Iachint de Vicina: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
'''Sfântul Ierarh Iachint de Vicina''' a vieţuit în secolul al XIV (născându-se probabil spre finalul secolului al XIII-lea), fiind ultimul conducător al Mitopoliei de Vicina, urmându-i mitopolitului [[Kiril de Vicina]] (1347 - 1348).
+
'''Sfântul Ierarh Iachint de Vicina''' a vieţuit în secolul al XIV (născându-se probabil spre finalul secolului al XIII-lea), fiind ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina, urmându-i mitopolitului [[Kiril de Vicina]] (1347 - 1348).
  
Acesta nu a păstorit pentru mult timp [[Mitopolia de Vicina]], anul 1359 găsindu-l la Curtea de Argeş, Sinodul din Constantinopol, patriarhul [[Calist I]] şi împăratul [[Ioan al V-lea Paleologul]] aprobând cererea domnitorului [[Nicolae Alexandru]] Basarab, '''Sfântul Ierarh Iachint''' devenind ''păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea şi Ţara Românească''.
+
Acesta nu a păstorit pentru mult timp [[Mitropolia de Vicina]], anul 1359 găsindu-l la Curtea de Argeş, Sinodul din Constantinopol, patriarhul [[Calist I]] şi împăratul [[Ioan al V-lea Paleologul]] aprobând cererea domnitorului [[Nicolae Alexandru]] Basarab, '''Sfântul Ierarh Iachint''' devenind ''păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea şi Ţara Românească''.
  
 
Astfel, Eparhia de Vicina dispare şi ia fiinţă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de [[Mitropolia Ungrovlahiei]],'''Sfântul Ierarh Iachint''' devenind astfel primul '''Mitropolit al Ţătii Româneşti'''.
 
Astfel, Eparhia de Vicina dispare şi ia fiinţă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de [[Mitropolia Ungrovlahiei]],'''Sfântul Ierarh Iachint''' devenind astfel primul '''Mitropolit al Ţătii Româneşti'''.
Linia 7: Linia 7:
 
Ca păstor şi părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, '''mitropolitul Iachint''' a avut grijă să hirotonească preoţi pentru toate satele, să zidească biserici în oraşe şi sate, să întemeieze noi aşezări mănăstireşti şi să ţină în strânsă legătură duhovnicească Biserica Ţării Româneşti cu Patriarhia din Constantinopol,purtând totodată de grijă credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din [[Transilvania]], cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.
 
Ca păstor şi părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, '''mitropolitul Iachint''' a avut grijă să hirotonească preoţi pentru toate satele, să zidească biserici în oraşe şi sate, să întemeieze noi aşezări mănăstireşti şi să ţină în strânsă legătură duhovnicească Biserica Ţării Româneşti cu Patriarhia din Constantinopol,purtând totodată de grijă credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din [[Transilvania]], cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.
  
Acest ierarh, ajutat de domnul ţării, [[Vladislav I Vlaicu]], a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc.El a adus în ţară pe Sfântul [[Nicodim de la Tismana]], care venea din [[Muntele Athos]], pentru a organiza câteva mânăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroşi călugări „vlahi" la [[Mănăstirea Cutlumuş-Athos]], unde au ajuns călugări vestiţi. Iar în ţară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu, Cotmeana şi altele.
+
Acest ierarh, ajutat de domnul ţării, [[Vladislav I Vlaicu]], a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc.El a adus în ţară pe Sfântul [[Nicodim de la Tismana]], care venea din [[Muntele Athos]], pentru a organiza câteva mânăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroşi călugări „vlahi" la [[Mănăstirea Cutlumuş (Muntele Athos)]], unde au ajuns [[călugăr]]i vestiţi. Iar în ţară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu, Cotmeana şi altele.
  
