Deisis
Deisis (gr. δέησις, ἡ — deisis = rugăciune de mijlocire, implorare), în arta bizantină și în iconografia ortodoxă, este o reprezentare cu trei personaje (sau trimorfion, de la gr. τριμόρφιος — trimorfios = în trei chipuri, forme) care îl reprezintă pe Iisus Hristos ca împărat (sau Pantocrator), așezat pe tron, ținând Evanghelia închisă și binecuvântând. El e încadrat în dreapta Lui de Sfânta Fecioară - Maica Sa, iar în stânga de Sfântul Ioan Botezătorul, amândoi stând în picioare, rugându-se și mijlocind către Mântuitorul pentru oameni; Maica Domnului reprezintă aici Biserica Legii noi, iar Sfântul Ioan Botezătorul, pe cea a Vechiului Testament.
Icoana Deisis are o evidentă semnificație liturgică, fiind inspirată din ritualul Proscomidiei, în care cele dintâi miride (părticele de pâine) după scoaterea Sf. Agneț, sunt aduse în cinstea Sf. Fecioare și a Sf. Ioan Botezătorul, socotiți ca cei mai buni și devotați mijlocitori ai oamenilor; ei ocupă cele dintâi rânduri în ierarhia cerească, îndată după Mântuitorul și înaintea sfinților îngeri.
Icoana Deisis este așezată pe catapeteasmă în mijlocul șirului de icoane care reprezintă pe cei 12 Apostoli, în registrul median, adică între registrul care cuprinde praznicele împărătești și ultimul de sus, care cuprinde șirul profeților. În unele biserici această reprezentare dă naștere unui Deisis lărgit sau „mare”, din care pot face parte Apostoli sau alți mari sfinți.
În bisericile din nordul Moldovei reprezentarea Deisis se zugrăvește pe peretele de apus al naosului, în legătură cu friza ctitorilor; în unele bisericii muntene se află pe peretele de nord (în naos), înconjurată de sfinți militari.
În bisericile ruse, icoana Deisis ocupă un loc principal pe catapeteasmă, fiind icoana de centru din rândul de deasupra icoanelor împărătești.
Surse
- https://en.wikipedia.org/wiki/Deesis
- Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2