Biserica din Alexandria (coptă)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Icoană coptă a Mântuitorului

Biserica Ortodoxă Coptă este o parte din Biserica Ortodoxă a Alexandriei care s-a separat de bisericile bizantine în urma Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451. Având o istorie veche comună cu Biserica din Alexandria Calcedoniană, Biserica Coptă îşi are rădăcinile în propovăduirea Sfântului Apostol Marcu. Biserica Coptă face parte din grupul Bisericilor Ortodoxe Orientale.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Copte este Papa Teodor al II-lea (în arabă Tawadros, cu numele laic Waǧīh Ṣubḥī Bāqī Sulaymān), ales papă la 4 noiembrie 2012[1] și înscăunat la 18 noiembrie 2012[2], ca urmare a decesului papei Șenuda al III-lea la 17 martie 2012.

Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria are aproximativ 18 milioane de credincioşi creştini ortodocşi copţi în Egipt şi în lumea largă. Pe lângă acestea, ea este Biserica mamă pentru Bisericile Ortodoxe din Etiopia şi din Eritreea. Mai mult de 95% din creştinii din Egipt sunt ortodocşi copţi, dar există şi alte "Patriarhii de Alexandria" (catolici copţi, catolici greci-latini şi ortodocşi greci - vezi mai jos 'Creştinismul copt în zilele noastre'), la fel ca şi mici comunităţi de protestanţi şi anglicani.

Cruce ortodoxă coptă

Comunitatea Bisericilor Vechi Orientale

Biserici autocefale
Armenia | Alexandria | Etiopia | Antiohia | India | Eritrea
Biserici Autonome
Armenia: Cilicia | Ierusalim | Constantinopol
Alexandria: Britanică | Antiohia: Indiană Iacobită

Biserica Coptă însăşi consideră că niciodată nu a adoptat monofizismul în forma în care este combătut de Sinodul de la Calcedon, în schimb fiind adepta miafizitismului (o doctrină pe care bisericile orientale ortodoxe o privesc ca fiind corectă şi ortodoxă. În acel sinod, monofizismul a fost definit ca fiind credinţa într-o singură fire (natură) a lui Iisus Hristos. Copţii mărturisesc că Domnul este perfect în divinitatea Sa şi că este perfect în umanitatea Sa, dar divinitatea şi umanitatea Sa erau erau unite într-o singură fire (natură) numită "firea Cuvântului întrupat," definiţie dată de Sfântul Chiril al Alexandriei. Astfel, copţii mărturisesc două firi "umană" şi "divină" care sunt unite într-una singură "fără amestecare, fără confuzie şi fără stricăciune" (din declaraţia de credinţă de la sfârşitul Sfintei Liturghii copte). Aceste două firi "nu se separă nici o clipă sau nici cât o clipire de ochi" (de asemenea din declaraţia de credinţă de la sfârşitul Sfintei Liturghii copte).

Biserica Ortodoxă Coptă nu trebuie confundată cu Biserica Ortodoxă a Alexandriei (calcedoniană).

Istoric

Altar copt din Ierusalim

Egiptul este adesea considerat ca fiind locul de refugiu al Sfintei Familii la fuga lor din Iudeea: "Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". (Matei 2:14-15). Biserica egipteană, care are în prezent mai mult de 19 secole de istorie în spate, este subiectul a numeroase profeţii din Vechiul Testament. Isaia profetul, în capitolul 19, versetul 19 spune "În ziua aceea, va fi un jertfelnic în mijlocul pământului Egiptului şi un stâlp de pomenire la hotarul lui, pentru Domnul."

Primii creştini din Egipt erau în marea lor majoritate evrei alexandrini, cum a fost şi Teofil, căruia Apostolul Luca i se adresează în capitolul introductiv al Evangheliei sale. După fondarea efectivă a bisericii de către Apostolul Marcu în timpul împăratului roman Nero, o mare diversitate de nativi egipteni (spre deosebire de greci şi evrei) au trecut la credinţa creştină. Creştinismul s-a răspândit în întregul Egipt într-o jumătate de secol de la sosirea Apostolului Marcu în Alexandria, aşa cum se poate vedea din manuscrisele Noului Testament găsite în Bahnasa, în Egiptul de Mijloc, care datează din jurul anului 200 AD şi după un fragment din Evanghelia după Ioan, tradus în coptă, care a fost găsit în Egiptul de Sus şi care este datat în prima jumătate a secolului al II-lea. În al II-lea secol AD, creştinismul a început să se răspândească în zonele rurale iar Sfânta Scriptură a fost tradusă în limbajul local numit copt.

