Parohie
O parohie este cea mai mică subdiviziune ecleziastică din structura administrativă a Bisericii Creștine Ortodoxe. Parohiile sunt grupate în structuri administrative mai mari, cu nume diferit în funcție de jurisdicție, cum ar fi protopopiatele sau vicariatele, care sunt diviziuni ale eparhiei. Fiecare parohie are un preot paroh, care poate fi asistat de preoți ajutători sau de preoți pensionari care sunt desemnați acelei parohii de către episcop.
Cuvântul „parohie” se mai referă și la comunitatea (adunarea) de oameni care țin de o anumită biserică la care slujește preotul paroh numit în acea poziție de episcopul eparhiei.
În primele veacuri ale creștinismului, întreg corpul bisericii dintr-un oraș era în grija unui episcop, iar organizarea în parohii cu preot paroh s-a făcut mai târziu. Pe măsură ce Creștinismul se răspândea și la țară, începând cu secolul al IV-lea, creștinii din satele mai mari s-au organizat în comunități separate, cărora episcopul din cel mai apropiat oraș le numea un preot, care era un delegat direct al episcopului (de unde avem până azi semnătura episcopului pe antimis). Aceste comunități, deservite de un preot au început să fie numite parohii.
Pentru majoritatea creștinilor, care locuiesc astăzi la oraș, parohia reprezintă, în multe cazuri, ceva abstract. La sat, parohia este formată din întreaga comunitate creștin-ortodoxă și are ca învățător, slujitor și conducător pe părintele paroh. În orașe, datorită numărului mare de credincioși, s-a făcut o delimitare teritorială pe cartiere sau zone de blocuri, teoretic. Practic, parohia este formată din toți credincioșii care vin regulat la o anumită biserică, care formează astfel o adevărată familie duhovnicească și care participă la viața liturgică a bisericii: Sfânta Liturghie, vecernii, utrenii, Sfântul Maslu, cununii, botezuri, parastase etc.
Enoriaș este cel care are sentimentul apartenenței la această comunitate parohială și care prin tot ceea ce face are în vedere și bunul mers al parohiei din care face parte.
Este bine de știut că parohia - condusă de preotul paroh – are și trei organe administrative:
- Adunarea parohială - formată din toți bărbații majori ai parohiei – este organul deliberativ care întocmește bugetul parohiei, administrează bunurile acesteia și o înzestrează cu obiecte de cult: veșminte preoțești, icoane, cărți de cult ș.a. Adunarea parohială alege și
- Consiliul parohial – format din 11 (7, 9, 12) bărbați care, împreună cu părintele paroh, decid cele mai importante lucruri din viața comunității.
- Comitetul de femei sau Comitetul parohial – alcătuit din toate femeile din parohie sub conducerea doamnei preotese. Rostul comitetului este acela de a se îngriji de: curățenia și înfrumusețarea bisericii, pregătirea aniversărilor, ajutorarea familiilor nevoiașe, a bolnavilor și nu în ultimul rând de stimularea și educația creștină a copiilor din parohie.
Etimologie
Cuvântul „parohie” își are originea în atât în Sfânta Scriptură cât și în unitățile administrative teritoriale folosite în Imperiul Roman, provenind din cuvântul latin paroechia care înseamnă „eparhie”. În grecește, παρоικια (paroikia) înseamnă „district” sau „eparhie”, provenind din cuvintele grecești παρά (lângă), οικος (casă). Termenul grec παρоικια, „district” sau „eparhie”, însemna inițial „ședere în țară străină” (în Septuaginta) sau „comunitate de expatriați”, cu trimitere la poporul evreu din afara țării, iar mai târziu cu referire la domiciliul din viața pământească temporară (primul secol după Hristos) iar în Noul Testament: 1 Petru 1:17, 2:11); de aici termenul a fost aplicat apoi „comunității creștine” ca întreg (secolul al III-lea), apoi „eparhiei” (secolul al III-lea) și, în sfârșit „parohiei” (secolul al IV-lea).
În cealaltă variantă, cuvântul parohie provine din latinescul parochia (care provine din grecescul: πάροχος = „mergând în aceeași trăsură ca și...”, „pe lângă trăsura lui...”), un oficial local din provinciile Imperiului Roman care furniza alimente și alte provizii oficialităților în trecere prin acea zonă.