Petru al Sevastiei
Sfântul ierarh Petru al Sevastiei (n. cca 340/345 d.Hr., Cezareea Capadociei, Imperiul Roman – d. 390/391 d.Hr., Sebastia) a fost un episcop al Bisericii creștine din secolul al IV-lea, care a avut sediul episcopal în orașul Sevastia din provincia romană Armenia Minor. Petru era fratele mai mic al teologilor și episcopilor Vasile cel Mare și Grigorie de Nyssa, al faimosului jurist creștin Naucratie și al monahiei Macrina cea Tânără. Sfântul Petru al Sevastiei este considerat ca participant la moștenirea ascetică și teologică deosebită a familiei sale. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 9 ianuarie.
Viața
Născut într-o familie creștină de seamă din Capadocia, Petru a crescut într-un mediu de evlavie și disciplină monahală după moartea timpurie a tatălui său. În jurul anului 370 a fost hirotonit preot de către Vasile, iar în jurul anului 372 a fost consacrat episcop al Sevastiei. În această calitate, a apărat cu fermitate ortodoxia niceeană în mijlocul conflictelor bisericești din regiune.
Fiul Sfântului Vasile cel Bătrân și al Sfintei Emilia din Cezareea, Petru a fost al zecelea și cel mai tânăr dintre copiii lor. Nașterea sa a coincis aproape cu moartea tatălui, astfel încât educația lui a fost încredințată în principal surorii sale mai mari, Sfânta Macrina cea Tânără. Ea i-a insuflat dragostea pentru Sfânta Scriptură, pentru munca manuală și pentru „viața filosofică”, adică viața ascetică.
Familia sa, vestită atât pentru bogăția materială, cât și pentru statornicia în timpul persecuțiilor, îi cuprindea și pe alți frați remarcabili, precum Naucratie, un ascet care a murit de tânăr, și surorile care au contribuit la întemeierea unor comunități monahale. Creșterea sa pe domeniul familial din Annesi, de pe râul Iris, i-a modelat atașamentul față de rugăciunea comunitară, milostenie — manifestată, de pildă, prin împărțirea de hrană în vreme de foamete — și renunțarea la bunurile lumești în favoarea celor duhovnicești.
După ridicarea lui Vasile pe scaunul episcopal al Cezareei, în anul 370, Petru a fost hirotonit preot și a devenit unul dintre colaboratorii săi apropiați. Mai târziu s-a retras pentru a conduce comunitatea de monahi din mănăstirea dublă de la Annesi, lucrând îndeaproape cu mama sa și cu Macrina pentru dezvoltarea unui model de viață cenobitică, influențat de tradiția ascetică a lui Eustațiu al Sevastiei.
Ca episcop, a fost implicat în mod activ în viața publică a Bisericii. A participat la Sinodul II Ecumenic din Constantinopol în anul 381 și a trebuit să facă față opoziției arienilor și semiarienilor. Din scrisorile Sfântului Vasile aflăm că, în jurul anului 375, Petru a suferit chiar și un exil temporar din cauza persecuțiilor și hărțuirilor la care era supus.
Deși nu a lăsat o operă literară la fel de bogată ca frații săi, contribuția sa a constat în conducerea practică a comunităților monahale și în susținerea doctrinei ortodoxe despre Sfânta Treime. El a fost unul dintre destinatarii scrisorilor teologice ale Sfântului Vasile privind concepte fundamentale precum ousia (ființa) și hypostasis (i.e. ipostasul).
Sfântul Petru al Sevastiei a trecut la Domnul în jurul anului 391, lăsând în urmă imaginea unui ierarh care a unit evlavia profundă a familiei sale cu apărarea instituțională a Bisericii în Răsăritul roman târziu.
