Apostolul Amplie
De la OrthodoxWiki
(Redirecţionat de la Apostolul Amplia)
Sfântul, slăvitul şi mult lăudatul Apostol Amplie (sau Amplías) se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. Împreună cu Sfinții Apostoli Urban, Stahie, Narcis, Apelie şi cu Aristobul, l-au însoţit şi ajutat pe Sfântul Apostol Andrei. Sfântul Andrei l-a hirotonit pe Sfântul Amplie episcop în Lida, din Odissopolis (Diospolis), în Iudeea. El a murit ca un mucenic şi este prăznuit de Biserică în 31 octombrie și la 4 ianuarie în Soborul Sfinților 70 de Apostoli.
Cuprins |
Imnografie
- Sfinților Apostoli din Cei Șaptezeci: Stahie, Amplie, Urban,
- Narcis, Apelles și Aristobul,
- rugați-L pe milostivul Dumnezeu
- să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condac (Glasul 8)
- Veniți cu mulțumire să-i lăudăm pe înțelepții Apostoli
- Stahie, Amplie, Urban, Narcis, Apelles și Aristobul,
- comori ale Duhului Sfânt și raze ale Soarelui slavei,
- care împreună au fost adunați prin Harul Dumnezeului nostru.
Notă
- ↑ Troparul și condacul sunt traduse din limba engleză.
Iconografie
- Erminia lui Dionisie din Furna (Sophia, București, 2000) arată că Sf. Apostol Amplie trebuie zugrăvit ca un tânăr, cu un început de barbă (p. 150).
Articole înrudite
Surse
Legături externe
- ro: Sinaxar 31 octombrie
- en: Apostle Amplias of the Seventy (OCA)
- en: Amplias, Apellos, Stachyos, Urbanos, Aristovoulos & Narcissos of the 70 (GOARCH)
Categorii: Apostoli | Sfinţi biblici | Episcopi | Mucenici | Sfinţi
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinţi
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinţi > Apostoli
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinţi > Mucenici
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinţi > Sfinţi biblici
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler > Episcopi

