și din voia dumnezeiască, care îngăduie să fim astfel încercați și îndreptați. Trufia ia naștere din superficialitate, pizma demonilor apare din pricina înaintării noastre în viața duhovnicească, iar nevoia de îndreptare este consecința modului nostru de viață păcătos. Amăgirea care se naște numai din pizmă și din închipuirea de sine se vindecă degrabp, mai ales atunci când ne smerim. Pe de altă parte, amăgirea pe care Dumnezeu o îngăduie spre a ne îndrepta, atunci când suntem predați în mâinile lui Satan din pricina păcătoșeniei noastre, Dumnezeu o îngăduie uneori să continue și până la moartea noastrp dacă acest lucru este necesar pentru ștergerea păcatelor noastre. Uneori Dumnezeu îi lasă pradă chinurilor demonilor chiar și pe cei nevinovați, pentru propria lor mântuire".[68]
Cel care își ascunde păcatele sau gândurile la spovedanie sau care nu se încrede în părintele lui duhovnicesc poate la rândul său cădea în înșelare: "Gândește astfel: că Duhul Sfânt sălășluiește în duhovnicul tău, iar el îți va spune ce este drept. Dar dacă îți spui în sinea ta că duhovnicul tău duce o viață fără griji, și cum ar putea Duhul Sfânt sălășlui în el, atunci vei suferi groaznic pentru aceste gânduri, și Domnul te va aduce foarte jos, și sigur vei cădea în înșelare".[69]
Vindecarea
Sfinții și cuvioșii părinți ortodocși arată că există mai multe mijloace de vindecare a înșelării, anume:
- prin Sfintele Taine;
- prin smerenie;
- prin ascultare;
- prin rugăciunea fără gânduri sau închipuiri adăugate, mai ales fără a imagina pe Domnul Iisus, îngerii, raiul ș.a., fiind atenți la cuvintele rugăciunii;
- prin rugăciunile altor oameni cu viață sfântă pentru persoana căzută în înșelare;
- prin citirea Sfintei Scripturi.
Primul mijloc de a scăpa de înșelare este prin taina Spovedaniei. Dacă omul are vreo vedenie (viziune), trebuie să îi dezvălui aceasta imediat duhovnicului său, fără a-i ascunde nimic.[70] Și celelalte Sfinte Taine sunt necesare, dar uneori persoanelor căzute în înșelare duhovnicii nu le îngăduie primirea Sfintei Împărtășanii pentru diferite perioade de timp, uneori chiar destul de lungi (1-3 ani).[71] Uneori, în mănăstiri, cei care suferă de înșelare sunt puși, în scop pedagogic, pentru a-i smeri, la muncile cele mai de jos. Munca fizică ajută la potolirea mândriei și a atacurilor demonice care au pricinuit înșelarea.
Cu tot ajutorul dumnezeiesc și omenesc însă, după cum notează Sf. Ambrozie de la Optina, "mai ușor este să-l întorci pe orice păcătos spre pocăință decât să-l aduci la realitate pe omul căzut în amăgire".[72]
Sfinți ortodocși care au căzut în înșelare și s-au îndreptat
Când Sf. Nifon, episcop de Cipru era un simplu monah, când se lupta cu demonii, a fost aproape în stare de nebunie vreme de 4 ani, după care s-a vindecat.[73]
Sf. Simeon Stâlpnicul a fost amăgit de demonii care i-au arătat un car cu care vroiau să-l ridice la cer, ca pe proorocul Ilie. Voind să urce în car, Sf. Simeon și-a făcut întâi semnul crucii, iar atunci carul a dispărut.[74]
Sfântul Avva Iacov, un monah cu viață sfântă, a căzut o dată în înșelare. Când demonul i s-a arătat în chipul lui Hristos, avva Iacov s-a închinat lui, uitând să facă semnul Crucii. Când și-a amintit și și-a făcut cruce, diavolul a dispărut, bătându-și joc de el. Căzând în deznădejde, avva Iacov a primit îndreptare de la un alt cuvios părinte și, smerindu-se, s-a îndreptat și mai târziu a primit și darul deosebirii duhurilor (sau al discernământului duhovnicesc). [75]
