Ursus

Ursus a fost un participant al celui de-al șaptelea sinod ecumenic. Conform ipotezei ce îl plasează ca fiind un episcop din părțile Banatului, este posibil ca Ursus să fie primul episcop român cunoscut cu numele, care a păstorit în teritoriile nord-dunărene aparținătoare României.

Context istoric

Penetrația avaro-slavă din anul 602 în fostele provincii romano-bizantine dunărene a desființat înfloritoarea organizație bisericească întâlnită în secolele IV—VI.

La Sinodul VI Ecumenic, numit și trulan, întrunit la Constantinopol în 680—681, care a osândit monotelismul (învățătura că Mântuitorul a avut o singură voință), ca și la sinodul din 691—692 (numit quinisext, căci completa, cu dispozițiuni disciplinare, sinoadele de la 553 și 680—681), nu întâlnim niciun ierarh din ținuturile dunărene.

Semnătura lui Ursus

Abia la sfârșitul stăpânirii avarilor în Banat și Transilvania avem și amintirea numelui unui episcop pe care mulți cercetători îl consideră a fi din părțile românești. Este vorba de episcopul Ursus, care a participat la lucrările sinodului al șaptelea ecumenic, întrunit la Niceea în anul 787, sinod care a restabilit cultul icoanelor, osândind iconoclasmul.

El iscălea actele sinodului, în locul 73, ca episcop al Bisericii avarițianilor:

Οὖρος ἐπίσκοπος τῆς ἁγίας Ἀβαριτιανῶν ἐκκλησίας

iar în alt loc cu adaosul

Οὖρος ἀνάξιος

în latinește:

Ursus Avaritianensium ecclesiae episcopus

Se remarcă faptul că e vorba de un episcop cu nume latin.

Ipotezele istoricilor

Petru Maior și Vasile Pârvan credeau că este un episcop român al vechii eparhii a Abritului (Ἀβρυθος), în Moesia Inferior.

Conform Pr. Mircea Păcurariu este greu de admis însă că acea episcopie a mai existat după trecerea pe acolo a avarilor, slavilor și apoi a bulgarilor. Dacă ar fi fost așa, trebuia să semneze έπίσκοπος τοῦ Ἁωρύτου. Părerea cea mai plauzibilă este că Ursus a fost episcopul din „țara” sau „părțile” avarilor (ὁ Ἀβαρίτης = avar ; Ἀβαριτιανοί = din țara avarilor).

Cum în acea perioadă avarii stăpâneau și unele teritorii la răsărit de Tisa (Banat și Crișana), s-a presupus că Ursus ar fi episcopul românilor din aceste părți (Șt. Lupșa, Gh. Cotoșman, S. Reli, C. C. Giurescu).

Gh. Cotoșman a emis ipoteza că și-ar fi avut scaunul episcopal la Morisena (Cenadul de azi), unde, în 1868, s-au descoperit urmele acelei bazilici cu baptisteriu din sec. V—VI.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9