Scara lui Iacov

Scara lui Iacov (frescă sec. XVI, Catedrala Episcopală din Roman)

Scara lui Iacov este o reprezentare iconografică, cu caracter simbolic, inspirată dintr-o scenă pe care o găsim descrisă în Vechiul Testament, în cartea Facerii cap. 28, 11-19.

Patriarhul Iacov

Iacov este al doilea dintre cei doi fii ai lui Isaac. Isaac era fiul lui Avraam, cel chemat de Dumnezeu să fie părintele unui neam ales, care să păstreze credința monoteistă și să respecte Legea, spre a se face vrednic, ca din mijlocul acestui neam (popor) să se nască Mesia (Mântuitorul) Cel promis de Dumnezeu oamenilor, spre a-i dezrobi din păcatul strămoșesc. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam în împlinirea acestui scop, iar binecuvântarea avea să treacă din generație în generație asupra primului născut de parte bărbătească din neamul lui Avraam, până la venirea lui Mesia. Fiindcă Iacov dorea să primească el de la tatăl lui, Isaac, această binecuvântare, a cumpărat de la Esau (Isav), fratele său, care se născuse primul, „dreptul de întâi născut“. Când Isav trebuia să meargă la tatăl său Isaac să primească binecuvântarea, a mers Iacov în locul său și a primit-o, căci Isaac, fiind bătrân și orb, nu l-a recunoscut. Simțindu-se înșelat, Isav a hotărât să-l ucidă pe Iacov. Îndemnat de mama sa, Rebeca, Iacov a fugit din Canaan în Mesopotamia, la unchiul său, Laban. Aici a rămas 20 de ani, după care, împreună cu soția și cei 12 fii și o avere foarte mare, a hotărât să se întoarcă în Canaan. Dumnezeu l-a ocrotit pe Iacov, căruia i s-a descoperit de două ori: întâi printr-un vis, când Iacov pleca din Canaan și apoi în chip de înger, când Iacov revine după 20 de ani.

Visul lui Iacov

Prima arătare din vis a fost când Iacov fugea spre Mesopotamia și, ostenit de drum, s-a oprit să doarmă noaptea într-un loc, punându-și o piatră drept căpătâi. Atunci „a visat că era acolo o scară sprijinită de pământ, iar cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se coborau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării și i-a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, și Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ți-l voi da ție și urmașilor tăi. Urmașii tăi vor fi mulți ca pulberea pământului și tu te vei întinde la apus și la răsărit, la miazănoapte și la miazăzi și se vor binecuvânta întru tine și întru urmașii tăi toate neamurile pământului. Iată, Eu sunt cu tine și te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta și nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ți-am spus». Iar când s-a deșteptat din somnul său, Iacov a zis: «Domnul este cu adevărat în locul acesta și eu n-am știut!... Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!». Apoi s-a sculat Iacov dis-de-dimineață, a luat piatra ce și-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp și a turnat pe vârful ei untdelemn. Iacov a pus locului aceluia numele Betel (casa lui Dumnezeu), căci mai înainte cetatea aceea se numea Luz“ (Facere 28, 12-19).

Cercetările arheologice din sec. XIX și continuate până la jumătatea sec. XX au dus la concluzia ca vechimea acestei așezări ar data din mileniul IV î.Hr., când pe înălțimea lui se afla un altar închinat divinității numite El. În alt sector al săpăturilor de la Betel s-au aflat rămășițele unui templu datând din mileniul III, pe care se aduceau sacrificii sângeroase. În mileniul II, aflându-se sub ocupație egipteană, așezarea a cunoscut o epocă de înflorire, ca apoi să decadă și să fie reconstruită și fortificată în epoca regalității iudaice. După unele obiecte găsite în urma săpăturilor s-a presupus că pe la Betel trecea vestitul drum al tămâiei.

A doua arătare a lui Dumnezeu către Iacov a fost la întoarcerea acestuia, după 20 de ani, în Canaan. În noaptea premergătoare intrării lui Iacov în Canaan, Iacov a avut o întâlnire cu o putere necunoscută, cu care s-a luptat și a biruit-o; acea putere i-a vorbit, binecuvântându-l și schimbându-i numele: «De acum nu-ți va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii si ai ieșit biruitor». Și a întrebat și Iacov, zicând: «Spune-mi și Tu numele Tău!» Iar Acela a zis: «Pentru ce întrebi de numele Meu? El e minunat!». Și l-a binecuvântat acolo. Și a pus Iacov locului aceluia numele Peniel, adică «fața lui Dumnezeu», căci și-a zis: «Am văzut pe Dumnezeu...»“ (Facere 32,28-30). Iacov este părintele celor 12 seminții din care s-a născut poporul evreu, care s-a numit Israel, după noul nume dat de Dumnezeu lui Iacov.

În creștinism

În binecuvântarea lui Dumnezeu spusă lui Iacov se cuprinde una dintre profețiile mesianice și asupra Evangheliei lui Hristos ai căror adepți vor cuprinde toate neamurile pământului: „urmașii tăi vor fi mulți ca pulberea pământului“, căci Mesia întrupându-Se din neamul lui Iuda, prin El aveau să se binecuvânteze aceste neamuri, adică creștinii, cei botezați în numele lui Hristos-Mesia, Mântuitorul lumii.

Creștinii ortodocși au făcut din visul lui Iacov un motiv de inspirație iconografică prin zugrăvirea lui în icoana „Scara lui Iacov“ sau „Scara din viziunea lui Iacov“, pictată în pronaos și în pictura exterioară la bisericile mănăstirilor din Bucovina (Voroneț, Humor, Vatra-Moldoviței), unde tema e încadrată în marele ansamblu iconografic „Arborele lui Iesei“.

Potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, scara din visul patriarhului Iacov este Sfânta Fecioară Maria, deoarece pe această scară s-a coborât Dumnezeu – Iisus Hristos – și S-a întrupat din pântecele său. Fecioara Maria, Maica Domnului, este casa lui Dumnezeu și Poarta Cerului și numai cei ce recunosc aceasta vor intra în Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, iconografia creștină interpretează „Scara“ ca un omagiu sau o preînchipuire a Fecioarei Maria, prin care s-a făcut legătura cerului cu pământul.

Surse

• Dicționar, Dervent.ro
• https://doxologia.ro/imagine/scara-patriarhului-iacob