Arie

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Arie (c.250-336) a fost un eretic de la începutul secolului al IV-lea, teolog şi preot, care învăţa că Fiul lui Dumnezeu nu a fost din veşnicie, că Fiul a fost o fiinţă creată şi subordonat lui Dumnezeu Tatăl. Această învăţătură a fost considerată de Biserică erezie, cunoscută sub numele de arianism, şi condamnată de Sinodul I Ecumenic de la Niceea în anul 325. Controversa teologică a continuat însă câţiva zeci de ani, fiind susţinută uneori de împărat. Doar după moartea fulgerătoare a lui Arie în anul 336, urmată de moartea lui Constantin cel Mare în anul 337, controversele au scăzut în intensitate.

Viaţa

Se pare că Arie era de descendenţă libiană sau berberă, fiind născut în jurul anului 250 în nordul Africii. Tatăl său este cunoscut sub numele de Amonie. Arie a crescut în Alexandria, Egipt în vremea în care oraşul era centrul erudiţie creştine. De asemenea, erau vremurile când se dezvolta explicaţia teologică a relaţiei dintre Tatăl şi Fiul. Astfel, învăţăturile lui Arie au devenit unul din punctele de vedere propuse în timpul controverselor hristologice. Arie a fost unul din elevii lui Lucian al Antiohiei, un vestit învăţător şi mucenic creştin. În 306, Arie a fost alături de Meletie, ul alt schismatic egiptean împotriva lui Petru, Episcop de Alexandria. Disputa lor s-a stins curând iar Petru l-a hirotonit pe Arie ca diacon. Ulterior, iarăşi fiind împotriva lui Petru, Arie a câştigat prietenia succesorului lui Petru, Ahila, care l-a hirotonit preot în 313, dându-i astfel lui Arie un statut oficial. În mod evident, Arie spera să îi succeadă lui Ahila ca patriarh al Alexandriei. În vremea episcopului Ahila este menţionat faptul că Arie devine un personaj controversat, aşa cum mărturiseşte istoricul Socrate Scolasticul. Acest lucru s-a întâmplat atunci când Arie şi-a prezentat silogismul :Dacă Tatăl s-a făcut Fiu, el care a fost făcut are un început al existenţei. Din aceasta rezultă că a fost un timp când Fiul nu exista. Aşadar, se deduce singura posibilitate că el şi-a luat esenţa din nimic.

În 318, Arie intră într-o dispută cu Episcopul Alexandru al Alexandriei, care îi succedase lui Ahila, cu privire la învăţăturile sale referitoare la adevărul fundamental al filiaţiei şi esenţei divine ale lui Dumnezeu. În timp ce Arie şi-a făcut adepţi printre prelaţii sirieni, un sinod alexandrin format din 100 de episcopi l-a condamnat în 321. El a fost excomunicat şi a fugit în Palestina. Acolo s-a împrietenit cu Eusebiu de Nicomedia. Arie, un scriitor prolific, a scris multe lucrări, atât în proză cât şi în versuri, în care îşi apăra convingerile, reunite într-un volum mai amplu numit de el Thalia. Majoritatea acestor scrieri nu au supravieţuit, fiind distruse pentru că erau eretice.

În schimb, Alexandru al Alexandriei şi-a prezentat cazul lui Alexandru de Constantinopol şi Eusebiu de Nicomedia, de faţă fiind şi împăratul. Cearta a continuat, devenind o dispută intensă în cadrul Imperiului Roman pe care împăratul nu o mai putea ignora. Pentru a calma cearta, el a convocat un sinod cu delegaţi din întreg imperiul. Acesta a fost Primul Sinod de la Niceea şi a avut ca scop să stabilească ceea ce se învăţase încă de la început. Sinodul s-a reunit la Niceea, lângă Constantinopol în anul 325. Aici, mărturisirea de credinţă a lui Arie a fost desfinţată punct cu punct. Apoi, sub conducerea lui Constantin, Sinodul a dezvoltat un crez, Crezul de la Niceea, pentru instruirea catehetică şi botez, învăţăturile lui Arie fiind declarate eretice.

În urma acestui sinod, Arie şi susţinătorii săi au fost demişi şi trimişi în exil. Totuşi, îngrijorarea referitoare la utilizarea termenului homoousios - consubstanţialitate, care a fost folosit la formularea acuzaţiilor împotriva lui Arie, a persistat. Anterior, definiţii neadecvat formulate ale consubstanţialităţii au fost parte componentă din argumentaţia folosită în demiterea lui Paul de Samosata în anul 269, care în acea vreme era considerat ca având tendinţe sabelianiste. În argumentaţia sa împotriva lui Arie, Alexandru al Alexandriei a rafinat definiţia pentru a atenua obiecţiile de mai înainte. Cu toate acestea, nu toţi cei de faţă au fost de acord cu acestea.

Prin urmare, decizia de la Niceea a fost aproape imediat contestată, iar după moartea lui Alexandru în 327, multora dintre suporterii lui Arie l-i s-a permis să îşi reia vechile funcţii ceea ce i-a permis lui Eusebiu de Nicomidia să-l influenţeze din nou pe Constantin. Chiar şi lui Arie i s-a permis să se reîntoarcă la Alexandria în 331. Mulţi dintre susţinătorii deciziei de la Niceea au fost demişi deoarece se găseau în imposibilitatea de a apăra sinodul fără ca aparent să cadă în sabelianism. Eustatie de Antiohia, Marcel de Ansira şi mulţi alţii, suporteri ai lui Atanasie de Alexandria, se aflau printre aceştia.

Devenind favorabil lui Arie, Constantin i-a cerut lui Atanasie să reintre în comuniune cu Arie. Atanasie a refuzat aceasta şi, în consecinţă, a fost acuzat de trădare a împăratului şi exilat la Trier. Cu acordul împăratului, suporterii lui Arie au provocat tulburări în Alexandria pentru a prelua puterea. Atunci, împăratul i-a cerut lui Alexandru de Constantinopol să îl primească pe Arie în comuniune. Opunându-se reabilitării lui Arie, Alexandru a cerut adepţilor lui să se roage ca ori el ori Arie să părăsească această lume, înainte de a intra în comuniune cu acesta.Şi, o zi înainte să reintre în comuniune, Arie a murit subit. Acestea se petreceau în anul 336.

Moartea lui Arie şi, un an mai târziu, a lui Constantin, au adus o perioadă de acalmie în această controversă, dar controversele ‘'hristologice vor mai dura câteva sute de ani.

Legături externe

• Wikipedia Arius (NOT RECOMMENDED-non historical/orthodox view)
• Catholic Encyclopedia