Sinodul de la Whitby: Diferență între versiuni
m (→Vezi şi) |
|||
| Linia 12: | Linia 12: | ||
Una din consecințele sinodului a fost și aceea că, urmare a acestui sinod, papa Vitalian al Romei l-a hirotonit, la [[26 martie]] 668, pe [[Teodor de Canterbury|Teodor din Tars]], un [[călugăr]] educat care vorbea și greaca și latina, drept arhiepiscop de Canterbury. În Anglia, Teodor a fost recunoscut ca și [[întâistătător]] al Bisericii Angliei atât de către saxoni cât și de către britanici, ceea ce i-a permis papei Vitalian să-i confere lui Teodor toate privilegiile pe care le-a primit mai înainte arhiepiscopul [[Augustin din Canterbury|Augustin din Canterbury]] de la papa [[Grigorie cel Mare]]. | Una din consecințele sinodului a fost și aceea că, urmare a acestui sinod, papa Vitalian al Romei l-a hirotonit, la [[26 martie]] 668, pe [[Teodor de Canterbury|Teodor din Tars]], un [[călugăr]] educat care vorbea și greaca și latina, drept arhiepiscop de Canterbury. În Anglia, Teodor a fost recunoscut ca și [[întâistătător]] al Bisericii Angliei atât de către saxoni cât și de către britanici, ceea ce i-a permis papei Vitalian să-i confere lui Teodor toate privilegiile pe care le-a primit mai înainte arhiepiscopul [[Augustin din Canterbury|Augustin din Canterbury]] de la papa [[Grigorie cel Mare]]. | ||
| − | == | + | ==A se vedea și== |
*[[Creştinism celtic]] | *[[Creştinism celtic]] | ||
*[[Cuthbert din Lindisfarne]] | *[[Cuthbert din Lindisfarne]] | ||
Versiunea curentă din 11 iunie 2022 18:38
Sinodul din Whitby a fost un sinod local important care a dus la unificarea administrativă şi liturgică a Bisericii din Insulele Britanice. Convocat de Regele Oswiu de Northumbria în 663 d.Hr., sinodul a avut loc în 664 la Abaţia Whitby (care era o mănăstire dublă a Sfintei Hilda din Streonshalh, la Whitby), în timpul pontificatului papei Vitalian al Romei.
Istoric
Printre prelaţii care au participat a fost şi Sfântul Wilfrid de York (634-710), care a fost purtătorul de cuvânt al bisericii din sud, romane. Biografia sa, scrisă mult după aceste evenimente pe care le descrie, este singura sursă existentă despre acest sinod.
Sinodul din Whitby a constituit o piatră de hotar în istoria Bisericii din Marea Britanie, Prin aceea că delegaţi din nord şi sud au stat la un loc pentru a dezbate viitorul bisericii din Northumbria. Principalele controverse erau modul de calcul al datei Sfintelor Paşti şi stilul tunsorii pe care trebuiau să o poarte clericii. Una din cele două tradiţii, celtă sau romană, urma să fie adoptată de întreaga Anglie de Nord. Subiectul a devenit presant într-o primăvară când regele, care urma practica celtică, sărbătorea Sfintele Paşti în timp ce regina, care urma practica romană, încă era în Postul Mare.
Sinodul a înclinat către tradiția din Biserica Romei, ale cărei practici au fost atunci adoptate de populaţia din Northumbria. Adepţii tradiţiei celte s-au retras în Scoţia.
Cuviosul Beda descrie în lucrarea sa Istoria bisericească a poporului englez în detaliu dezbaterile care au avut loc, deşi la aproape şaptezeci de ani după acestea. Cronica Anglo-Saxonă, însă, nu pomeneşte deloc acest sinod.
Una din consecințele sinodului a fost și aceea că, urmare a acestui sinod, papa Vitalian al Romei l-a hirotonit, la 26 martie 668, pe Teodor din Tars, un călugăr educat care vorbea și greaca și latina, drept arhiepiscop de Canterbury. În Anglia, Teodor a fost recunoscut ca și întâistătător al Bisericii Angliei atât de către saxoni cât și de către britanici, ceea ce i-a permis papei Vitalian să-i confere lui Teodor toate privilegiile pe care le-a primit mai înainte arhiepiscopul Augustin din Canterbury de la papa Grigorie cel Mare.
