Eparhie: Diferență între versiuni
Linia 1: | Linia 1: | ||
{{Traducere EN}} | {{Traducere EN}} | ||
− | O '''eparhie''' este o zonă geografică aflată sub păstorirea unui anumit | + | O '''eparhie''' este o zonă geografică aflată sub păstorirea unui anumit [[episcop]], numit şi "episcop eparhiot" (titular). |
− | Iniţial a fost o unitate teritorială a Imperiului Roman, diviziunile administrative ale | + | Iniţial a fost o unitate teritorială a Imperiului Roman - al cărei conducător se numea "eparh" -, diviziunile administrative ale Bisericii având tendinţa să se alinieze frontierelor seculare, iar Biserica a adoptat astfel şi termenul. Astăzi, eparhiile urmează adesea frontierele teritoriale ale statului, dar din punct de vedere canonic, acest lucru nu este obligatoriu. |
Trebuie remarcat că în limba greacă, ''dioceză'' (διοικησις) se referă adesea la teritoriul unei biserici [[autocefalie|autocefală]] sau [[autonomie|autonomă]], în timp ce ''[[parohie]]'' (παροικια) este termenul pentru teritoriul unui episcop. | Trebuie remarcat că în limba greacă, ''dioceză'' (διοικησις) se referă adesea la teritoriul unei biserici [[autocefalie|autocefală]] sau [[autonomie|autonomă]], în timp ce ''[[parohie]]'' (παροικια) este termenul pentru teritoriul unui episcop. | ||
Linia 11: | Linia 11: | ||
* '''Eparhie''': termenul general pentru o provincie bisericească, cu toate că adesea este folosit pentru a desemna teritoriul pe care un [[întâistătător]], adesea cunoscut ca ''eparh'', are autoritate jurisdicţională directă (cum ar fi Moscova şi împrejurimile ei care este eparhia Patriarhului Moscovei şi Întregii Rusii). | * '''Eparhie''': termenul general pentru o provincie bisericească, cu toate că adesea este folosit pentru a desemna teritoriul pe care un [[întâistătător]], adesea cunoscut ca ''eparh'', are autoritate jurisdicţională directă (cum ar fi Moscova şi împrejurimile ei care este eparhia Patriarhului Moscovei şi Întregii Rusii). | ||
− | * '''Exarhat''': adesea este o eparhie misionară, cu toate că tradiţional se referă la o eparhie în care este un singur episcop (sau alt cleric) cu autoritate, care adesea este numit ''exarh''. | + | * '''[[Exarhat]]''': adesea este o eparhie misionară, cu toate că tradiţional se referă la o eparhie în care este un singur episcop (sau alt cleric) cu autoritate, care adesea este numit ''exarh''. |
− | * '''Mitropolie''': o eparhie veche (în special în zona bizantină) sau mai multe eparhii cu un [[mitropolit]] ca episcop conducător sau ca primat. O mitropolie poate fi formată din eparhii constitutive. | + | * '''[[Mitropolie]]''': o eparhie veche (în special în zona bizantină) sau mai multe eparhii cu un [[mitropolit]] ca episcop conducător sau ca primat. O mitropolie poate fi formată din eparhii constitutive. |
− | * '''Arhiepiscopie''': o eparhie mare sau importantă sau un grup de eparhii al cărei întâistătător sau episcop conducător este un [[arhiepiscop]]. O arhiepiscopie poate avea eparhii constitutive. | + | * '''[[Arhiepiscopie]]''': o eparhie mare sau importantă sau un grup de eparhii al cărei întâistătător sau episcop conducător este un [[arhiepiscop]]. O arhiepiscopie poate avea eparhii constitutive. |
Aceşti termeni s-u modificat puţin de-a lungul timpului şi în diferite regiuni , astfel încât sensul lor poate fi diferit în izvoarele contemporane sau istorice, fie ele primare sau secundare. Mulţi din aceşti termeni îşi au, de asemenea, originea în administraţia civilă a Imperiului Roman. | Aceşti termeni s-u modificat puţin de-a lungul timpului şi în diferite regiuni , astfel încât sensul lor poate fi diferit în izvoarele contemporane sau istorice, fie ele primare sau secundare. Mulţi din aceşti termeni îşi au, de asemenea, originea în administraţia civilă a Imperiului Roman. | ||
− | |||
− | |||
Versiunea de la data 11 martie 2008 16:52
Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză!
Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. |
O eparhie este o zonă geografică aflată sub păstorirea unui anumit episcop, numit şi "episcop eparhiot" (titular).
Iniţial a fost o unitate teritorială a Imperiului Roman - al cărei conducător se numea "eparh" -, diviziunile administrative ale Bisericii având tendinţa să se alinieze frontierelor seculare, iar Biserica a adoptat astfel şi termenul. Astăzi, eparhiile urmează adesea frontierele teritoriale ale statului, dar din punct de vedere canonic, acest lucru nu este obligatoriu.
Trebuie remarcat că în limba greacă, dioceză (διοικησις) se referă adesea la teritoriul unei biserici autocefală sau autonomă, în timp ce parohie (παροικια) este termenul pentru teritoriul unui episcop.
Tipuri de eparhii
Există câteva tipuri de eparhii în Biserica Ortodoxă:
- Eparhie: termenul general pentru o provincie bisericească, cu toate că adesea este folosit pentru a desemna teritoriul pe care un întâistătător, adesea cunoscut ca eparh, are autoritate jurisdicţională directă (cum ar fi Moscova şi împrejurimile ei care este eparhia Patriarhului Moscovei şi Întregii Rusii).
- Exarhat: adesea este o eparhie misionară, cu toate că tradiţional se referă la o eparhie în care este un singur episcop (sau alt cleric) cu autoritate, care adesea este numit exarh.
- Mitropolie: o eparhie veche (în special în zona bizantină) sau mai multe eparhii cu un mitropolit ca episcop conducător sau ca primat. O mitropolie poate fi formată din eparhii constitutive.
- Arhiepiscopie: o eparhie mare sau importantă sau un grup de eparhii al cărei întâistătător sau episcop conducător este un arhiepiscop. O arhiepiscopie poate avea eparhii constitutive.
Aceşti termeni s-u modificat puţin de-a lungul timpului şi în diferite regiuni , astfel încât sensul lor poate fi diferit în izvoarele contemporane sau istorice, fie ele primare sau secundare. Mulţi din aceşti termeni îşi au, de asemenea, originea în administraţia civilă a Imperiului Roman.