Proorocul Isaia

Acest articol face parte din seria Vechiul Testament – Septuaginta
Pentateuhul și Legea lui Moise
Facerea – Ieșirea – Leviticul – Numerii – Deuteronomul
Cărțile istorice
Iosua Navi – Judecători – Rut I Regi – II Regi – III Regi – IV Regi I Cronici – II Cronici – I Ezdra – Neemia – Estera
Cărțile poetice
Cărți de înțelepciune Iov – Cartea Psalmilor – Pildele lui Solomon – Ecclesiastul
Alte cărți Cântarea Cântărilor – Plângerile profetului Ieremia
Cărțile Profeților
Profeții Mari Isaia – Ieremia – Iezechiel – Daniel
Profeții Mici, sau „Cei Doisprezece” Osea – Amos – Miheia – Ioil – Avdie – Iona – Naum Avacum – Sofonie – Agheu – Zaharia – Maleahi
Cărțile deuterocanonice și „bune de citit”
Tobit – Iudita – Baruh – Epistola lui Ieremia Cântarea celor trei tineri – III Ezdra – Cartea înțelepciunii lui Solomon Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) Istoria Susanei Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel I Macabei – II Macabei – III Macabei Rugăciunea regelui Manase
Persoane din Vechiul Testament
Patriarhi: Enoh – Noe – Avraam – Isaac – Lot Iacov (Israel) – Iosif – Moise – Aaron – Finees Judecători: Debora – Ghedeon – Samson Prooroci și Drepți: Ilie Tesviteanul – Elisei – Iezechia Isaia – Ieremia – Iezechiel – Daniel Iona – Osea – David – Solomon Avacum – Iov – Miheia – Maleahi - Baruh Samuel – Zaharia – Ioil – Naum – Amos
Regi Iuda (după diviziune): Roboam – Abia – Asa – Iosafat Atalia – Ioram – Ahazia – Ioas – Amația Ozia – Iotam – Ahaz – Iezechia (Ezechia) – Manase Amon – Iosia – Ioahaz – Eliachim (Ioiachim) Ioiachin (Iehonia) – Sedechia (Matania)
Regi Israel (după diviziune): Ieroboam I – Nadab – Baeșa Ela – Zimri – Omri – Ahab – Izabela Ahazia – Ioram – Iehu – Ioahaz – Ioas – Ieroboam al II-lea Zaharia – Șalum – Menahem – Pecahia – Pecah – Osea (rege)
Descoperiri arheologice biblice
Editați această casetă

Sf. Prooroc Isaia

Isaia a fost fiul lui Amos și unul din cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături de Ieremia, Iezechiel și Daniel), personalitate foarte influentă în secolul al VIII-lea î.Hr, în timpul regilor Ozia, Iotam, Ahaz, Iezechia și Manase, pe care a încercat să-i ajute și să-i îndrepte prin profeții, mustrări și îndemnuri. A murit ca martir. Biserica Ortodoxă îl [Praznic|prăznuiește]] la 9 mai.

Numele

Numele Isaia în limba ebraică este „Ieșaiahu”, ceea ce înseamnă „mântuirea lui Dumnezeu”.

Activitatea

Activitatea proorocului Isaia este relatată în Cartea a IV-a a Regilor, Cartea a II-a a Cronicilor, unde este evocată domnia lui Iezechia și în Cartea lui Isaia. În Noul Testament sunt foarte multe trimiteri la proorociile sale. Isaia l-a prezis pe Mesia cu atâtea amănunte încât Sfinții Părinți l-au numit „Evanghelistul Vechiului Testament”. Isaia a dat lui Mesia numele de Emmanuel, care se tâlcuiește „Dumnezeu este cu noi”.

Opera

Isaia a scris cartea biblică care-i poartă numele, în care face o serie de profeții de amenințare și de mângâiere, acompaniate de încurajări, sfaturi și îndemnuri adresate regilor vremii. A scris și cartea împăraților lui Iuda și Israel (2 Cron 32.32), în care scrie despre Ozia (2 Cron 26.22) și Iezechia (2 Cron 32.32). Profețiile lui Isaia sunt citate de Iisus Hristos și apostoli aproape de 50 ori în mod exact și de vreo 40 de ori în mod liber.

