Cult

Cultul (lat. colo-colere-cultum = a cultiva, a respecta, a adora) înseamnă, în general, orice formă sau act religios al cărui scop este stabilirea unei legături între om și divinitate.

Cultul, ca expresie a sentimentului religios, a existat întotdeauna, în toate religiile, el fiind o parte a religiei. În antichitatea păgână, cultul religios însemna cinstirea zeilor (lat. deos-colere) manifestată prin ceremonii religioase al căror scop era de a pune omul în legătură cu divinitățile respective.

În creștinism, cultul înseamnă orice act religios prin care se caută stabilirea unei legături cu Dumnezeu și mijlocirea sfințirii omului prin împărtășirea harului dumnezeiesc. Între simțirea religioasă care stă la baza cultului și între riturile sau actele religioase prin care se exprimă sentimentul religios există o strânsă legătură, deoarece, fără credință, riturile devin forme goale, dar și fără exteriorizarea prin acte religioase, credința, sentimentul religios se atrofiază, se stinge. De aceea cultul, în accepțiunea lui, nu poate fi decât integral, adică intern și extern, sentiment religios (evlavie, virtuți morale) și exprimare în forme externe (acte: închinare, rugăciune, post, spovedanie, împărtășire ș.a.).

Actele de cult se pot manifesta individual (acasă: rugăciuni, mătănii, candelă etc.) și colectiv (prin participare la biserică la slujbele săvârșite de cler, care e investit cu putere harică, sfințitoare) — vezi tipic .

Cultul creștin diferă de la o confesiune creștină la alta (Ortodox, Catolic, Protestant), evoluând în timp.

Cultul Bisericii Ortodoxe își încheie evoluția în formele lui esențiale și fundamentale, o dată cu perioada patristică (ultimul sinod ecumenic de la Niceea, 787). Ceea ce a mai intervenit în timp a fost în legătură cu calendarul și îmbogățirea lui cu noi sărbători de sfinți, precum și precizarea cărților bisericești pentru folosința cântăreților: Ceaslov, Octoih, Triod, Penticostar și Minee.

Rădăcinile cultului ortodox sunt vechi ca și creștinismul, unele forme fundamentale provenind chiar din cultul Legii Vechi, altele din Noul Testament.

Trăsăturile caracteristice ale cultului ortodox sunt:

1. Caracterul sacrificial și ierarhic ce rezultă din faptul că în Biserica Ortodoxă cultul se întemeiază pe jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului, actualizată sub forma nesângeroasă a sacrificiului euharistic din Sf. Liturghie, săvârșită de ierarhia bisericească (episcopi, preoți și diaconi);

2. Se distinge prin uniformitate și stabilitate. El se desfășoară după reguli precise și fixe și se exprimă în forme definitiv stabilite (aceleași pentru toți credincioșii ortodocși, din orice parte a lumii), ceea ce duce la păstrarea unității de credință între diferitele Biserici Ortodoxe naționale și autocefale;

3. Altă caracteristică a cultului ortodox o constituie bogăția, varietatea și frumusețea elementelor de artă puse în serviciul său, prin solemnitatea, fastul și strălucirea formelor sale externe, a riturilor și ceremoniilor din rânduiala sfintelor slujbe (specifice și cultului catolic, în mare măsură);

4. Are caracter eclesiologic sau comunitar, deoarece promovează rugăciunea cu caracter colectiv, social, prin care comunitatea credincioșilor se unește în duhul păcii, al iubirii frățești, mai presus de vârstă, de cultură, de stare socială, naționalitate, limbă sau rasă (toți „Domnului să ne rugăm...“) după cuvintele Mântuitorului: „Unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor“ (Matei 18, 20);

5. Altă caracteristică este simbolismul sau caracterul său epifanic și eshatologic, care rezultă din profunzimea și frumusețea ideilor doctrinare, formulate în textele liturgice și care se desprind din formele externe. ;

6. Pancosmismul sau universalismul este o altă trăsătură a cultului ortodox, prin faptul că rugăciunea ortodoxă îmbrățișează în sfera ei întreaga lume și întreaga natură, cerând lui Dumnezeu s-o sfințească și să o pună în slujba Sa și a omului.

Esența Ortodoxiei se trăiește prin participare la formele tradiționale și instituțiile ei de cult: botezul copiilor, taina căsătoriei, spovedirea, împărtășirea, cultul morților, cinstirea marilor sărbători).

Surse

• Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2