Mănăstirea Hilandar (Muntele Athos)

Mănăstirea Hilandar
Jurisdicție	Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (Istanbul)
Tip	călugări
Înființată	secolul XII
Ctitori	Sf. Sava şi Simeon ai Serbiei
Stareț
Mărime aprox.	25 de vieţuitori
Localizare	Muntele Athos, Grecia
Limba liturgică	greacă, sârbă
Cântarea
Schituri, metocuri și chilii	{{{schituri}}}
Hramuri
Site web oficial	http://www.hilandar.org

Mănăstirea Hilandar este cea mai la nord situată mănăstire a peninsulei Muntelui Athos. Mănăstirea a fost înfiinţată în 1198 de către conducătorul sârb Ştefan Nemanici (ori Nemajna) la 1151-1195, care în călugărie luă numele de Simeon, împreună cu fiul său Sava (Sf. Sava şi Simeon de mai târziu). Mănăstirea a fost întreţinută şi populată în mod neîntrerupt de către călugări sârbi de la înfiinţare şi până în zilele noastre. Este socotită a fi a patra mânăstire ca importanţă din cele douăzeci de mânăstiri localizate în Sfântul Munte.

Istorie

După înfiinţarea statului sârbesc, Ştefan Nemanja, marele Jupân al Serbiei, în Consiliul de la Ras, în 1196, a stabilit bazele succesiunii dinastice în cadrului noii organizaţii statale. Abdică mai târziu în favoarea fiului său mijlociu, Ştefan, şi începe o nouă viaţă de spiritualitate şi rugăciune, călugărindu-se cu numele de Simeon. El se alătură fiului său mai mic, Rastko - călugărit cu numele de Sava, în comunitatea monastică sârbească din Muntele Athos. Cu aprobarea împăratului bizantin Alexius III Angelicus, în bula imperială de la 1198 mănăstirea Hilandar este recunoscută ca fiind independentă şi aparţinând călugărilor sârbi, tatăl şi fiul începând renovarea ruinelor vechii mănăstiri, întemeind astfel fundaţia comunităţii monastice curente.

Mănăstirea Hilandar a devenit repede centrul spiritual şi religios al poporului sârb. În 1430, Sfântul Munte Athos a intrat sub ocupaţia turcilor otomani. Deşi turcii nu au intervenit în mod direct asupra autonomiei comunităţilor monastice, călugării au fost totuşi afectaţi de pierderea unor venituri importante parvenite din proprietăţile din afara muntelui Athos, confiscate de către turci. În aceste condiţii, supravieţuirea în Sfântul Munte a devenit foarte dificilă sub noii stăpânitori. Totuşi, mănăstirea a continuat să rămână un simbol al culturii şi vieţii religioase sârbeşti, iar conducătorii sârbi nu au contenit a face daruri şi donaţii mănăstirii de-a lungul secolelor ce au urmat.

Spre deosebire de majoritatea comunitatilor monastice din muntele Athos, care au fost construite pe tarmurile Marii Mediterana, manastirea Hilandar este localizata la cativa kilometri in interiorul peninsulei. Complexul monastic include intre zidurile sale de aparare: biserica principala (katholikon) si un numar de capele mai mici, precum si chiliile calugarilor, camerele pentru oaspeti, o biblioteca, trezoreria si bolnita (spital).

În data de 4 Martie 2004, un foc puternic s-a răspândit în mânăstire, distrugând sau afectând aproape jumătate dintre structurile mănăstirii, provocând pagube însemnate chiliei stareţului şi pavilionului de oaspeţi, precum şi în patru dintre capelele cu fresce şi picturi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Din fericire, sfintele moaşte şi odoare, obiectele de patrimoniu şi alte bunuri ce formau comorile mănăstirii au fost salvate din incendiu.

Lucrările de restaurare şi reparaţii (de după incendiu) continuă şi până în zilele noastre.

Odoare

Icon of Panagia Tricherousa

La această M-re se află două icoane făcătoare de minuni. Una numită "Trirucita" (cu trei mâini) fiindcă sub mâinele Maicii Domnului este zugrăvită si mâna Sf. Ioan Damaschin. Se stie că acesta, a fost secretarul, Voievodului Damascului şi scriind el o scrisoare împăratului Bizantin, Leon Iconoclastul, a fost socotit de voievod ca trădător al intereselor Damascului şi deci a poruncit să i se taie mâna. A stat mâna spânzurată în uliţa Damascului, de dimineaţă şi până seara. Către seară, Sf. Ioan a cerut mâna de la voievod şi i s-a permis s-o ia. Ioan o aşeză la locul de unde fusese tăiată şi prin rugăciune fierbinte, cu lacrimi făcute în faţa acestei sfinte icoane s-a prins la loc, lecuindu-se.

Se mai găsesc sfinte moaşte ale diferitilor sfinţi, o părticică din Sf. lemn, Capul Sf. Eftimie cel Mare şi piciorul Sf. Simeon ctitorul mănăstirii. În interior are 16 paraclise cu odoare scumpe, o evanghelie scrisă pe pergament de mare valoare, cărţi şi manuscrise slavone, 6 din pergament din sec. XII-XVII-lea cuprinzând chestiuni bisericeşti, 68 manuscrise cuprinzând materii eclesiastice din sec. XVII-XVIII-lea.

Mănăstirea mai posedă peste o mie de icoane bizantine şi sârbeşti din perioada secolelor XIII-XVIII, precum şi obiecte de cult, odoare, diverse alte artefacte şi documente cu valoare istorică.

Biblioteca conţine o colecţie de cărţi şi peste 1000 de manuscrise (incluzându-le pe cele scrise în chirilică), alături de primele cărţi tipărite în limba sârbă. Biblioteca mai păstrează, de asemenea, multe cărţi scrise în limbile bulgară, rusă şi greacă.

Legături externe

• http://www.munteleathos.com/Pagina/Afisare/Manastirea_Hilandaru
• http://prieteniisfmunteathos.wordpress.com/2007/01/13/manastirea-hilandar/