Septuaginta
Septuaginta (nume care derivă din latinescul „şaptezeci”, citată uneori prin LXX) este o traducere din secolul al III-lea î.Hr. a Scripturilor ebraice în greceşte. Este Vechiul Testament canonic din Biserica Ortodoxă.
Cuprins |
Istoric
Traducerea Septuagintei a avut loc în Alexandria la porunca regelui egiptean Ptolemeu al II-lea Philadelphos (283-246 î.Hr.), care dorea să extindă celebra bibliotecă din Alexandria astfel încât să includă înţelepciunea tuturor vechilor religii din lume. Deoarece greaca era limba oficială din Alexandria, Scripturile au fost în consecinţă traduse în această limbă. Filosoful Philon din Alexandria (cunoscut şi sub numele Filon Iudeul) spune că un motiv al traducerii ar fi fost şi acela de a suplini uitarea limbii ebraice de către evreii din diaspora.[1] Conform altei ipoteze, Ptolemeu însuși s-ar afla la originea acestei inițiative, din dorința de a cunoaște codul de legi al unei comunități importante din Egipt, cum era comunitatea evreiască.
Scrisoarea lui Aristeas, cea mai veche mărturie cunoscută despre originea Septuagintei, descrie cum Ptolemeu a luat legătura cu marele preot Eleazar din Ierusalim şi i-a cerut să îi trimită traducători. Din fiecare din cele doisprezece triburi ale lui Israel au fost aleşi câte şase traducători, ajungându-se astfel la numărul larg acceptat de şaptezeci şi doi (alte relatări vorbesc de şaptezeci sau de şaptezeci şi cinci).
Termenul Septuaginta provine din expresia latină versio septuaginta interpretum („traducerea celor şaptezeci de interpreţi”, sau, în limba greacă ἡ μετάφρασις τῶν ἑβδομήκοντα - „hē metáphrasis tōn hebdomēkonta”).[2]
Iniţial a fost tradusă doar Tora (primele cinci cărţi), dar ulterior au fost adăugate traduceri ale altor cărţi sfinte (şi chiar compoziţii) acestei colecţii. În vremea Domnului, Septuaginta era Biblia folosită de majoritatea evreilor elenişti. Astfel, atunci când Apostolii au citat Scripturile evreieşti în propriile lor scrieri, izvorul dominant pentru cuvintele lor l-a constituit Septuaginta (LXX). Dat fiind faptul că Evanghelia s-a răspândit cu precădere printre evreii elenişti, este evident că LXX urma să devină Biblia Bisericii primare. Păşind pe urmele acestor prime generaţii de creştini, Biserica Ortodoxă a continuat să considere Septuaginta ca fiind singurul text canonic al Vechiului Testament.
Există anumite diferenţe între canonul Septuagintei şi cel al Bisericii Romano-Catolice şi creştinilor protestanţi, bazate pe diferenţe de tradiţie a traducerii sau de doctrină.
Diferenţe faţă de alte canoane creştine
Diferenţele dntre canonul Septuagintei şi cel al Bisericii Romano-Catolice (Vulgata) sunt minore şi nu au fost niciodată subiectul controverselor dintre ortodocşi şi romano-catolici. Listele canonice sunt, în esenţă, aceleaşi (unele dintre nume sunt diferite) cu următoarele diferenţe:
- canonul latin nu conţine I Ezdra (cu toate că îi foloseşte numele pentru ceea ce ortodocşii numesc II Ezdra);
- sunt numai 150 de Psalmi în canonul latin, în timp ce Septuaginta are 151 (iar Psalmii sunt număraţi şi împărţiţi diferit între cele două canoane, deoarece canonul latin modern se bazează pe textul masoretic evreesc, deşi Vulgata foloseşte numărătoarea Psalmilor din Septuaginta);
- Epistola lui Ieremia este în Septuaginta o carte separată, în timp ce în canonul latin este inclusă ca parte componentă în Baruh;
- canonul latin nu conţine nici III şi nici IV Macabei;
- deşi tradiţia romano-catolică folosea numărătoarea din Vulgata latină, care urmează Septuaginta, după Conciliul Vatican II, publicaţiile romano-catolice, inclusiv Biblia catolică şi textele liturgice, au început să folosească numărătoarea din textul masoretic ebraic.