Isaia - Evanghelistul Vechiului Testament

Chemarea și extazul viziunii

Isaia nu a fost doar un simplu cronicar al cuvintelor, ci un adevărat poet al divinului, un om a cărui ființă a fost complet copleșită de viziunile cerești. Chemarea sa a fost marcată de un moment de o intensitate cosmică: în templul lui Dumnezeu, el i-a auzit pe serafimi strigând de trei ori „Sfânt”, proclamând sfințenia Domnului. Puterea acestui cor ceresc a fost atât de mare încât stâlpii templului s-au cutremurat, iar casa s-a umplut de fum. Isaia a fost atât de profund marcat de aceste viziuni încât a văzut națiunile ridicându-se, strălucind și, în cele din urmă, scufundându-se în ruina istoriei.

Cu o măiestrie literară de neegalat, el a scris într-un limbaj sublim despre gloria creației lui Dumnezeu, despre mântuirea și mângâierea pe care El o oferă. Cuvântul său a îmbrăcat toate tonalitățile spectrului uman și divin: a fost poruncitor și mustreator, avertizând și consolând, plângând, jelind, dar și jubilând. El vorbea despre viitor cu aceeași lejeritate și certitudine cu care vorbea despre trecut, descriind în versuri de o frumusețe cutremurătoare căderea lui Satan, potopul lui Noe, distrugerea Sodomei și chemarea lui Avraam. Mai mult decât atât, în capitolele 36-39, Isaia se dovedește a fi un istoric sclipitor, oferind o descriere vie și palpitantă a asediului Asiriei asupra Ierusalimului și scriind chiar biografia regelui Ezechia.

Taina lui „Nabi”: Adevăratul Profet vs. Ghicitorul Lumii

În antichitate, toate popoarele își aveauprofetii lor , oameni care pretindeau că pot descifra vălul viitorului. Însă doar micul popor Israel a avut parte de profeți dăruiți de Dumnezeu, aceștia fiind singurii care puteau face să strălucească lumina Domnului în timpuri întunecate. Profeții nu erau simpli observatori, ci ambasadori ai unui Dumnezeu Sfânt. Ei interveneau atunci când regii sau poporul se abăteau de la legile divine, acționând ca niște corectori și mustretori neobosiți, fără a face nicio favoare persoanei.

Cuvântul ebraic pentru profet, „nabi”, are o semnificație profundă: „a clocoti” sau „a izvorî sub presiunea unei inspirații superioare”. Isaia era un „om al lui Dumnezeu”, adică un om aflat într-o relație de o intimitate absolută cu Creatorul. Deși era înzestrat natural cu o minte și o inimă bogata, adevărata sa putere nu rezidea în aceste abilități, ci în faptul că fusese desemnat specific de Dumnezeu ca profet. Așa cum puterea lui Samson rezidea în nazireatul său, puterea lui Isaia rezida în chemarea sa divină. Putem aplica asupra lui ceea ce Apostolul Pavel spune despre sine însuși: era pus deoparte pentru slujbă încă din pântecele mamei sale. El nu putea vorbi decât după ce primea, mai întâi, învățătura și descoperirea de la Domnul. De aceea, profețiile aveau autoritatea de a rosti cu o solemnitate incontestabilă: „Așa vorbește Domnul!”.

Vizionarul și Contextul Geopolitic

Contemporanii săi îl numeau pe Isaia „văzător” (un termen vechi pentru profet, întâlnit încă din vremea lui Samuel), căci el a avut viziunea venirii lui Mesia, a lui Hristos, și a faptului că întregul pământ va fi plin de slava Sa. El era un om „puternic apucat” de Duhul Domnului, la fel ca mai târziu Ezechiel, care descria această stare spunând că „mâna Domnului era tare peste el”.

Slujba lui Isaia s-a desfășurat într-o perioadă de mari turbulențe politice, epoca ascensiunii marilor imperii mondiale. La început, Asiria și Egiptul s-au luptat pentru dominație, iar mai târziu, Asiria și Babilonul. Regii asirieni erau monarhi puternici, flămânzi de glorie militară, cuceriri și jaf. În acele zile, ca și în zilele noastre – în ciuda „meselor rotunde” și a tratatelor internaționale – „legea celui mai puternic” continua să își exercite o atracție fatală.

În acest vârtej geopolitic, statele mici, precum Palestina, au fost strivite. Regatul de zece triburi (Israel) a fost printre primele victime. Din cauza neascultării, a idolatriei, a închinării la viței și a păcatelor odioase, Asiria a cucerit Samaria și a dus poporul în robie, punând capăt existenței regatului de nord. Regatul de sud, Iuda (cele două triburi), a fost temporat cruțat, deși a trecut prin domnia unor regi cu caractere contrastante: Uzia, care a sfârșit lepros din cauza mândriei sale de a uzurpa preoția; Iotam, care se temea de Domn, dar sub a cărui domnie poporul a început să decadă; și Ahaz, un rege necredincios.