 
Ultimii ani din viaţă i-au fost grei din cauza bolilor şi a supărărilor provocate de unii răuvoitori,neputând participa la Sinodul Patriarhal din 1370 al cărui membru era de drept.Într-o scrisoare adresată patriarhului Constantinopolului,'''Sfântul Ierarh Iachint''' se justifica spunând : "''O slăbiciune grozavă m-a cuprins şi sufăr cele multe''" ... "''sufăr şi sunt jignit tocmai la bătrâneţile mele''",la acuzele aduse cum că ar fi "''profanator si dispreţuitor al Bisericii lui Dumnezeu''".
 
Ultimii ani din viaţă i-au fost grei din cauza bolilor şi a supărărilor provocate de unii răuvoitori,neputând participa la Sinodul Patriarhal din 1370 al cărui membru era de drept.Într-o scrisoare adresată patriarhului Constantinopolului,'''Sfântul Ierarh Iachint''' se justifica spunând : "''O slăbiciune grozavă m-a cuprins şi sufăr cele multe''" ... "''sufăr şi sunt jignit tocmai la bătrâneţile mele''",la acuzele aduse cum că ar fi "''profanator si dispreţuitor al Bisericii lui Dumnezeu''".

Versiunea de la data 22 mai 2010 09:57

Sfântul Ierarh Iachint de Vicina a vieţuit în secolul al XIV (născându-se probabil spre finalul secolului al XIII-lea), fiind ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina, urmându-i mitopolitului Kiril de Vicina (1347 - 1348).

Acesta nu a păstorit pentru mult timp Mitropolia de Vicina, anul 1359 găsindu-l la Curtea de Argeş, Sinodul din Constantinopol, patriarhul Calist I şi împăratul Ioan al V-lea Paleologul aprobând cererea domnitorului Nicolae Alexandru Basarab, Sfântul Ierarh Iachint devenind păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea şi Ţara Românească.

Astfel, Eparhia de Vicina dispare şi ia fiinţă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de Mitropolia Ungrovlahiei,Sfântul Ierarh Iachint devenind astfel primul Mitropolit al Ţătii Româneşti.

Ca păstor şi părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, mitropolitul Iachint a avut grijă să hirotonească preoţi pentru toate satele, să zidească biserici în oraşe şi sate, să întemeieze noi aşezări mănăstireşti şi să ţină în strânsă legătură duhovnicească Biserica Ţării Româneşti cu Patriarhia din Constantinopol,purtând totodată de grijă credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din Transilvania, cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.

Acest ierarh, ajutat de domnul ţării, Vladislav I Vlaicu, a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc.El a adus în ţară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea din Muntele Athos, pentru a organiza câteva mânăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroşi călugări „vlahi" la Mănăstirea Cutlumuş (Muntele Athos), unde au ajuns călugări vestiţi. Iar în ţară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu, Cotmeana şi altele.

Ultimii ani din viaţă i-au fost grei din cauza bolilor şi a supărărilor provocate de unii răuvoitori,neputând participa la Sinodul Patriarhal din 1370 al cărui membru era de drept.Într-o scrisoare adresată patriarhului Constantinopolului,Sfântul Ierarh Iachint se justifica spunând : "O slăbiciune grozavă m-a cuprins şi sufăr cele multe" ... "sufăr şi sunt jignit tocmai la bătrâneţile mele",la acuzele aduse cum că ar fi "profanator si dispreţuitor al Bisericii lui Dumnezeu".

Ultimele cuvinte adresate patriarhului de către sfântul ierarh sunt : "să nu treci cu vederea bătrâneţea mea înaintată şi asprimea bolii mele,iar rugăciunile preasfinţiei tale sa-mi fie pavăză pentru totdeauna".

Sfântul Mitopolit Iachint a murit la Curtea de Argeş in anul 1372,după ce a păstorit cu râvnă,a sfătuit cu înţelepciune şi a pătimit cu răbdare şi smerenie.Pentru credinţa sa ortodoxă,viaţa sa sfântă şi dragostea sa faţă de Biserică şi neam,mitopolitul Iachint,se numară acum printre Sfinţii Ierarhi ai lui Dumnezeu,fiind totodată o podoabă de mare preţ a neamului nostru românesc.