Serapion Sidonitul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Cuviosul Serapion Sidonitul sau Serapion Sindoniu[1] a fost un sfânt părinte care a dus viață ascetică în Egipt, în secolul al IV-lea. Despre el povestește pe larg Paladie în Istoria lausiacă (sau Lavsaicon). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 21 martie.

Viața

Deși era un om învățat și care știa Scripturile pe de rost, asceza lui era aceea că trăia ca unul care nu a avut deloc acoperiș, ci călătorea și cu viața lui îi aducea pe alții la Hristos, prin exemplul vieții lui evanghelice, în iubirea aproapelui și multă sărăcie.

Odată s-a vândut ca sclav unei trupe de actori păgâni și le-a slujit până când aceștia s-au convertit la creștinism. Apoi l-au considerat părintele lor duhovnicesc și l-au eliberat și l-au rugat să rămână cu ei, dar el a plecat mai departe că să-și continue lucrarea.

Apoi a mers la Atena, unde a predicat într-un fel original, spunând: „Bărbați atenieni, ajutați-mă, că sunt egiptean și am căzut pradă în mâinile a trei cămătari. De doi am scăpat și mai este încă unul care mă luptă.” Și când toată lumea s-a adunat în jurul lui a continuat: „Din tinerețe m-au luptat iubirea de argint, curvia și lăcomia pântecelui. De primele două am scăpat, dar a treia mă luptă încă.” Iar când cineva din mulțime i-a dat o monedă, el a cumpărat pâine pe care a dat-o milostenie, pentru că era mare ostenitor și iubitor de săraci. Atunci ei au cunoscut toți virtutea lui, dar el a plecat din oraș.

De la Atena a mers în Sparta, în regiunea numită Lachedemonia, și iarăși s-a vândut pe sine mai-marelui orașului, care era maniheu. Și după doi ani l-a făcut pe aceste să se lepede de maniheism și să vină la Biserica lui Hristos cu toată casa sa. Apoi, ca să evite slava lumii, a plecat la Roma, unde iarăși a făcut multe lucruri minunate.

După Paladie, sfântul Serapion a trecut cu pace la Domnul la Roma, către vârsta de 70 de ani[2].

Note

  1. Acestui sfânt Serapion i se spunea "sidonitul" sau "sindoniu" pentru că purta întotdeanu ca haină doar un "sidon", adică o pânză simplă, cu care se acoperea.
  2. La începutul secolului XX, în 1901, egiptologul Albert Gayet (1856–1916) a anunțat descoperirea a două mumii lângă Antinoe, pe care le-a identificat ca fiind ale sfântului Serapion și ale sfintei Taisia (prăznuită la 8 octombrie). Totuși, această ipoteză nu este reținută pentru că Paladie însuși a trăit la Antinoe și ar fi trebuit să fie la curent de acest lucru. În plus convertirea sfintei Taisia este atribuită fie sfântului Ioan Colov, fie unuia dintre sfinții Pafnutie.

Surse