Semnificația Numelui și Legământul Divin

Isaia a fost un semn și o simbolistică vie pentru Israel nu doar prin persoana sa, ci chiar prin numele său, care înseamnă: „Mântuirea este a Domnului” sau, mai scurt, „Iahve este Mântuire”. Aceasta a fost și ideea centrală a predicilor sale: Israel depindea exclusiv de Iahve, Cel Veșnic Credincios, pentru orice binecuvântare.

Relația lui Dumnezeu cu Israel era una de o unicitate absolută, descrisă prin metafore de o intimitate sfântă: Israel este „soția” lui Iahve, iar Dumnezeu este „soțul” Israelului. Ei erau „poporul Domnului”, o națiune mică, lipsită de întâietate culturală, dar aleasă și scoasă din robia egipteană prin putere divină.

Când ipocritul rege Ahaz a refuzat, sub un pretext fals de evlavie, să ceară un semn de la Dumnezeu, Isaia a rostit unul dintre cele mai puternice jocuri de cuvinte din limba ebraică: „De nu veți crede, nu veți fi întăriți” (sau „Dacă nu aveți încredere, nu veți rezista”). Refuzul de a se încrede în Dumnezeu a atras inevitabil judecata.

Ziua Domnului: Judecata Istoriei

În teologia lui Isaia, un loc central îl ocupă „Ziua Domnului”, o expresie întâlnită la toți profeții, dar folosită de Isaia încă din capitolul 2. Acea zi este descrisă ca o zi a mâniei și a groazei. Este crucial să înțelegem că Ziua Domnului nu vizează, în primă instanță, judecarea individuală a omului (aceasta urmând a avea loc mai târziu, la Marea Judecata . Scopul principal al judecăților din „Ziua Domnului” este distrugerea structurilor de putere pământească, a mândriei lui Satan și a imperiilor care se opun Domnului la venirea Sa. Deși milioane vor pieri în aceste judecăți, ținta supremă rămâne zdrobirea orgoliului lumesc.

Concluzie

Isaia rămâne, prin excelență, poetul și teologul mântuirii adica “evanghelistul” Vechiului Testament. Prin cuvântul său, cerul a coborât în istorie, iar istoria a fost trasată pe harta eternității. El ne amintește că, dincolo de ascensiunea și căderea imperiilor, dincolo de „legea celui mai puternic” și de decăderea morală a națiunilor, există un Dumnezeu sfânt a cărui slavă va umple, într-o zi, tot pământul. Numele său, Isaia, continuă să răsune peste veacuri ca o ancoră a speranței: Iahve este Mântuire.

Familia

Era căsătorit (Is 8.3) și avea doi copii (Is 7.3,8.3), potrivit propriei mărturii. Îi spune soției proorociță. (Is 8.3)

Moartea și prăznuirea

Potrivit unei vechi tradiții evreiești, Isaia ar fi trăit până în timpul regelui Manase care, cu toate că-i era ginere, a poruncit să fie tăiat în două cu un fierăstrău. Această tradiție a fost admisă și de Biserica creștină, care îl prăznuiește la 9 mai. Apostolul Pavel amintește de suferințele prin care au trecut unii creștini, menționând și pedeapsa tăierii cu fierăstrăul. (Evrei 11.37)

Imnografie

Tropar, glasul al 2-lea:

Prăznuind pomenirea proorocului Tău Isaia, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Primind darul proorociei, proorocule și mucenice Isaia, de Dumnezeu propovăduitorule, tuturor de față ai arătat întruparea Domnului, la toate marginile pământului cu glas mare strigând: "Iată, Fecioara în pântece va lua!"

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2
2. Nicolae Ciudin, Studiul Vechiului Testament, pag 175-185, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, ISBN 973-9332-59-5, București, 2002
3. Alfred Hărlăoanu, O istorie a mozaismului și a Israelului antic, pag 372-384, Editura Nemira, 2001, București, ISBN 973-569-508-1.
4. Vladimir Prelipcean, Nicolae Neagă, Gheorghe Bârnă, Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament, 195-202, manual pentru Facultățile Teologice, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4
5. Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, pag 224, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2