Ierotei al Atenei
Sfântul sfințitul mucenic Ierotei al Atenei, numit și Ierotei (gr. θεσμοθέτης Ἱερόθεος), a fost un convertit al Sfântului Apostol Pavel și primul episcop al Atenei. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 4 octombrie.
Sfântul Ierotei era unul din sfetnicii Areopagului, de unde poate proveni supranumele lui de „Tesmotitul” (gr. θεσμοθέτης, Tesmotetes), titlu care înseamnă conducător, sau arhonte junior al Atenei (literalmente „cel care stabilește reguli”).
Se știu puține despre viața lui Ierotei, în afară de tradiția Bisericii. El a fost unul dintre oamenii învățați ai Atenei care au venit să urmeze Evanghelia lui Hristos așa cum a fost predicată de Apostolul Pavel, alăturându-se lui Dionisie Areopagitul care, la fel ca Ierotei, era membru al Areopagului. În jurul anului 53, Sf. Apostol Pavel l-a botezat pe Ierotei. Tradiția nu este clară în ceea ce privește faptul dacă Ierotei a fost de fapt preot sau episcop. În timp ce tradiția îl plasează pe Ierotei ca primul episcop al Atenei, alte surse îl notează pe Dionisie drept primul episcop al Atenei.
De asemenea, conform tradiției, Sf. Ierotei a fost prezent, alături de Sfântul Dionisie și alți apostoli, la Adormirea Maicii Domnului.
Sfântul Ierotei a murit ca mucenic spre sfârșitul secolului I d.Hr.
Imnografie
- Bunătate învățându-te și îmbărbătându-te întru toate, cu bună cunoștință, ca un sfințitor cuvios îmbrăcându-te, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; și credința păzind, stadiul întocmai ai săvârșit, Sfințite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Condac (glasul 4)
- Ca un stâlp neclătinat, Sfinte Ierarhe Ierotei, nu te-ai temut de îngrozirile vrăjmașilor, ci ai surpat temeiul înșelăciunii, întărindu-te ca pe o piatră cinstită, părinte. Pentru acesta, ca pe un biruitor, Stăpânul te încununează cu dreapta cea Dumnezeiască și Începătoare de viață; pe care roagă-L pentru noi toți.
Condac (glasul 8)
- Pe tine, ierarhul Atenei, te lăudăm, ca unii care ne-am învățat prin tine cele minunate și negrăite; că te-ai arătat cuvântător de cântare de Dumnezeu primit. Roagă-te, dar, Preafericite Părinte Ierotei, să ne curățim de toate greșelile, ca să strigăm: bucură-te, părinte, de Dumnezeu înțelepțite.
Surse
- https://doxologia.ro/sfantul-sfintit-mucenic-ierotei-episcopul-atenei
- Hieromartyr Hierotheus the Bishop of Athens
- Wikipedia: Hierotheos_the_Thesmothete
Legături externe
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Mucenici
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi > Episcopi după localitate > Arhiepiscopi ai Atenei