Sf. Isaac Zăvorâtul de la Peșterile Kievului trăia închis într-o chilie de 7 ani de zile, când a fost amăgit de demoni cu o falsă viziune a Domnului Iisus. Demonii l-au lăsat zăcând fără cunoștință. Atunci avva Antonie și avva Teodosie de la Peșterile Kievului l-au luat, l-au îngrijit, și s-au rugat pentru el vreme de doi ani de zile. După aceea, Sf. Isaac s-a repus pe picioare și mai târziu a căpătat și putere asupra demonilor.[76]
Sf. Nichita de la Peșterile Kievului a voit să se nevoiască în postiri excesive și zăvorându-se, pe când încă nu avea destulă experiență. A fost amăgit de un demon care i s-a arătat în chip de înger carel-a ajutat dându-i și un părut dar al străvederii (clarviziunii). Când sfinții părinți din mănăstire au descoperit amăgirea demonului și l-au alungat, Sf. Nichita și-a pierdut toate părutele daruri supranaturale și nici măcar nu mai putea să citească. Urmând însă după aceea calea smereniei, Sf. Nichita a devenit episcop de Novgorod și a primit darul facerii de minuni.[77]
Sfinții Teodor și Vasile de la Peșterile Kievului au suferit amarnic tirania demonilor. Sf. Teodor a fost amăgit cu o viziune în care i-a apărut un "înger", iar un demon a luat chipul Sf. Vasile pe care îi asculta vorbind între ei. Sf. Vasile l-a convins însă mai târziu pe Sf. Tepdor că fusese căzut în înșelare și că viziunea lui fusese o amăgire. [78]
După cum scrie cuviosul Sofronie (Saharov), și Sf. Siluan Athonitul a căzut de două ori în amogire. O dată, Sf. Siluan a primit o viziune, și nimeni din cei pe care i-a întrebat i-au spus că viziunea era falsă. Dar, după cum spunea, "am fost ademenit spre slava deșartă și am început iarăși să văd draci. Atunci am înțeles că eram căzut în înșelare și i-am descoperit totul duhovnicului meu și i-am cerut să se roage pentru mine; și pentru rugăciunile lui, sunt acum izbăvit și mă rog pururi Domnului să-mi dăruiască duhul smereniei."[79]
Înșelarea în textele liturgice ale Bisericii Ortodoxe
Termenul de înșelare este folosit în mai multe texte liturgice ale Bisericii Ortodoxe.
Astfel, el apare în Acatistul Maicii Domnului, la Icosul 5 ("Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înșelăciunii", Icosul 6 ("Bucură-te, ceea ce ai călcat rătăcirea înșelăciunii")[80] etc.
Înșelarea este amintită și în Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul:[81] de exemplu în Cântarea a 3-a: "O, Treime, Unime, Dumnezeule, mântuiește-ne pe noi de înșelăciune și de ispite și de primejdii!"; în Cântarea a 4-a: "Lui Esau cel urât asemănându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău întâia naștere, a frumuseții celei dintâi; și de la binecuvântarea părintească ai căzut, și îndoit te-ai amăgit, ticalosule, cu fapta și cu gândirea; pentru aceasta acum pocăiește-te."
Note
- ↑ Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Orthodox Life, July-August 1980.
- ↑ Jean-Claude Larchet, Thérapeutique des maladies mentales. L’expérience de l’Orient chrétien des premiers siècles (1992, 3rd edition 2008) ISBN 2204045187, ro: Jean-Claude Larchet, Jean-Claude LARCHET, Terapeutica bolilor mintale. Experiența creștinismului răsăritean al primelor veacuri, în românește de Marinela BOJIN, Ed. Sophia, București, 2008, ISBN: 973-136-066-9.
- ↑ Iosif Isihastul, Monastic Wisdom, scrisoarea 55.
- ↑ Paisie Aghioritul, Spiritual Counsels, Vol. 3. Spiritual Struggle.
- ↑ ru: Starețul Daniil Katunakiotul, Viața îngerească
- ↑ Interview with prof. A.I. Osipov. "The Way of a Pilgrim" and Bishop Ignatius (Brianchaninov’s) Teaching on Prayer".
- ↑ Letters of Fr. John Krestiankin. On the work of a pastor.
