Mănăstirea Dragomirna: Diferență între versiuni
(infocasetă) |
(→Istoric) |
||
| Linia 20: | Linia 20: | ||
== Istoric == | == Istoric == | ||
| + | |||
| + | Printr-un document datat în februarie 1587, voievodul Petru Șchiopu (Domn al Moldovei între 1574-1579 și 1582-1591) îi dona lui „Ilie, fiul Crimcoaei din Suceava”, siliștea Ungurașii de pe apa Sucevei, pentru participarea sa la respingerea unui atac al cazacilor asupra Moldovei.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 125.</ref> Acest Ilie, numit în actul respectiv și „Ilie diac”, era viitorul [[Mitropolia Moldovei și Bucovinei|mitropolit al Moldovei]], [[Anastasie Crimca]]. Doi ani mai târziu, în 1589, i se schimbă dania, la cererea sa, cu moșia Dragomirești, acolo unde va [[ctitor]]i mai târziu Mănăstirea Dragomirna. Anastasie Crimca a devenit [[episcop]] al Rădăuților în timpul stăpânirii lui [[Mihai Viteazul]] în Moldova (1600), dar după revenirea pe tron a lui Ieremia Movilă (septembrie 1600) a fost îndepărtat din [[scaun]]ul acestei [[Eparhie|eparhii]], retrăgându-se la moșia Dragomirești, lângă Suceava, unde se afla un așezământ monahal mai vechi și unde el a ridicat o mică biserică în 1602.<ref>[[Mircea Păcurariu]], ''Dicționarul Teologilor Români'', Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, ISBN 973-45-0409-6, p. 140.</ref> | ||
== Arhitectură == | == Arhitectură == | ||
Versiunea de la data 13 februarie 2021 19:04
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
| Mănăstirea Dragomirna | |
| |
| Jurisdicție | Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților |
| Tip | călugărițe |
| Înființată | 1609 |
| Ctitori | Anastasie Crimca |
| Stareț | Stavrofora Maria Magdalena Gherghina |
| Mărime aprox. | 51 călugărițe |
| Localizare |  Mitocu DragomirneiJudețul Suceava |
| Limba liturgică | română |
| Cântarea | bizantină |
| Schituri, metocuri și chilii | |
| Hramuri | Pogorârea Sfântului Duh |
| Site web oficial | http://manastireadragomirna.ro/ |
Mănăstirea Dragomirna este o veche mănăstire fortificată din România, ridicată între anii 1602-1609 de către Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Este situată în satul Mitocu Dragomirnei, lângă pădurea și lacul Dragomirna, la circa 12 km nord de municipiul Suceava. Biserica mănăstirii are hramul Pogorârea Sfântului Duh.
Mănăstirea Dragomirna este inclusă, în ansamblul ei, în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SV-II-a-A-05577.[1]
Cuprins
Istoric
Printr-un document datat în februarie 1587, voievodul Petru Șchiopu (Domn al Moldovei între 1574-1579 și 1582-1591) îi dona lui „Ilie, fiul Crimcoaei din Suceava”, siliștea Ungurașii de pe apa Sucevei, pentru participarea sa la respingerea unui atac al cazacilor asupra Moldovei.[2] Acest Ilie, numit în actul respectiv și „Ilie diac”, era viitorul mitropolit al Moldovei, Anastasie Crimca. Doi ani mai târziu, în 1589, i se schimbă dania, la cererea sa, cu moșia Dragomirești, acolo unde va ctitori mai târziu Mănăstirea Dragomirna. Anastasie Crimca a devenit episcop al Rădăuților în timpul stăpânirii lui Mihai Viteazul în Moldova (1600), dar după revenirea pe tron a lui Ieremia Movilă (septembrie 1600) a fost îndepărtat din scaunul acestei eparhii, retrăgându-se la moșia Dragomirești, lângă Suceava, unde se afla un așezământ monahal mai vechi și unde el a ridicat o mică biserică în 1602.[3]
Arhitectură
Mănăstirea Dragomirna în prezent
Note
- ↑ Lista monumentelor istorice 2015: Județul Suceava, p. 2418
- ↑ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 125.
- ↑ Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, ISBN 973-45-0409-6, p. 140.
Bibliografie
Legături externe
- Mănăstirea Dragomirna – un loc binecuvântat cu frumuseţe fără limite, Radio România Cultural, 4 ianuarie 2020
