Nifon al II-lea al Constantinopolului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Cel întru sfinţi părintele nostru Nifon al Constantinopolului (Nifon al II-lea al Constantinopolului), a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 1486-1488 şi 1497-1498. În anul 1502 a fost chemat pentru a treia oară pe tronul patriarhal, dar a refuzat invitaţia. A fost şi mitropolit al Ungrovlahiei aproximativ între anii 1500-1505. Biserica Ortodoxă îi face prăznuirea pe 11 august.

Viaţa

Preafericitul patriarh Nifon s-a născut în Peloponez, în sudul Greciei, primind la botez numele de Nicolae. Mama lui era grecoaică, iar tatăl albanez, amândoi de viţă nobilă. A studiat cu mai mulţi dascăli, apo a intrat în monahism la Epidauros şi, după ce ş-a petrecut vremea uceniciei pe lângă mai mulţi părinţi îmbunătăţiţi, a plecat la Muntele Athos, stabilindu-se la mănăstirea Dionisiu, unde a primit şi marele şi îngerescul chip al schimnicieie. Aici a fost hirotonit diacon, apoi preot. Era iubitor de fraţi şi râvnitor în viaţa monahală, nevoindu-se în posturi, rugăciuni şi privegheri. Era şi bun cunoscător al Sfintelor Scripturi şi al teologiei. Faima lui s-a răspândit atât în Sfântul Munte cât şi dincolo de hotarele acestuia.

De aceea, la moartea arhiepiscopului Partenie al Tesalonicului, Sf. Nifon a fost cel ales să-i urmeze în scaunul arhiepiscopal. A păstorit aici vreme de trei ani, între anii 1483 şi 1486, purtând mare grijă mai ales de cei sărmani, de cei bolnavi şi neputincioşi, de orice credinţă ar fi fost aceştia. A luat parte şi la Sinodul din 1484 care a respins definitiv hotărârile Sinodului unionist de la Ferrara-Florenţa din 1439.

A fost ales patriarh al Constantinopolului în anul 1486, rămânând în scaun până în 1488, când a fost alungat din scaun datorită intrigilor din sânul Bisericii Constantinopolului; a fost trimis în exil la Mănăstirea Sozopoli. De-a lungul întregii sale păstoriri pe scaunul ecumenic a trebuit să se confrunte cu diferitele facţiuni din sânul Bisericii Constantinopolului. ceea ce a făcut mai dificilă încercarea sa de a reorganiza patriarhatul, precum şi la depunerea sa repetată din scaunul de patriarh. Astfel, el a fost readus în scaun, pentru scurtă vreme, între anii 1497-1498, dar a fost alungat din nou din scaun din pricina aceloraşi intrigi şi exilat la Adrianopol.

Probabil în perioada ultimei păstoriri pe scaunul ecumenic l-a întâlnit la Constantinopol pe domnitorul Radu cel Mare (1496-1508) al Ţării Româneşti, care a rămas profund impresionat de înţelepciunea ierarhului. Aflând de scoaterea lui din scaun, acesta l-a chemat pe sfântul episcop la el, rugându-l să urce în scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti. Devenit mitropolit al Ungrovlahiei (cca. 1500), sfântul Nifon a ţinut un sinod de clerici şi mireni pentru a pune în rânduială viaţa bisericească de aici. La acest sinod s-a hotărât înfiinţarea episcopiilor Râmnicului şi Buzăului.

La scurtă vreme însă, între mitropolit şi domnitor a izbucnit un conflict. Un boier pe nume Bogdan, fugit din Moldova, unde era şi căsătorit, la curtea lui Radu cel Mare, dorea să o ia de soţie acum pe sora domnitorului. Mitropolitul Nifon, cunoscând situaţia, a refuzat categoric să accepte o asemenea situaţie, afurisindu-l pe boierul moldovean şi pe toţi cei care ajutaseră la o asemenea faptă; tot atunci a proorocit şi despre necazurile care aveau să se abată asupra domnitorului, a boierului şi a ţării, şi care aveau să se împlinească întocmai. Toate acestea i-au atras mânia domnitorului, care a poruncit ca sfântul ierarh să fie alungat din ţară şi tratat ca un proscris.