- ↑ Ignatie Briancianinov, Despre înșelare.
- ↑ Letters of Theophan, Archbishop of Poltava, Letter 31.
- ↑ Sf. Grigorie Sinaitul, Cuvinte felurite despre porunci, dogme, amenințări și făgăduințe, ba și despre gânduri, patimi și virtuți; apoi despre liniștire și rugăciune", cap. 131., în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. VII, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Humanitas, București, 1999, ISBN 973-28-0863-2, pp. 97-158.
- ↑ Saint Symeon the New Theologian, The Three Ways of Attention and Prayer.
- ↑ Letters of the Valaam Elder Schema-Abbot John (Alexeev), On Prayer
- ↑ ru: Sf. Ignatie Briancianinov, Despre înșelare.
- ↑ Ignatie Briancianinov, Despre înșelare
- ↑ Arhimandrit Serafim Alexiev, Povățuire despre închipuirea de sine și falsele vedenii (ru)
- ↑ Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 4
- ↑ Elder Joseph the Hesychast. Monastic wisdom. Letter 37.
- ↑ Loc.cit.
- ↑ Paisie Aghioritul, Spiritual Counsels, Vol. 3. Spiritual Struggle.
- ↑ (ru): Starețul Daniil Katunakiotul, Viața îngerească
- ↑ Ignatie Briancianinov, Despre înșelare
- ↑ Hieromartyr Bishop Arseny (Zhadanovsky). Spiritual Diary. (ru)
- ↑ Sf. Varsanufie și Ioan, "Scrisori duhovnicești", Scrisoarea 421, în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. XI, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Humanitas, București, 2009, ISBN 978-973-50-1711-8, pp. 376-377
- ↑ Sf. Ioan Casian, Scrieri alese. Așezămintele mânăstirești și Convorbiri duhovnicești, traducere de prof. Vasile Cojocaru și prof. David Popescu, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române [Părinți și scriitori bisericești, vol. 57], București, 1990, "Convorbirea 15. A doua convorbire cu Părintele Nesteros: Despre harismele duhovnicești", cap. 1: 'Dezbaterea Părintelui Nesteros despre întreitul temei al minunilor', pp. 568-569.
- ↑ Loc.cit.
- ↑ Living of Saint Nicetas of the Kiev Caves.
- ↑ Sf. Grigorie Sinaitul, Cuvinte felurite despre porunci, dogme, amenințări și făgăduințe, ba și despre gânduri, patimi și virtuți; apoi despre liniștire și rugăciune", cap. 131., îm Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. VII, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Humanitas, București, 1999, ISBN 973-28-0863-2, pp. 154-156.
- ↑ Archimandrite Raphael (Karelin). The mystery of salvation. Conversations about spiritual life. Schema-Archimandrite Seraphim. (ru)
- ↑ Conversations with Bishop Anthony of Sourozh. On prelest. Spas TV
- ↑ Metropolitan Hierotheos Vlachos. Orthodox psychotherapy. Dispassion.
- ↑ Excerpts from the Letters of Elder Macarius of Optina.
- ↑ Conversations with Bishop Anthony of Sourozh. On prelest. Spas TV
- ↑ Metropolitan Hierotheos Vlachos. Orthodox psychotherapy. Dispassion.
- ↑ The Letters of Elder John (Krestiankin).
- ↑ Sf. Diadoh al Foticeii, "Cuvânt ascetic despre viața morală, despre cunoștință și despre dreapta socoteală duhovnicească, în 100 de capete", cap. 36-38, în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. 1, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Humanitas, București, 1999, ISBN 973-28-0885-3, pp. 351-352.
- ↑ Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Treapta a 3-a, cap. 39 și urm., în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. 9, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Humanitas, București, 2002, ISBN 973-28-9071-X, p. 82.
- ↑ Sf. Ioan Casian, Scrieri alese. Așezămintele mânăstirești și Convorbiri duhovnicești, traducere de prof. Vasile Cojocaru și prof. David Popescu, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române [Părinți și scriitori bisericești, vol. 57], București, 1990, "Convorbirea a 3-a. A doua convorbire cu Părintele Moise", cap. 7: 'Amăgirea și căderea unui monah din Mesopotamia', pp. 332-333.
