Zotic, Atal, Camasis și Filip

Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasis și Filip sunt patru mucenici, probabil din secolul al IV-lea, martirizați undeva pe teritoriul orașului Noviodunum (Isaccea de azi), ale căror moaște au fost descoperite în comuna Niculițel (jud. Tulcea) în toamna anului 1971. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 4 iunie.

Viața și mucenicia

Patru martiri din acest grup mare de mucenici, și anume Zotic, Atal, Camasis și Filip, au fost înmormântați într-o criptă a unei bazilici descoperite pe teritoriul comunei Niculițel din județul Tulcea, în toamna anului 1971, cu ocazia unor surpări de teren datorate unor ploi abundente. Localitatea aceasta era în antichitate o așezare romană rurală pe teritoriul orașului Noviodunum, Isaccea de astăzi. Moaștele mucenicilor au fost depuse într-o raclă specială de lemn și depuse în criptă, iar în interior, pe peretele de lângă intrare, a fost inscripționat textul „Martirii lui Hristos” (gr. „Martyres tou Hristou”), apoi înscrierea numelor lor în ordinea în care sunt astăzi cinstiți: „Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos”.

Este posibil ca acești patru mucenici să fi pătimit împreună cu alți frați de suferință de către autorități, în așezarea urbană de la Noviodunum. După ce au suferit pedeapsa capitală, este posibil ca ei să fi fost luați de către creștini și duși spre îngropare într-un loc mai ferit, pe care l-au găsit la Niculițel, dar au fost puse inițial într-o criptă modestă, după care au fost mutate în cripta în care s-au descoperit, probabil atunci când s-a putut ridica și bazilica respectivă.

Nu se cunoaște cu exactitate data pătimirii acestor patru mucenici, nici locul unde au fost martirizați. Unii cred ca au fost surghiuniți la Gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilați numeroși creștini ai Imperiului Roman, care nu voiau să jertfească idolilor. După tradiție, acești sfinți martiri ostași au fost judecați de autoritățile romane în orașul Noviodunum, tot în Dobrogea. Există presupuneri că aceștia au pătimit în perioada 319-324, când domnea împăratul Liciniu. O altă presupunere este că ei au pătimit în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), iar altă presupunere așează data martiriului acestor 4 mucenici în jurul anilor 370-372, pe vremea domniei regelui got Athanaric.

Cert este însă faptul că cei 4 mucenici au pătimit împreună. Cercetările arheologice au dus însă la descoperirea unei alte încăperi, situată sub cripta celor 4 mucenici, încăpere în care s-au descoperit numeroase fragmente de oase umane, provenind de la 2 bărbați. felul în care au fost găsite oasele au îndreptățit pe cercetători să afirme că cei 2 au fost și ei martiri, morți poate mai devreme, probabil pe la mijlocul sec. al III-lea, și reînhumați în cripta respectivă. Astfel, ajungem la concluzia că în cripta descoperită la Niculițel ar fi fost înhumați 6 mucenici.

Din cele afirmate până aici reiese că nu există suficiente elemente pentru a putea preciza cu exactitate data și locul pătimirii acestor 4 mucenici, dar avem certitudinea că această descoperire a scos la lumină existența uneia dintre cele mai vechi bazilici de pe teritoriul țării noastre, precum și faptul că încă de atunci, sfinții mucenici care au pătimit pentru Hristos erau cinstiți după cuviință.