Şcoala catehetică din Alexandria

Şcoala catehetică din Alexandria este cea mai veche şcoală catehetică din lume. Fondată în anul 190 de profesorul Pantanaeus, şcoala din Alexandria a devenit o instituţie importantă de educaţie religioasă, unde studenţii îi aveau ca dascăli pe Atenagora, Clement, Didim, şi pe marele Origen, care este considerat părintele teologiei şi care, de asemenea, a fost activ în domeniul studiilor de comentare şi comparaţie Biblică. Origen a scris peste 6,000 de comentarii la Biblie pe lângă faimoasa sa lucrare Hexapla. Totuşi, toate acestea nu au împiedicat anatemizarea sa. Mulţi profesori, printre care şi Sfântul Ieronim vizitau şcoala din Alexandria pentru schimbul de idei şi comunicare cu profesorii de acolo. Această şcoală nu era limitată la subiectele teologice, ştiinţa, matematica şi ştiinţele umaniste erau şi ele printre materiile predate. Aici a fost concepută metoda de comentariu prin întrebare şi răspuns, iar tot aici, cu 15 secole înaintea lui Braille, se foloseau tehnici de sculptare în lemn pentru a permite studenţilor orbi să scrie şi să citească.

Colegiul teologic al şcolii catehetice din Alexandria a fost reînfiinţat în 1893. Şcoala nouă are, în prezent, campusuri în Alexandria, Cairo, New Jersey şi Los Angeles, unde preoţi copţi şi alte persoane calificate predau printre altele teologie creştină, istorie, limba şi arta—cor, muzică, iconografie şi tapiţerie—coptă.

Activitate monastică şi misionară

În secolul al III-lea, în timpul persecuţiilor lui Decius, o parte a creştinilor a fugit în deşert şi a rămas acolo, în rugăciune, şi după încetarea persecuţiilor. Acesta este începutul mişcării monahale, care a fost reorganizată de către Sfinţii Antonie cel Mare şi Pahomie cel Mare în secolul al IV-lea. La sfârşitul secolului (al III-lea) existau sute de mănăstiri şi mii de chilii şi peşteri scobite în dealurile Egiptului. O parte a acestor mănăstiri sunt şi în prezent active şi în zilele noastre.

Monahismul egiptean a atras atenţie creştinilor din alte zone ale lumii, care au vizitat Egiptul, mulţi ducând ideea vieţii monahale în ţările de origine şi răspândind monahismul în toată lumea creştină. Sfântul Vasile cel Mare, reorganizator al monahismului din Asia Mică, a vizitat Egiptul în jurul anului AD 357 iar regulile stabilite de el încă sunt urmate de bisericile răsăritene; Sfântul Ieronim, în drum spre Ierusalim, s-a oprit în Egipt şi a descris experienţele sale în scrisori; Sfântul Benedict din Nursia a fondat mănăstiri, în secolul al VI-lea, după modelul lui Pahomie, dar într-o formă mai strictă.

Sinodul de la Calcedon

Catedrala coptă Sfântul Marcu din Alexandria
Cruce ortodoxă coptă
Notă: Acest articol (sau părți din el) prezintă o perspectivă anti-calcedoniană, care poate fi diferită ca înțelegere de punctul de vedere al Ortodoxiei Răsăritene (Calcedoniene).

În vremea Sinodului de la Calcedon, politica începuse deja să intervină în treburile Bisericii. Când împăratul Marcianus se amestecă în probleme de credinţă, răspunsul Papei Dioscor din Alexandria (Papa din Alexandria care ulterior va fi exilat) la această intervenţie a fost foarte clar: "Tu nu ai niciun fel de treabă cu Biserica." La Calcedon, împăratul îşi va lua revanşa faţă de francheţea Papei.