Diferenţele dntre canonul Septuagintei şi canonul protestant provin din înţelegerea greşită a lui Martin Luther, din secolul al XVI-lea. Când el a tradus Vechiul Testament în germană, a crezut în mod greşit că cea mai veche sursă pentru Vechiul Testament ar fi în ebraică, prin urmare el a găsit şi urmat aşa-numitul Text masoretic (MT), un canon ebraic din secolul al IX-lea, compilat cu largheţe ca reacţie faţă de afirmaţiile creştinilor că Scripturile Vechiului Testament aparţin Bisericii. Astfel, MT este, de asemenea, baza textului Vechiului Testament din versiunea autorizată în limba engleză din secolul al XVII-lea („Versiunea Regelui James”).
Există numeroase diferenţe între LXX (Septuaginta) şi MT (textul masoretic). Astfel, MT nu conţine următoarele texte:
- I Ezdra
- porţiunea din II Ezdra (pe care MT o numeşte simplu „Ezra”) numită „Rugăciunea regelui Manase”
- Cartea lui Tobit
- Cartea Iuditei
- porţiuni din Cartea Esterei
- Cartea înţelepciunii lui Solomon
- Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
- Cartea lui Baruh
- Epistola lui Ieremia, aşa-numita „adăugare la Daniel” (Cântarea celor trei tineri)
- Istoria Susanei
- Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel
- Psalmul 151
- toate cele patru cărţi ale Macabeilor.
În plus, în textul masoretic, Psalmii sunt număraţi şi împărţiţi diferit.
Diferenţe faţă de textul masoretic (MT)
Există variaţii interne multiple între Septuaginta şi Textul masoretic. Textele sună diferit în multe locuri, dând Septuagintei un ton mult mai hristologic şi care a fost în mod deliberat evitat atunci când masoreţii au întocmit canonul lor anti-creştin. Aceste diferenţe de nuanţe dovedesc faptul că Apostolii au folosit Septuaginta. Mai departe sunt prezentate câteva exemple de diferenţe radicale în formulare (s-a folosit pentru textul Septuagintei traducerea Sf. Sinod de la 1914 şi pentru textul masoretic traducerea lui D. Cornilescu):
| LXX | TM | |
|---|---|---|
| Facerea 4:7 | De ai fi adus drept şi ai fi împărţit drept, n-ai fi păcătuit. Taci, la tine se va întoarce şi tu îl vei stăpâni pe acela. | Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti. |
| Facerea 4:13 | Şi a zis Cain către Domnul: "Mai mare este vina mea decât a mi se ierta mie". | Cain a zis Domnului: "Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi." |
| Ieşirea 21:16/17 | Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, cu moarte să se omoare. | Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea. |
| Psalmul 39/40:6 | Jertfe şi prinoase nu ai voit, dar trup mi-ai săvârşit... | Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile... |
Manuscrisele de la Marea Moartă
Odată cu descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă pe la mijlocul secolului XX, au fost recuperate multe exemplare ale Vechiului Testament ebraic din vremea Mântuitorului şi a Apostolilor şi chiar mai vechi. Pe baza acestor descoperiri de la Marea Moartă, savanţii din ultima jumătate de secol au pus în evidenţă o asemănare puternică între Septuaginta şi textele evreeşti pre-masoretice. Într-o recenzie a mai mulţi astfel de savanţi, Hershal Shanks[3] notează că ”…multe texte ebraice [care sunt disponibile] constituie textul de bază pentru traducerile din Septuaginta…”. Mai departe, el precizează că ”…texte, cum ar fi 4QSama, arată că traducerile din Septuaginta sunt într-adevăr de încredere” şi ”…acordă o autoritate nouă traducerilor greceşti în faţa textului masoretic”. Citându-l pe Frank Moore Cross (un coautor al cărţii recenzate), Hershal continuă ”Putem doar spera să găsim o mai mare apropiere între tradiţia Septuagintei din greaca veche şi 4QSama decât a fost descoperită până în prezent în fragmentele noastre”.
Pe baza noilor informaţii furnizate de Manuscrisele de la Marea Moartă, savanţii confirmă tradiţia veche de milenii privind folosirea Septuagintei de către Biserica Ortodoxă.
Referinţe
- ↑ Yonge, C.D., The Works Of Philo Judaeus Vol.II (1854)
- ↑ Karen H. Jobes, Moises Silva, Invitation to the Septuagint, Ed. Paternoster Press, 2001. ISBN 1-84227-061-3
- ↑ Hershal Shanks, 4QSama - The Difficult Life of a Dead Sea Scroll, Biblical Archaeology Review, Vol 33 No 3, May/June 2007, pp66-70.
Legături externe
- Sir Lancelot C.L. Brenton, The Septuagint LXX: Greek and English, published by Samuel Bagster & Sons, Ltd., London, 1851 online
- Wikipedia.ro - Septuaginta