- ↑ Sf. Ioan Scărarul, The ladder of Divine Ascent. Treapta 22.
- ↑ Sfântul Ioan Gură de Aur,Omilii la Matei. Omilia XXIII. Matei VII, 1, în Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri alese, traducere, introducere, note și indice de Pr. D. Fecioru, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române [Părinți și scriitori bisericești, 23], București, 1994, pp. 292-309.
- ↑ Elder Joseph the Hesychast. Monastic wisdom. Letter 22.
- ↑ St. Symeon the New Theologian. Word 83. (ru)
- ↑ St. Innocent of Alaska. Instruction for a missionary priest. (ru)
- ↑ Arhiepiscop Averchie Taușev, Analiză exegetică la Epistola Sf. Iacov. (ru)
- ↑ In Arhid. Prof.Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Ed. Arhidiecezană, Sibiu, 2005, ISBN 973-0-03563-6, p. 157.
- ↑ Cit. in: Canons of the seven ecumenical councils. Quinisext Ecumenical Council. Rule 64.
- ↑ Scrisorile Sf. Ambrozie de la Optina. Înșelarea. (ru)
- ↑ Words from Holy Fathers about carelessness
- ↑ Arhimandrit Abraham (Reidman). Partea cea bună. V. 3. (ru).
- ↑ Cuvinte ale Sfinților Părinți despre înșelare (ru).
- ↑ Loc.cit., v. nota precedentă.
- ↑ Arhimandritul Abraham (Reidman). Partea cea bună. V. 3. Între Scylla și Charibda. (ru)
- ↑ Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Cuvântul 27.
- ↑ Sf. Isaac Sirul, Cuvinte ascetice, cuvântul 2 (ru)
- ↑ Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Treapta 26, 4
- ↑ Loc. cit., Treapta 26, 38.
- ↑ Gleanings from Holy Fathers on the dangers of the prayer of the heart.
- ↑ Interview with prof. A.I. Osipov. "The Way of a Pilgrim" and Bishop Ignatius (Brianchaninov’s) Teaching on Prayer".; A. I. Osipov, Apologetics.
- ↑ Cit. în A. I. Osipov, Apologetics.
- ↑ Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Treapta 28.
- ↑ Loc.cit.
- ↑ A. I. Osipov, Apologetics; ru: Letters of elder John (Krestiankin). On Prayer.
- ↑ Ignatie Briancianinov, Despre înșelare.
- ↑ Elder Joseph the Hesychast, Monastic Wisdom, From letter 55.
- ↑ Letters of St. Ambrose of Optina. Letter 294.
- ↑ Arhimandrit Rafail (Karelin), Taina mântuirii. Convorbiri despre viața duhovnicească. Arhimandritul Serafim.
- ↑ Loc.cit.
- ↑ Scrisorile Sf. Ambrozie de la Optina. Scrisoarea 294.
- ↑ Philokalia, Vol. 4, St. Gregory of Sinai, On Commandments and Doctrines, Warnings and Promises; On Thoughts, Passions and Virtues, and Also on Stillness and Prayer: One Hundred and Thirty-Seven Texts, Ch. 132.
- ↑ Archimandrite Sofronii. Saint Silouan the Athonite. P. 292.
- ↑ Nun Macaria, The Angel of Light and Spiritual Discernment in the Orthodox Tradition.
- ↑ Архимандрит Иоанникий (Коцонис). Афонский отечник. 2011. Стр. 352. ISBN 9785985990645 (ru)
- ↑ Sf Ambrozie de la Optina, Scrisori. Scrisoarea 294 (ru).
- ↑ Viața Sf. Nifon al Ciprului. (ru).
- ↑ Viața Sf. Simeon Stâlpnicul (ru).
- ↑ Living of Saint Iakovos.
- ↑ Format:Ru iconViața Sf. Isaac Zăvorâtul (ru).
- ↑ Living of Saint Nicetas of the Kiev Caves.
- ↑ Viețile Sfinților Sfințiți Mucenici Teodor și Vasile de la Peșterile Kievului. (ru)
- ↑ Archimandrite Sofronii. "Saint Silouan, the Athonite". P. 432.
- ↑ Acatistul Buneivestiri
- ↑ Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul