Celestin al Romei

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Celestin al Romei
Sf. Celestin, Papă al Romei
Date personale
Naștere ?
Mutare la Domnul (†) 26 iulie 432
Localizare Roma
Naționalitate roman
Date cult
Tip Ierarh
Data canonizării
Prăznuire la data de 8 aprilie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate


Cel întru sfinți părintele nostru Celestin al Romei a fost Episcop al Romei (Papă) între anii 422 și 432. În timpul păstoririi sale, papa Celestin a fost un important și puternic apărător al credinței ortodoxe în fața ereziei nestoriene.
Pomenirea lui în Bisericile răsăritene se face la 8 aprilie, iar în Bisericile apusene la 6 aprilie.

Cuprins

Viața

Celestin s-a născut la Roma[1] (sau, după alte surse, în provincia Campania din sudul Italiei de astăzi[2]), dar nu se cunoaște nimic din istoria tinereții sale, excepție făcând numele tatălui său: Priscus[3]. Se spune că ar fi trăit un timp la Milano, pe lângă Sf. Ambrozie, unde a primit o foarte bună educație și s-a făcut cunoscut printr-o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi și a chestiunilor teologice. Prima relatare certă despre el este menționarea sa într-un document al Papei Inocențiu I, în anul 416, în care se vorbește despre diaconul Celestin. S-a păstrat și o scrisoare pe care i-a trimis-o în 418 Sf. Augustin, scrisă într-un limbaj foarte respectuos.[1]

Viața sa virtuoasă și autoritatea sa ca teolog i-au adus stima și dragostea clerului și a poporului credincios. După moartea Sfântului Bonifaciu, Celestin a fost ales episcop al Romei, succedându-i acestuia la 10 septembrie 422.

Datorită faptului că era prieten cu Sf. Augustin, episcopul Hiponei, i-a fost mai ușor decât predecesorului său să rezolve problemele spinoase care apăruseră între Biserica Romei și Biserica din Africa (provincia romană din nordul Africii). Aceste probleme proveneau din faptul că unii preoți adepți ai ereziei pelagiene, destituiți de episcopii din Afica, făcuseră apel la Roma, mai exact la predecesorii Sf. Celestin: Zosimus (417-418) și Bonifaciu I (418-422), și avuseseră câștig de cauză. Prin aceasta se încălca jurisdicția Bisericii din Africa. Celestin a reafirmat autonomia Bisericii din Africa în chestiuni disciplinare, dar a menținut primatul Romei în chestiuni de dogmă.[2]

Sf. Celestin a rămas în Istoria Bisericii în principal pentru combaterea ereziei nestoriene, care a fost condamnată definitiv la Sinodul III Ecumenic de la Efes (431).

De asemenea, el a luptat și împotriva pelagianismului care se răspândise în apusul Europei. Astfel, în anul 429 Sf. Celestin i-a trimis pe episcopii Gherman de Auxerre și Lup de Troyes în Britania şi pe Sf. Paladie în Irlanda ca episcopi misionari şi pentru combaterea ereziei pelagiene. În timp ce se afla în Britania, Gherman de Auxerre, un fost ofiţer de carieră, după ce şi-a botezat trupele, le-a condus spre victoria obținută împotriva armatei picţilor şi saxonilor cântând „Aleluia”. Un an mai târziu (în 432). Sf. Patrichie s-a întors în Irlanda unde și-a început munca de misionar.

După ce a aflat de moartea prietenului său, Sf. Augustin episcopul Hiponei (în anul 430), Celestin a trimis o amplă scrisoare către toți episcopii din Galia în care reamintea sfințenia, înțelepciunea și zelul sfântului Augustin, în același timp interzicând atacurile împotriva acestuia, atacuri care începuseră să apară din partea „semipelagienilor” încurajați de atitudinea Sf. Ioan Casian în această problemă.[1]

Până la sfârșitul vieții sale Sf. Celestin a continuat să proclame credința cea adevărată despre Iisus Hristos - Dumnezeu și Om. A murit la 26 iulie 432[1] și a fost înmormântat în cimitirul Priscilla din Roma.[2]

Sf. Celestin și Sinodul III Ecumenic

În timpul episcopatului său, în Orient s-a dezvoltat nestorianismul - o erezie hristologică apărută ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul susținea că cele două firi ale Mântuitorului (divină şi umană) sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau că doar omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei respingeau termenul Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”) dat Fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos („Născătoare de Hristos”).

