Platon din Ancira
Sf. Mare Mucenic Platon | |
Date personale | |
Naștere | a doua jumătate a sec. III d.Hr. |
Mutare la Domnul (†) | 306 d.Hr. |
Localizare | Galatia, în Asia Mică (provincie romană) |
Naționalitate | |
Date cult | |
Tip | Mare Mucenic |
Data canonizării | |
Prăznuire la data de | 18 noiembrie |
Proclamare | pan-ortodoxă |
Biserici patronate |
Sfântul Mare Mucenic Platon a trăit la sfârșitul secolului III - începutul secolului IV, în cetatea Ancira Galatiei (actuala Ankara, capitala Turciei moderne) din provincia romană Asia Minor (Asia Mică). Era fratele Sf. Antioh (pomenit pe 16 iulie). A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții împotriva creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 18 noiembrie.
Viața
Sf. Platon s-a născut în Galatia antică (o regiune din Asia Mică situată pe platoul Anatoliei, al cărei nume provine de la triburile celtice ale „galatilor”, înrudite cu cele din Galia, sosite în jurul anului 300 î.Hr.), în cetatea Ancira. Era fratele Sf. Mucenic Antioh, născut din părinți creștini și crescut în credința cea adevărată.
Chiar înainte de a ajunge la o vârstă desăvârșită, s-a arătat desăvârșit în faptele cele bune, căci era bărbat înțelept, deși era tânăr cu anii, dar cu înțelepciunea era bătrân. El a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos, Preaveșnicul Dumnezeu și îi învăța pe oameni să cunoască adevărul și să se întoarcă de la înșelăciunea idolească la Dumnezeu.[1] Din această cauză a fost prins de necredincioși și dus la judecată înaintea „ighemonului”[2] Agripin.
La începutul judecării, proconsulul (guvernatorul) Agripin, remarcând frumusețea tânărului adus la el și cunoscând faptul că avea o avere substanțială, a încercat să îl atragă prin lingușiri și momeli. El l-a întrebat pe tânărul Platon: „Toată lumea se veselește de zeii săi, dar tu, rătăcitule, pentru ce fugi de dânșii?” Sfântul i-a răspuns însă: „Voi ați rătăcit, lăsând pe Dumnezeul Care a făcut cerul și pămîntul și toată podoaba lor și vă închinați pietrei și lemnului celui putred, lucrului făcut de mâini omenești”, iar la întrebările despre nume și locul nașterii a răspuns scurt și răspicat: „Sunt creștin!”[3]
Mucenicia
În cursul judecării sale de către guvernatorul Agripin, Sf. Platon a refuzat să abjure apartenența sa la creștinism și a continuat să propovăduiască credința în singurul, adevăratul Dumnezeu. Dacă a văzut ighemonul că nu a reușit să îi schimbe credința, prin ademeniri, l-a amenințat că îl va supune la cazne. Cu toate acestea, Sfântul Platon a rămas neclintit în credința sa.[4]
Ighemonul Agripin i-a spus: „Nu ți se cuvine ție, Platoane, a învăța pentru Cel răstignit și nici numele Lui a-L avea în mintea ta; pentru că stăpînirea împărătească poruncește ca cei ce-L mărturisesc pe El, să fie omorâți, iar cei ce se leapădă de Dînsul, cu mari daruri să se cinstească. Pentru aceasta te sfătuiesc să te supui legii împărătești și vei afla folosul, scăpând de moarte”. Dar Sf. Platon a răspuns: „Eu mă supun Împăratului meu, Căruia Îi și ostășesc și aleg moartea aceasta vremelnică cu dragoste, ca să fiu moștenitor al Împărăției celei veșnice”. Ighemonul a mai zis: „Socotește, Platoane, ce-ți este mai de folos: a fi viu sau a muri?” Platon a răspuns însă: „Domnul poartă grijă de cele ce-mi sunt de folos”. și a mai zis: „Eu știu așezămintele Dumnezeului meu și fac precum poruncesc sfintele și de viață făcătoarele Lui porunci, care ne spun că se cuvine a lepăda jertfele idolești și a sluji adevăratului Dumnezeu. Deci, eu Lui Îi slujesc și de idolii voștri nu bag seamă. Iar tu, după porunca împăratului, chinuiește-mă precum voiești; pentru că la voi nu este nou lucrul acesta de a chinui pe creștini, pentru credința în Hristos”.[1]
Atunci proconsulul Agripin, auzindu-l pe Sf. Platon că nu se supune poruncii lui cea fără de Dumnezeu și că grăiește împotrivă, s-a mâniat fără măsură și îndată a poruncit să-l întindă gol pe pământ și a pus doisprezece ostași să îl bată pe rând. Deci a fost bătut fără milă peste tot trupul, încât foarte s-au ostenit ostașii, iar bunul pătimitor nu a ostenit, răbdând și mărturisind numele Domnului său Iisus Hristos. Apoi chinuitorul a poruncit să fie pus sfântul pe un pat de aramă, iar dedesubtul patului să se pună mulțime de cărbuni și să-i aprindă, turnându-se peste foc ulei, ceară și smoală și așa să se ardă trupul sfântului mucenic, iar pe deasupra să fie bătut cu toiege subțiri pentru ca din bătaie și din arderea focului să simtă durerea mai cumplit. Petrecând Platon trei ceasuri într-acel chin, a fost luat de pe patul de aramă încinsă și au aflat trupul lui întreg și sănătos, neavând nicio urmă de răni din arderea focului, ba chiar o bună mireasmă ieșea din trupul lui, încât toți cei ce stăteau acolo se minunau și ziceau: „Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor”.[3]
După multe alte chinuri, prigonitorul său i-a zis: „O, Platoane, de n-ai fi fost tu așa de împietrit și neînduplecat, ai fi fost ca și Platon cel preaînțelept, mai marele filosofilor, care a scris dogmele dumnezeiești”. Sfântul a răspuns: „Măcar că sunt de un nume cu Platon, însă nu și la obicei, pentru că numele nu poate să-i unească pe aceia pe care îi despart obiceiurile. Pentru aceasta nici eu nu sunt asemenea lui Platon, nici Platon mie, decât numai singur numele; pentru că eu învăț filosofia aceea care este a lui Hristos, iar acela a fost învățător al filosofiei, ce este socotită nebunie înaintea lui Dumnezeu; căci scris este: «Voi pierde înțelepciunea înțelepților și înțelegerea înțelegătorilor o voi lepăda». Dogmele scrise de Platon, pe care tu le numești dumnezeiești, sunt basme mincinoase și cuvinte cu meșteșug, care răzvrătesc mințile celor fără de răutate".
Văzând ighemonul Agripin că nu poate cu nimic să-l întoarcă pe Platon de la Hristos, l-a condamnat la tăierea capului cu sabia. Deci scoțându-l afară din cetate, sfântul a cerut un mic răgaz pentru rugăciune, și-a ridicat mâinile spre cer și a zis: „Mulțumescu-Ți Ție Doamne, Iisuse Hristoase, căci cu numele Tău cel sfânt m-ai apărat pe mine robul Tău de vicleșugul vrăjmașului și mi-ai dat darul ca să săvârșesc bine alegerea nevoinței pe care am răbdat-o pentru Tine; și acum Te rog primește în pace sufletul meu, că binecuvîntat ești în veci”. Apoi, plecându-și sfântul său cap, a zis către ostașul care urma s- îl execute: „Fă, prietene, ceea ce îți este poruncit!” Astfel s-a nevoit Sf. Mare Mucenic Platon și a murit pentru Hristos.”.[3] El a fost cinstit cu coroana veșnică a muceniciei sale în data de 18 noiembrie, anul 306.[4]
Imnografie
Tropar, glasul I, Podobie: Ceată îngerească...[4]
- Doimea cea strălucită a vestiților purtători de biruințe a slăvit luminat Sfânta Treime, Platon cel cu nume mare și Roman cel de Dumnezeu însuflat, carii s-au nevoit și pe vrăjmaș neputincios l-au făcut, pentru aceasta totdeauna se roagă pentru noi Singurului Iubitor de oameni.
Condacul Sfântului Platon, glasul al 3-lea, Podobie: Fecioara astăzi...
- Sfântă pomenirea ta lumea veselește, chemând pre toți întru prea cinstită Biserica ta. Unde acum cu bucurie adunându-ne, cântăm cu cântări și cu luminări. Pentru aceasta, Platone, strigăm: mântuiește de vrăjmași pre poporul tău, Sfinte.
Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sf. Mare Mucenic Platon se zugrăvește sub chipul unui „tânăr de vârstă, fără de barbă, care prin sabie se săvârșește”.[5]
Note
- ↑ 1,0 1,1 Proloagele Sfinților și a Sfintelor: Sfântul Mucenic Platon
- ↑ Ighemón (din grecescul ἠγεμών, hegemon): guvernator, dregător, ocârmuitor.
- ↑ 3,0 3,1 3,2 Doxologia.ro: Viața Sfântului Mucenic Platon
- ↑ 4,0 4,1 4,2 Pemptousia.ro: Sfântul Mare Mucenic Platon – 18 noiembrie
- ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 190. ISBN 973-99692-0-8