Chiril (Markov) al Bulgariei

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 11 noiembrie 2013 20:09, autor: Vladimir-Adrian (Discuție | contribuții) (ortografie)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

Preafericitul Chiril (Markov) (1901-1971), Patriarh al Bulgariei, a fost primat al Bisericii Ortodoxe Bulgare între anii 1953 și 1971. A fost primul patriarh al Bulgariei după restaurarea Patriarhiei Bulgare în anul 1953.

Viața

Constantin Markov, (Bulgarian: Константин Марков) s-a născut pe 3 ianuarie 1901 la Sofia, în Bulgaria. A urmat o carieră teologică în Biserica Bulgariei, fiind tuns în monahism pe 30 decembrie 1923 în Biserica Sf. Nedelia din Sofia[1]

A fost hirotonit diacon, apoi preot și în sfârșit a fost hirotonit episcop, devenind mitropolit de Plovdiv în anul 1938. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, Mitropolitul Chiril a participat la rezistența populară împotriva exterminării evreilor. În anul 1943, i-a înfruntat direct pe cei care îi arestaseră pe evreii care urmau să fie deportați. A amenințat inițial că avea să se alăture deportaților, în semn de solidaritate, mai apoi mitropolitul le-a declarat soldaților că avea să oprească cu propriul său trup pornirea trenului, așezându0se pe șine. La scurt timp gărzile i-au răspuns că primiseră ordin să îi elibereze pe evrei. Episodul este relatat și în oratoriul "A Melancholy Beauty" ("O tristă frumusețe") compus de Gheorghi Andreev, cu un libret de Scott Cairns și Arieh Finklestein [2]

În anul 1945, după decenii de negocieri, Patriarhia Ecumenică a recunoscut restabilirea autocefaliei Bisericii Bulgariei, al cărei ultim patriarh fusese Eftimie de Târnovo, la sfârșitul secolului al XIV-lea. Pe 10 mai 1953, Mitropolitul Chiril a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei.

Patriarhul Chiril a trecut la Domnul pe 7 martie 1971 și a fost înmormântat în biserica principală (catholiconul) Mănăstirii Bașkovo, în regiunea central-sudică a Bulgariei.


Casetă de succesiune:
Chiril (Markov) al Bulgariei
Precedat de:
?
Mitropolit de Plovdiv
1938-1953
Urmat de:
?
Precedat de:
Eftimie
Patriarh al Bulgariei
1953-1971
Urmat de:
Maxim (Minkov)



Note

  1. Biserica Mântuitorului sau Biserica Sf. Chiriachi. Biserica este binecunoscută în Sofia. Nedelia se traduce literal ca Duminică. Două explicații par posibile pentru denumirea bisericii: fie este vorba despre Biserica Mântuitorului (Duminica fiind Ziua Domnului, nume sub care biserica a mai fost cunoscută în trecut, fie despre o posibilă închinare, în trecut, a bisericii Sfintei Chiriachi, o sfântă muceniță din sec. al III-lea.
  2. Pus în scenă pentru prima dată în iunie 2011 în Washington, D.C.

Surse