În anul 428, Nestorie, ajuns patriarh al Constantinopolului, a luat poziție împotriva titulaturii de „Născătoare de Dumnezeu” acordată Fecioarei Maria, preferând-o pe ce de „Mamă a lui Hristos”. Oponentul său principal în timpul dezbaterile hristologice a fost Sf. Chiril al Alexandriei, Patriarhul Alexandriei. Sf. Chiril i-a semnalat acest fapt lui Celestin, care, la un sinod local ținut la Roma în anul 430, a denunțat erezia nestoriană și l-a condamnat pe Nestorie ca eretic. După acest sinod, sfântul Celestin i-a scris o scrisoare sfântului Chiril al Alexandriei (prăznuit la 18 ianuarie), spunând că dacă Nestorie nu renunță la învățătura sa în maximum zece zile, atunci el ar trebui depus și excomunicat. De asemenea, Sf. Celestin a trimis scrisori și altor Biserici, la Constantinopol și la Antiohia, în care a demascat și denunțat erezia nestoriană.

Dar împăratul bizantin de atunci, Teodosie al II-lea, a declarat că și el gândea la fel ca Nestorie, fiind susținut și de patriarhul Ioan I al Antiohiei. Poziția sa era însă ponderată de sora sa, Sf. Pulcheria, care era o creştină pioasă și care s-a opus cu hotărâre învăţăturilor eretice ale lui Nestorie. Cu orice ocazie în care Teodosie înclina să îl sprijine pe Nestorie, Pulcheria, care îl sprijinea pe Chiril al Alexandriei, îşi reafirma influenţa asupra fratelui ei ţinându-l departe de nestorianism. Aceste controverse au dus în cele din urmă la convocarea celui de-al III-lea Sinodul Ecumenic, care s-a ţinut la Efes, în Asia Mică, în anul 431.

La acest sinod au fost prezenți aproximativ 200 de episcopi; lucrările sale au început însă în grabă, înainte ca episcopii din Apus să poată ajunge. Atmosfera sinodului a fost tensionată, cu multe conflicte interne, intrigi și acuze reciproce. În această dispută dintre şcoala antiohiană (reprezentată de Nestorie și de Ioan I al Antiohiei) şi cea alexandrină (reprezentată de Sf. Chiril al Alexandriei) trimișii papei Celestin l-au susţinut pe Sf. Chiril (conform tradiției, Episcopii Romei nu luau parte în persoană la lucrările Sinoadelor Ecumenice, ci prin intermediul unor episcopi reprezentanți). În final, Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului Nestorie ca fiind greșite. Sinodul a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie numită Theotokos („Născătoare de Dumnezeu”), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Sinodul a declarat că textul Crezului niceo-constantinopolitan era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia. În plus, a mai condamnat și pelagianismul. Nestorie a fost îndepărtat din scaunul patriarhal la data de 22 iunie 431 şi catalogat drept eretic.

Note

  1. 1,0 1,1 1,2 1,3 The Catholic Encyclopedia - Pope St. Celestine I, accesat 15 aprilie 2013
  2. 2,0 2,1 2,2 Claudio Rendina - Papii. Istorie şi secrete, Ed. BIC ALL, Bucureşti, 2003, pp. 235-238. ISBN 973-571-410-8
  3. History of the Popes - Saint Celestine I

Legături externe


Casetă de succesiune:
Celestin al Romei
Precedat de:
Sf. Bonifaciu I
Papă al Romei
422-432
Urmat de:
Sf. Sixt al III-lea


Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi