Zinon de la Schetia
Cuviosul Zinon (sau Zenon) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolele IV-V, mai întâi la centrul monastic Schetia din Egipt, apoi în Muntele Sinai, iar în ultima parte a vieții în Palestina și Siria. Este unul dintre Părinții duhovnicești pomeniți în Patericul egiptean. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 19 iunie.
Viața
După ce s-a lepădat la lume și de deșertăciunile ei, Sfântul Zinon a devenit ucenicul lui Avva Siluan de la Schetia, unul dintre marii Bătrâni ai pustiei Schitului (Sketis), și încă de la începutul vieții sale monahale și-a luat obiceiul de a nu primi nimic de la nimeni. Dar, deoarece vizitatorii plecau mâhniți — unii pentru că Bătrânul le refuzase darul, iar alții pentru că nu le oferise nimic ca amintire — el a hotărât să primească ceea ce i se aducea în dar și să dea celor care cereau un semn de binecuvântare. Astfel și-a păstrat liniștea și i-a mulțumit pe toți cei care veneau la el.
Pe la anul 380, Avva Zinon a plecat cu starețul lui, Avva Siluan, în Sinai și apoi în Palestina.
Într-o zi, mergând prin Palestina, s-a simțit obosit și s-a așezat lângă un strat de castraveți. Cum gândul îi șoptea să mănânce un castravete, și-a spus: „Pe hoți îi duc la pedeapsă. Poți tu, așadar, să suporți pedeapsa?” S-a ridicat și a stat cinci zile sub soarele arzător. Când a fost cu totul ars, a zis: „De vreme ce nu poți suporta pedeapsa, nu fura și nu mânca.”
Altă dată a spus: „Cel care vrea ca Dumnezeu să-i asculte repede rugăciunea trebuie, înainte de orice, atunci când se ridică să se roage lui Dumnezeu, să se roage din toată inima pentru dușmanii săi; și Dumnezeu va asculta atunci tot ceea ce va cere.”
Dobândind, prin asceza sa și prin lepădarea desăvârșită de propria voință, harul de a săvârși semne și minuni și de a izgoni demonii, Sfântul Zenon s-a mutat în pace la Domnul la vârsta de șaizeci și doi de ani, pe când era în Gaza, în jurul anului 451.
Avva Zinon are 11 apoftegme în partea alfabetică a Patericului egiptean și alte apoftegme răspândite în colecția tematică.
Apoftegme
- Patericul egiptean - „Pentru avva Zinon”
1. Zis-a avva Zinon, ucenicul fericitului Siluan: să nu locuiești în loc renumit, nici să șezi cu un om care are nume mare, nici să pui temelie a-ți zidi ție chilie cândva.
2. Se spunea pentru avva Zinon, că întâi nu voia să ia de la cineva ceva. Și pentru aceasta cei ce aduceau se duceau scârbiți, căci nu lua. Și alții veneau la dânsul voind să ia ca de la un bătrân mare și nu avea ce să le dea lor și se duceau și ei scârbiți... Zice bătrânul: ce să fac? Căci și cei ce aduc se scârbesc și cei ce vor să ia. Aceasta este mai de folos: oricine va aduce, să iau și oricine va cere, să-i dau. Și să făcând, se odihnea și pe toți îi împăca.
3. S-a dus un frate egiptean în Siria la avva Zinon și prihănea gândurile sale înaintea bătrânului. Iar el minunându-se, a zis: egiptenii ascund faptele bune care le au, iar neajunsurile care nu le au, pe acestea pururea le prihănesc. Iar sirienii și elinii, faptele bune care nu le au, zic că le au, iar neajunsurile care le au, le ascund.
4. Au venit niște frați la el și l-au întrebat, zicând: ce înțelegere are cuvântul acela ce este scris în cartea lui Iov: și cerul nu este curat înaintea Lui? Și răspunzând bătrânul, a zis lor: au lăsat frații păcatele lor și cercetează pentru ceruri. Însă tâlcuirea cuvântului aceasta este: de vreme ce numai El este curat, pentru aceasta a zis: și cerul nu este curat.
5. Spuneau părinții pentru avva Zinon, că șezând în Schetia, a ieșit noaptea din chilia sa, spre lunca și rătăcindu-se, a făcut trei zile și trei nopți umblând și ostenindu-se. Leșinând a căzut să moară. Și iată un copil a statut înaintea lui, având o pâine și un vas cu apa. Și îi zicea lui: scoală, mănâncă! Iar el sculându-se, s-a rugat, socotind că este năluca. Iar el a zis lui: bine ai făcut. Și iarăși s-a rugat a doua oara și a treia oara. Și îi zicea lui: bine ai făcut. Deci, sculându-se bătrânul a luat și a mâncat. Și după aceea a zis lui: cât ai umblat, atât ești departe de chilia ta; ci scoală-te și vino după mine! Și îndată s-a aflat la chilia lui. Deci a zis lui bătrânul: intra, fa-ne nouă rugăciune. Și intrând bătrânul acela s-a făcut nevăzut.
6. Altădată același avva Zinon, umblând în Palestina și odihnindu-se, a șezut aproape de o pepenărie să mănânce. Și i-a zis lui gândul: ia-ți ție un castravete și mănâncă că ce este? Iar el răspunzând, a zis gândului: hoții în munca merg. Deci cearcă-te pe tine de aici, de poți suferi munca. (în alte cărți se zice: și a început a se bate pe sine. Apoi zice gândului: de nu poți suferi (și celelalte).) Și sculându-se, a statut în arșița cinci zile. Și prăjindu-se pe sine, a zis: nu pot suferi munca. Și a zis gândului: dacă nu poți, nu fura și mânca!
7. Zis-a avva Zinon: cel ce voiește ca să-i asculte degrabă Dumnezeu rugăciunea, când se scoală, și-și întindă mâinile sale către Dumnezeu, mai înainte de toate și mai înainte de sufletul său, să se roage pentru vrăjmașii săi din suflet; și prin aceasta isprăvi, ori pentru ce se va ruga lui Dumnezeu, îl asculta pe el.
8. Spuneau părinții că era într-un sat unul care postea mult, încât se chema numele lui postitorul. Și auzind avva Zinon pentru dânsul, l-a chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Și rugându-se ei, au șezut. Deci a început bătrânul să lucreze tăcând, iar postitorul neaflând să vorbească cu dânsul, a început să se supere de trândăvie. și a zis bătrânului: roagă-te pentru mine, avvo, că voi să mă duc! Zis-a lui bătrânul: pentru ce? Iar el răspunzând, a zis: căci inima mea ca arzându-se este și nu știu ce are. Căci când eram în sat, până seara posteam și niciodată să nu mi s-a făcut. Zis-a lui bătrânul: în sat te hrăneai din urechile tale. Ci mergi de acum și mănâncă la ceasul al nouălea! Și orice faci, întru ascuns fa. Și cum a început să facă, cu necaz a așteptat ceasul al noulea, și ziceau cei ce-l știau pe el, că postitorul s-a îndrăcit și venind el, a spus bătrânului toate. Iar el i-a zis lui: aceasta cale este după Dumnezeu.
9. Doi frați locuind deosebi, mergeau unul către altul. Și a zis unul dintr-înșii celuilalt: voiesc să mă duc la avva Zinon și să-i spun lui un gând. A zis și celălalt: și eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amândoi împreună. Și luându-i pe fiecare deosebi și-au spus gândurile lor și unul spunându-le a căzut înaintea bătrânului, rugându-l cu multe lacrimi ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul. Și bătrânul i-a zis lui: mergi, nu te slabi pe tine și nu grăi de rău pe cineva și nu te lenevi de rugăciunea ta! Și ducându-se fratele, s-a vindecat. Iar celălalt spunându-i gândul sau către bătrân, a adaus moale și cu nebăgare de seama: roagă-te pentru mine! Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar după o vreme s-a întâmplat de s-au întâlnit unul cu altul. Și a zis unul dintr-înșii: când am mers către bătrânul, i-ai spus lui gândul care ziceai că voiești să-l spui lui? Iar acela i-a zis: da, i-am spus! A întrebat acela: oare te-ai folosit după ce i-ai spus? Răspuns-a fratele: da, m-am folosit, că pentru rugăciunile bătrânului m-a vindecat Dumnezeu! Iar celălalt a zis: eu măcar de i-am mărturisit gândurile mele, nu am simțit vreo ușurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit: și cum te-ai rugat bătrânului? Răspuns-a acela: i-am zis lui: roagă-te pentru mine, că am acest gând! Iar el a zis: eu mărturisindu-mă lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugându-l ca să se roage lui Dumnezeu pentru mine. Și prin rugăciunea lui m-a vindecat Dumnezeu. Iar aceasta ne-a povestit nouă bătrânul, învățându-ne, că se cade celui ce roagă pe vreunul din părinți pentru gânduri cu osteneala și din toată inima să se roage, ca lui Dumnezeu. și atunci va dobândi. Iar cel ce se mărturisește cu nebăgare de seama, sau ispitește, nu se folosește, ci se și osândește.
10. Zicea avva Zinon că i-a povestit lui fericitul Serghie, egumenul din Pediada, o povestire ca aceasta: odată - zice - călătorind noi cu un bătrân sfânt, fiind și alt frați împreună cu noi, ne-am rătăcit pe cale. Și neștiind unde mergem ne-am aflat în semănaturi și am călcat puțin din semănaturi. Iar plugarul simțind, că s-a întâmplat de lucra acolo, a început a ne ocara și a zice cu mânie: voi călugări sunteți? Voi va temeți de Dumnezeu? De aveați frica lui Dumnezeu înaintea ochilor, nu făceați aceasta. Deci îndată ne zice nouă sfântul acela bătrân: pentru Domnul nimeni să nu grăiască! Și se ruga plugarului cu blândețe, zicând: bine zici, fiule; de am fi avut frica lui Dumnezeu aceasta nu am fi făcut, ci pentru Domnul, iartă-ne, că am greșit! Iar acela, înspăimântându-se pentru nerăutatea și smerenia bătrânului, alergând la noi, a căzut la picioarele bătrânului, zicând: iartă-mă pentru Domnul și ia-mă cu voi! Și adăuga fericitul Serghie: iată blândețea și bunătatea sfântului ce a putut cu ajutorul lui Dumnezeu să facă! Și a mântuit sufletul ce era făcut după chipul lui Dumnezeu pe care îl voiește Dumnezeu, mai mult decât nenumărate lumi cu banii lor.
11. Odată ne-am dus la unul din părinți și l-am întrebat pe el zicând: de va avea cineva vreun gând și se vede pe sine biruit; și de multe ori citind cele ce au zis părinții pentru un gând ca acela, se ispitește să facă acelea și nicidecum nu poate, oare ce este mai bine: a vești vreunuia din părinți gândul, sau a se sârgui singur să uneltească acelea care a citit și a se îndestula cu știința sa? Răspuns-a bătrânul: că trebuie să-l vestească către cel ce poate să-l folosească și să nu se nădăjduiască întru sine. Ca nu poate cineva să-și ajute luiși și mai vârtos de a fi cuprins de patimi. Ca mie, tânăr fiind, mi s-a întâmplat una ca aceasta. Ca aveam patima sufletească și mă biruiam de dânsa. Și auzind pentru avva Zinon, că pe mulți care se aflau să i-a vindecat, am voit să mă duc și să-i vestesc lui; iar satana mă oprea, zicând că de vreme ce știi ce trebuie să faci, fa cum citești și nu te mai duce și supăra pe bătrânul. Deci când mă porneam să mă duc și să-i vorbesc lui, războiul se ușura de la mine cu meșteșugirea diavolului ca să nu mă duc. Iar după ce mă plecam să nu merg, iarăși mă stăpâneam de patimă. Și aceasta a meșteșugit vrăjmașul asupra mea multă vreme, nelăsându-mă să vestesc bătrânului. Iar da multe ori m-am dus la bătrânul, vrând să-i spun lui gândul și nu mă lăsa vrăjmașul, aducând rușine în inima mea și zicând: de vreme ce știi cum trebuie să te vindeci, ce trebuință este a spune cuiva? Căci porți grijă de sine; știi cum au zis părinții. Și acestea, zice, îmi aducea pizmașul, ca să nu arăt doctorului patima și să mă vindec. Iar bătrânul mă cunoștea că am gânduri, dar nu mă vădea, așteptând ca însumi să le vestesc pe ele. Și mă învăța pentru viață cea dreapta și mă slobozea. Iar mai pe urma plângând, am zis întru sine: până când, ticăloase suflete, nu vrei să te tămăduiești? Alții vin de departe la bătrânul și iau lecuire, iar tu nu te rușinezi, și având doctorul aproape, nu vrei să te tămăduiești? Și aprinzându-mă cu inima, m-am sculat și întru sine-mi am zis, că dacă voi merge la bătrânul și nu voi afla pe nimeni acolo, voi cunoaște că este voia lui Dumnezeu a-mi mărturisi gândurile mele. Și mergând eu acolo, n-am aflat pe nimeni. Deci bătrânul mă învăța după obicei pentru mântuirea sufletului și cum ar putea cineva să se curățească de cugetele cele spurcate. Iar eu iarăși rușinându-mă și nemărturisindu-mă, vroiam să mă duc și sculându-se bătrânul, făcu rugăciune și mă petrecea mergând înaintea mea, până la ușa cea de afară. Iar eu mă munceam cu gânduri, să spun bătrânului sau să nu spun, și cu încetul pășind, mergeam după dânsul; iar bătrânul întorcându-se și văzându-mă muncindu-mă de gânduri, mă lovește în piept încetișor și îmi zice: ce ai? Om sunt și eu. Și dacă mi-a zis bătrânul acest cuvânt, mi s-a arătat că mi-a deschis inima mea și am căzut la picioarele lui, rugându-l pe el cu lacrimi și zicând: miluiește-mă! Iar el mi-a zis: ce ai? Și i-am zis lui: nu știi ce am? Și mi-a zis: tu trebuie să spui ce ai. Iar eu cu mare rușine de abia mi-am mărturisit patima mea. Și mi-a zis: dar de ce atâta vreme te rușinezi a spune? Au nu sunt și eu om? Însă voiești să-ți spun și eu ceea ce știu? Au nu sunt acum trei ani, de când ai aceste gânduri și venind aici nu le mărturisești? Iar eu mărturisind și căzând și rugându-mă, am grăit lui: miluiește-mă pentru Dumnezeu și mă învață, ce să fac! Și mi-a zis: du-te și nu te lenevi în rugăciunea ta și nu cleveti pe nimeni! Iar eu mergând la chilia mea și nelenevindu-mă de rugăciunea mea, cu darul lui Hristos și cu rugăciunea bătrânului, de aici înainte n-am mai fost supărat de patima aceea. Deci trecând un an, mi-a venit un gând ca acesta: nu cumva m-a miluit Dumnezeu pentru mila Sa, iar nu pentru bătrânul? Și aceasta venindu-mi în minte, am mers către dânsul, vrând a-l ispiti și luându-l în laturi, i-am făcut metanie, zicând: roagă-te pentru mine, părinte, pentru gândul meu ce ți l-am mărturisit oarecând! Iar el m-a lăsat zăcând la picioarele lui și tăcând puțin, mi-a zis: scoală-te, ai credința către mine! Iar eu auzind acestea, voiam să mă înghită pământul de rușine și sculându-mă, nu puteam căuta asupra bătrânului, și mirându-mă și spăimântându-mă, am plecat la chilia mea.
A se vedea și
- avva Siluan de la Schetia
- avva Longhin din Egipt
Surse
- Patericul egiptean - ediția românească
- Les sentences des Pères du désert - collection alphabétique, Solesmes, 1981
- Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
- Pateric Egyptean, ed. Sofia, București, 2011 (diortosit, completat și adnotat de monahul Filotheu Bălan)
- Patericul Mare. Apoftegmele Părinților Pustiei. Colecția tematică, trad. din limba greacă Pr. Proif Constantin Coman - Editura Bizantină, 2016