Sinodul de la Calcedon a abandonat terminologia chiriliană şi a declarat că Hristos este o ipostază în două firi. Totuşi, în Crezul Niceo-Constantinopolitan, "Hristos purcede din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria," astfel încât pentru anti-calcedonieni este clară fundaţia teologică. În termeni de Hristologie, înţelegerea orientală este aceea că Hristos este "O fire-- Logosul Întrupat," al deplinei umanităţi şi al deplinei dumnezeiri. Înţelegerea bizantină este aceea că Hristos este din două firi, umanitate deplină şi dumnezeire deplină. (Aşa cum fiecare dintre noi este din părinţii noştri şi nu în părinţii noştri, la fel este şi firea lui Hristos, apoi El se desparte în două persoane, după cum învaţă Nestorienii. Imaginează-ţi firea ta în părinţii tăi; apoi tu eşti două persoane diferite. Dacă totuşi, firea ta este din părinţii tăi, atunci tu eşti o singură persoană [1].) Aceasta este diferenţa lingvistică ce separă orientalii de bizantini.

Descoperirea sinodului a fost respinsă de mulţi din creştinii aflaţi la frontierele Imperiului Bizantin: egipteni, sirieni, armeni, şi nu numai. Din acel moment al istoriei, Alexandria va avea doi patriarhi: cel "melchit" sau patriarhul imperial, în prezent recunoscut oficial de statul egiptean cu numele de Patriarhul ortodox grec al Alexandriei şi întregii Africi [2] şi cel naţional egiptean anti-calcedonian, cunoscut sub numele de Papa şi Patriarhul copt al Alexandriei şi Scaunului apostolic al Sfântului Marcu. Aproape întreaga populaţie a Egiptului a respins termenii sinodului de la Calcedon şi a rămas credincios bisericii naţionale egiptene (cunoscută în prezent sub numele de Biserica coptă). Cei care au acceptat definiţiile calcedoniene au rămas în comuniune cu celelalte biserici importante din Imperiul Roman. Partida anti-calcedoniană a devenit ceea ce este astăzi cunoscut sub numele de Biserici Orientale Ortodoxe.

Biserica Coptă se consideră, ea însăşi, greşit înţeleasă la Sinodul de la Calcedon. Anumiţi copţi cred că Sinodul a înţeles Biserica în mod corect, dar a vrut să o exileze, pentru a o izola şi pentru a-l detrona pe Papa egiptean independent, care pleda pentru o independenţă a Bisericii faţă de stat. Biserica Coptă priveşte eliminarea Papei Dioscorus de Alexandria în timpul Sinodului de la Calcedon s-a datorat în parte şi rivalităţii dintre episcopii de Alexandria şi Roma. Tomos-ul Papei Leo de Roma este considerat ca fiind influenţat de filozofia nestoriană. Este important de precizat că Papa Dioscorus de Alexandria nu a fost niciodată etichetat ca fiind eretic de canoanele sinodului. De asemenea, copţii cred că Papa de Alexandria a fost brutal împiedicat să ajungă la cea de a treia întrunire a sinodului în care a fost eliminat, ceea ce se pare că a fost rezultatul unei conspiraţii a delegaţilor romani.[3]

Înainte de perioada pozitivă actuală de dialoguri dintre ortodocşii orientali şi cei răsăriteni, uneori calcedonienii îi numeau pe anti-calcedoniei "monofiziţi", cu toate că Biserica Coptă respinge învăţăturile monofizismului, pe care întotdeauna l-a privit ca pe o erezie. Uneori ei îi numesc pe calcedonieni "diofiziţi". Un termen care este mai aproape de doctrina coptă este cel de "miafizitism" [3], care se îi atribuie lui Hristos o fire întrepătrunsă, atât umană cât şi dumnezeiască, unită indivizibil în Logosul Încarnat. Biserica Coptă mărturiseşte că Hristos este perfect în dumnezeirea Sa şi este perfect în umanitatea Sa, dar dumnezeirea şi umanitatea sunt unite într-o fire numită "firea cuvântului întrupat", ceea ce a fost reiterat şi de Sfântul Chril al Alexandriei. Astfel, copţii mărturisesc două firi "umană" şi "dumnezeiască" care sunt unite într-un ipostas fără amestecare, fără confuzie şi fără stricăciune. Aceste două firi nu se separă nici cât o clipire de ochi (Liturghia coptă a Sfântului Vasile din Cezareea).

