Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște

Cuviosul Teodosie cel Mare, supranumit Chinoviarhul (adică ”începătorul vieţii de obşte”), a trăit în perioada secolelor V-VI, în Asia Mică şi în Palestina.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 11 ianuarie.

Viața

Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos (sau Garisos) din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Tatăl său se numea Proeresie şi mama sa Evloghia, şi erau amândoi credincioşi şi cucernici.

Teodosie a intrat de tânăr în monahism, la o mănăstire din Ierusalim. După ce a viețuit un timp sub ascultarea unui mare bătrân, pustnicul Longhin, s-a retras într-o peşteră din apropierea Bethleemului, unde timp de 30 de ani s-a hrănit doar cu ierburi sălbatice şi legume. Datorită vieţii sale de ascet, a adunat în jurul său mulţi ucenici, așa încât peștera a devenit cu totul neîncăpătoare. De aceea, a decis să ridice o mănăstire lângă peştera în care vieţuia.

Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 . Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, la 7 km de Betleem o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un arhondaric pentru călugării străini, un altul pentru primirea săracilor si a localnicilor, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni si un azil pentru alienati. Asezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (peste 400 de membri de nationalităti diferite si patru biserici (într-una Dumnezeu era lăudat în greceste, în alta în siriacă, în alta în armeniană si a patra era rezervată alienatilor si posedatilor) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin minuni si înmultind pâinea si celelalte necesare vietii.

În jurul anului 513, la moartea lui Gherontie, superiorul mănăstirii sfintei Melania (31 decembrie), Teodosie fu ales ca superior si conducător al tuturor monahilor ce vietuiau în comunităti în Palistina și Țara Sfântă, în timp ce sfântul Sava (5 decembrie) era în fruntea eremitilor si a celor ce trăiau în lavre. Cei doi sfinti erau uniti de o mare dragoste, întâlnindu-se adesea pentru a discuta probleme duhovnicesti si pentru a lupta împreună împotriva ereticilor.

Atins, către sfârsitul zilelor, de o lungă si dureroasă boală, a suportat totul ca Iov, dând slavă. Cuvios Teodosie cel Mare a trecut la cele veşnice la 105 ani, în 529.

Posteritatea

„Dintre toate virtutile sfântului Teodosie, trei vor rămânea ucenicilor săi ca o mostenire vie: o severă asceză până la moarte, însotită de o credintă nestrămutată; mila fată de săraci si bolnavi, si sârguinta neîncetată către rugăciune si către lauda lui Dumnezeu.” (Le Synaxaire…, pp. 375-377).

Pentru lucrarea de organizare a mănăstirii sale (cea mai mare a vremii), precum și pentru lucrarea de organizare a mănahismului de obște din Palestina, Sfântului Teodosie i s-a dat supranumele de Chinoviarhul, adică „începător al vieţii de obşte”.

Sfântul Teodosie, conducătorul si îndrumătorul celor ce duceau viată comunitară în Palestina si Țara Sfântă, a rămas în memmoria Bisericii ca o stea pentru eternitate strălucitoare pe firmamentul spiritual.