Prezentarea Pr. Dr. Mircea Păcurariu

Prezentarea Părintelui Mircea Păcurariu în volumul Sfinți daco-romani și români:

„În septembrie 1971 s-a făcut o descoperire de mare însemnătate, care pune și mai mult în lumină vechimea și vigoarea creștinismului daco-roman. Este vorba de o bazilică paleocreștină, având trei nave și o absidă semicirculară (altar), descoperită în comuna Niculițel din județul Tulcea, la vreo 10 km de vechea cetate romană Noviodunum. Valoarea acestei bazilici stă în cripta sa cu moaște de martiri (martirion), – de formă pătrată (3,70×3,40), construită din cărămidă cu mortar – așezată sub altar, în interiorul criptei s-a aflat o raclă din lemn, așezată pe pavimentul de piatră, în care erau moaștele a patru martiri, în interior, pe peretele din stânga intrării, a fost zgâriată în mortarul crud o inscripție în grecește: „Martirii lui Hristos”; iar pe peretele din dreapta apare din nou cuvântul „martiri”, precum și numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos. În anii următori, continuându-se cercetările arheologice, sub nivelul acestei cripte s-au mai descoperit resturi din trupurile altor martiri, ale căror nume nu se cunosc. Pe o lespede de calcar se află o inscripție, cu următorul cuprins: „Aici și acolo (se află) sângele martirilor”. Arheologii și teologii care s-au ocupat cu aceste descoperiri de la Niculițel n-au putut stabili data și timpul pătimirii acestor șase martiri. Cei mai mulți consideră că au fost martirizați în localitatea învecinată Noviodunum (azi orașul Isaccea), fie în cursul persecuției lui Dioclețian, prin anii 303-304, fie în timpul împăratului Liciniu, care a luat mai multe măsuri împotriva creștinilor, în anii 319-324. Poate cei doi, necunoscuți, să fi pătimit și mai devreme. Martirologiul „siriac” pomenește pe mucenicul Filippos în ziua de 4 iunie, iar Martirologiul numit „ieronimian” îi menționează pe toți, la aceeași dată, adăugând și alte nume: Quirinus, Iulia, Saturninus, Galdunus, Ninnita, Fortunio și alți 25, ale căror nume sunt notate. S-ar putea ca între ei să fi fost și cei doi martiri necunoscuți descoperiți la Niculițel. Numele primilor trei martiri sunt orientale, cel de Filippos este biblic, iar celelalte sunt latine, deci ar fi niște localnici daco-romani. În a doua jumătate a secolului al IV-lea, pe locul în care au fost îngropați, s-a ridicat o bazilică, în scopul cinstirii lor în fiecare an. Probabil acest lăcaș de închinare paleocreștin – sau vreo mănăstire care se va fi ridicat mai târziu – a dat satului numele de Mănăstiriște, care este întâlnit în câteva izvoare medievale. Bazilica de la Niculițel prezintă o mare însemnătate pentru istoria Bisericii noastre, pentru că aici s-au păstrat singurele moaște de martiri din perioada paleocreștină descoperite pe teritoriul României. Astăzi, moaștele lor sunt așezate, spre cinstire, în biserica mănăstirii Cocoș, situată în apropiere”.

Cinstirea

La 4 iunie, Martirologiul siriac indică sărbătorirea Sfântului Filip, iar Martirologiul ieronimian adaugă pe Zotic, Atal, Eutihie, Camasis, Quirinus și alți 28 al căror nume nu sunt amintite.

Pe 17 ianuarie 1973, arhiepiscopul Dunării de Jos, Antim Nica, a dat binecuvântare ca moaștele celor patru sfinți mucenici să fie depuse în biserica mănăstirii Cocoșu, din județul Tulcea, spre a fi venerate de credincioși. Ele au fost duse de arhiereul Gherasim Constănțeanul pe atunci, actualmente Arhiepiscopul Râmnicului, și preotul consilier Dumitru Capaciurea din Macin. Sfintele moaște se află la Mănăstirea Cocoș până astăzi, izvorând mângâiere și întărire în credință celor ce se învrednicesc să ajungă în pelerinaj până acolo.

Imnografie

Tropar (glasul 4)

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Surse

• Pr. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români
• Prof. Dr. Emilian Popescu, „Sfinții martiri „de la Niculițel”: Zotikos, Atallos, Kamasis și Philippos” in Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinți Români și Apărători ai Legii Strămoșești, E.I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 173. - http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/176/iunie_martirii_de%20_la_niculitel_viata.html
• basilica.ro
• doxologia.ro