Copţii au fost persecutaţi sub administraţia bizantină. Patriarhul melkit, numit de împăraţi ca lider atât spiritual cât şi civil, a masacrat populaţia egipteană pe care o considerau eretică. Mulţi egipteni au fost torturaţi şi martirizaţi pentru a accepta termenii calcedonieni, dar egiptenii au rămas fideli credinţei părinţilor lor şi perspectivei chiriliene asupra Hristologiei. Unul dintre cei mai renumiţi sfinţi egipteni ai timpului este Sfântul Samuel Mărturisitorul.

Cucerirea arabă a Egiptului

Cucerirea arabă a Egiptului a avut loc în anul 641 ÎH. Cu toate că forţele imperiale au rezistat armatei arabe conduse de Amr ibn al-As, majoritatea populaţiei civile, suferind persecuţii pentru credinţele creştine diferite, era mult mai puţin ostilă noilor stăpâni. Fiind numiţi "Oamenii Cărţii", creştinilor li s-a permis să-şi practice religia, dar sub restricţiile legii Islamice Shari'a. Această protecţie s-a datorat în parte lui Hadith of Muhammad (a cărei soţie egipteancă fusese singura în stare să nască un băiat) care fusese sfătuit "Când vei cuceri Egiptul, fii bun cu copţii pentru că ei sunt protejaţii tăi şi cunoştinţele tale" şi în parte nevoii de a avea administratori capabili.

În ciuda schimbărilor politice, Egiptul a rămas predominant o ţară creştină, cu toate că convertirile treptate la Islam de-a lungul secolelor au avut ca rezultat transformarea Egiptului din predominant creştin în predominant musulman până la sfârşitul secolului al XII-lea. Acest proces a fost accelerat uneori de persecuţiile din timpul şi de după domnia regelui nebun Fatimid caliph Al-Hakim bi-Amr Allah (996-1021 ÎH) şi ale cruciaţilor, dar mai ales prin acceptarea arabei ca limbă liturgică de Papa Alexandriei, Gabriel ibn-Turaik.

Din secolul al XIX-lea până la revoluţia din 1952

Situaţia copţilor a început să se îmbunătăţească la începutul secolului al XIX-lea prin stabilitatea şi toleranţa dinastiei Muhammad Ali. Comunitatea coptă a încetat să fie considerată de stat ca o unitate administrativă şi, începând cu 1855, principalul semn al inferiorităţii copţilor, impozitul numit Jizya, a fost eliminat. La scurt timp după aceea, creştinii au fost primiţi în armata egipteană. Revoluţia din 1919 din Egipt, prima apariţie puternică a identităţii egiptene după secole de istorie, este o mărturie a omogenităţii societăţii egiptene moderne cu ambele sale componente: musulmană şi creştină. Cu toate acestea, recent (2005-2006), creştinii au fost, din păcate, persecutaţi în diverse locuri din Egipt.

Creştinismul copt astăzi

Sărbătoare coptă în Egiptul de Sus.

Actualul patriarh copt de Alexandria este Papa Teodor al II-lea. Există şi o mică Biserică Catolică Coptă (Catolici de rit răsăritean) înfiinţată în secolul al XIX-lea şi păstorită de Patriarhul de Alexandria, care este în comuniune cu Papa de la Roma. Biserica greco catolică melkită are o prezenţă redusă în Egipt, dar este păstorită de Patriarhul Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului.