Mitropolitul a plecat atunci şi din Ţara Românească şi, după un popas la Sofia, s-a retras din nou la Sfântul Munte, la mănăstirea de unde plecase. A trecut la Domnul în ziua de 11 august 1508, fiind în vârstă de 90 de ani.

După doar şapte ani, în anul 1515, domnitorul Neagoe Basarab al Ţării Româneşti (1512-1521) a trimis la Muntele Athos o delegaţie condusă de logofătul Danciul pentru a cere şi a aduce înapoi în ţară moaştele sfântului Nifon, pentru a-i putea cere astfel iertare acestuia şi a răscumpăra greşelile domnitorului Radu şi ale poporului faţă de sfântul mitropolit. Aşezate într-un coşciug de lemn şi însoţite mitropolitul Neofit de Anchialos şi de mai mulţi călugări de la mănăstirea Dionisiu, moaştele sfântului au fost purtate cu cinste până în Ţara Românească. Moaştele sfântului Nifon au ajuns la mănăstirea Dealu pe 16 august 1517, fiind aşezate pe mormântul lui Radu cel Mare, ca semn de dezlegare a domnitorului de blestemul ce-l pusese sfântul asupra sa, şi tot atunci s-a făcut proslăvirea sfinţitului Nifon.

Aşezate într-o raclă de argint aurit, moaştele sfântului au fost înapoiate, cu toată cinstea, mănăstirii Dionisiu. Capul şi o mână a sfântului au fost dăruite de monahii de aici domnitorului, care le-a aşezat în noua mănăstire ctitorită de el la Curtea de Argeş. În anul 1949, moaştele sfântului Nifon au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Craiova.

În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis generalizarea cultului Sf. Nifon al Constantinopolului în întreaga ţară şi înscrierea sa în calendarul bisericesc anual<ref> Drumul sfinţeniei: din istorie în calendar, pe basilica.ro <ref>.

Notă:

Casetă de succesiune:
Nifon al II-lea al Constantinopolului
Precedat de:
Simeon I al Trapezuntului 		Patriarh al Constantinopolului
1486-1488 		Urmat de:
Dionisie I
Precedat de:
Maxim IV 		Patriarh al Constantinopolului
1497-1498 		Urmat de:
Ioachim I
Precedat de:
Ioachim I 		Patriarh al Constantinopolului
1502 		Urmat de:
Pahomie I



Sfinte Moaşte

Părticele din moaştele Sf. Nifon se găsesc în România:

  • în Catedrala Mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova
  • în Catedrala Mitropolitană din Târgovişte
  • în biserica mănăstirii Mihai-Vodă din Bucureşti
  • la mănăstirea Curtea de Argeş


Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea: Podobie: Cu faptele strălucind...

Cu faptele dreptei credinţe strălucind, toată Biserica ai luminat, însoţindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălţare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locaşuri, podoaba şi înfrumuseţarea patriarhilor, Mărite Nifon. Iar acum umple de dumnezeieşti daruri pe cei ce cu credinţă te măresc pe tine.


Condac, glasul al 4-lea Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...

Pomenirea nevoinţelor tale cea strălucită şi de lumină purtătoare răsărind în chip luminat, veseleşte, Părinte, sufletele tuturor celor binecredincioşi; iar atingerea de sfintele tale moaşte îndulceşte simţirile lor, îndulcindu-le. Pentru aceasta, după cuviinţă te mărim, înţelepte Nifon, de Dumnezeu cugetătorule, părintele nostru.

Surse

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Nifon_al_II-lea_al_Constantinopolului&oldid=25045”