După unele statistici, în lume sunt în jur de 60 de milioane de creştini ortodocşi copţi: ei se găsesc, în principal în Egipt (în jurul a 15 milioane), Etiopia (aproximativ 38 de milioane [4])şi în Eritreea (aproximativ două milioane), dar există prezenţe importante în America de Nord, Europa, Australia, Sudan şi Israel iar în diaspora din lumea întreagă aproximativ alte 3-4 milioane. În orice caz, aşa cum spune Biserica Etiopiei Tewahedo, care în 1959 a primit rangul de patriarhie de la Papa copt Chiril al VI-lea de Alexandria, cuvântul copt poate fi considerat nepotrivit pentru că înseamnă egiptean. Biserica Ortodoxă a Eritreei, de asemenea, a devenit independentă de Biserica Tewahedo în anii 1990. Aceste trei biserici au rămas în comuniune deplină între ele şi cu celelalte Biserici Orientale Ortodoxe.

Începând cu anii 1980, teologi din bisericile ortodoxe orientale şi din cele ortodoxe calcedoniene s-au întâlnit pentru atenuarea diferenţelor teologice dintre ele şi au ajuns la concluzia că multe din diferenţe sunt cauzate de faptul că cele două grupuri folosesc terminologii diferite pentru a descrie acelaşi lucru (vezi Declaraţia oficială despre Hristologie convenită între Bisericile Catolică şi Ortodoxă Răsăriteană ???). În vara anului 2001, Patriarhii Alexandriei ortodox copt şi ortodox grec au convenit să-şi recunoască reciproc botezurile realizate în cealaltă biserică, făcând astfel rebotezarea inutilă şi să recunoască taina căsătoriei aşa cum este celebrată de cealaltă biserică. Anterior acestei declaraţii, dacă o pereche cu ascultare diferită (coptă şi greacă) doreau să se căsătorească, cununia trebuia făcută de două ori, o dată în fiecare biserică, ca să fie recunoscută de ambele ierarhii. În prezent, este suficientă o singură cununie, care este recunoscută de ambele ierarhii bisericeşti.

În Biserica Coptă, doar bărbaţii pot fi hirotoniţi şi ei trebuie să fie căsătoriţi înainte de hirotonire, dacă doresc să se căsătorească. Prin aceasta, ei respectă aceeaşi regulă ca şi Biserica Ortodoxă Răsăriteană.

Prin tradiţie, limba coptă [5] este folosită în slujbele bisericii, iar Sfintele Scripturi sunt scrise în alfabetul copt [6]. Cu toate acestea, datorită arabizării egiptului, slujbele bisericii folosesc intens limba arabă, în timp ce predicile sunt integral în arabă. Limbile locale sunt folosite, alături de limba coptă, la slujbele din afara Egiptului.

Biserica Ortodoxă Coptă are propria muzică religioasă/liturgică unică şi curată şi propriile cântece [7], [8], [9], [10] (unele dintre ele fiind folosite, de asemenea, de către catolicii copţi).

Avându-şi propriul calendar bisericesc (Calendarul copt), creştinii copţi sărbătoresc Crăciunul în data de 7 ianuarie care, începând cu 2002 este sărbătoare naţională oficială în Egipt. Calendarul copt este calendarul martirilor. Anii copţi sunt număraţi începând cu anul 284 DH, anul când Diocleţian devine împărat roman, a cărui domnie a fost marcată prin torturi şi execuţii în masă ale creştinilor, în special în Egipt. De aceea, anul copt este identificat prin abrevierea AM (de la Anno Martyrum sau "Anl martirilor ").

Biserica Ortodoxă Coptă are propria artă [11], [12]; iconografie [13], [14], [15]; şi arhitectură [16], [17] deosebite de ale altor biserici.

Biserici ortodoxe copte în lume

Africa

Asia

Australia and Oceania

Europa

America de Nord

America de Sud


Sfinţi ai Bisericii Copte

Notă: Unii din cei menţionaţi aici nu sunt înscrişi ca sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe (calcedoniene).

Vezi şi

Note

  1. ↑ Deutsche Welle - Kopten haben neuen Papst, accesat 5 noiembrie 2012
  2. ↑ Deutsche Welle - Kopten feiern neuen Patriarchen, la 18 noiembrie 2012
  3. ↑ Pentru informaţii suplimentare, vă rog să citiţi this key paper lucrările despre acest subiect ale profesorului Părintele John S. Romanides, un savant ortodox grec proeminent.

Surse

Bibliografie

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Biserica_din_Alexandria_(coptă)&oldid=53805”