Teofan Grecul

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 23 martie 2018 06:30, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (retragere etichetă)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Sfânta Treime - frescă a lui Teofan Grecul în Biserica Schimbării la Față din Novgorod
Cuviosul Daniil Stâlpnicul
(frescă de Teofan Grecul)

Teofan Grecul sau Cretanul (în l. rusă Феофан Грек, în l. greacă Θεοφάνης) a fost unul din cei mai importanți iconografi ai Bisericii Ortodoxe Ruse. A trăit în secolul al XIV-lea și a fost profesorul lui Andrei Rubliov. A fost descris de Epifanie cel Înțelept[1] ca fiind un renumit om înțelept, filosof versat, faimos artist creator de cărți și cel mai bun iconograf al timpului său în Rusia.

Viața

Teofan era grec de origine, de unde și supranumele de „Grecul”. S-a născut probabil la Constantinopol către anul 1340, deși unele surse consideră că s-ar fi născut în Creta. Se cunosc puține lucruri despre el înainte de aveni în Rusia, dar probabil că a învățat și apoi dezvoltat arta iconografică la Constantinopol. Mai apoi a lucrat ca iconograf în Crimeea. Niciuna din icoanele sau frescele sale din aceste perioade nu s-a păstrat sau nu este cunoscut să se fi păstrat până astăzi.

Teofan s-a mutat la Novgorod, în Rusia, în anul 1370, și de acolo la Moscova în 1385. Teofan este printre puținii iconografi ruși de secolul al XIV-lea pentru care există mărturii documentare credibile. Cronicile scriu despre faptul că acesta a pictat, la Novgorod, Biserica Mântuitorului Schimbării la Față (Spaso-Preobrajenskii) din Strada Sf. Ilie (1378); la Moscova, Biserica Nașterii Maicii Domnului (1395) și Catedrala Sf. Arhanghel Mihail (1399) din Kremlin. Împreună cu Andrei Rubliov și Prohor din Gorodeț (Gorodețki), a pictat Catedrala Bunei-Vestiri din Kremlinul moscovit în anul 1405.

Fresce ale lui s-au păstrat doar în Biserica Schimbării la Față din Strada Sf. Ilie din Novgorod. Este cunoscut ca un iconograf plin de imaginație, care nu se mulțumea să reproducă modelele existente.

Se consideră că stilul lui nu a fost încă depășit, mai ales în expresia obținută printr-o pictură aproape monocromatică. Picturile lui au o mare intensitate care cuprinde esența spirituală a fiecărei figure. Printre cele mai bine păstrate picturi de biserică se găsesc imaginea magnifică a Pantocratorului din cupolă, frescele cu protopărinții Noe, Melchisedec și Set și icoana Treimii Vechi Testamentare.

Teofan picta fluent și nu folosea cărțile cu modele. Nu-i păsa de privitori. Figurile pictate de el au tendința să fie foarte înalte și severe, cu fețe întunecate și brațe subțiri. Se crede că aceste elemente mistice din picturile lui sunt influența isihasmului. Unii dintre contemporanii săi notează că dădea impresia că „pictează cu bidineaua”, făcând referire la execuția sa puternică, largă din unele dintre frescele sale cele mai fine, care sunt unice în tradiția greacă târzie. La cererea lui Epifanie Înțeleptul, Teofan a realizat o miniatură pentru un manuscris de Evangheliar care conține o imagine a Bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol și o statuie a lui Iustinian I în sudul catedralei.

Teofan este considerat pictorul unor icoane panou, dar cercetări academice din zilele noastre pun aceste icoane sub semnul întrebării referitor la autor.

Data decesului lui este nesigură, dar se crede că a murit între anii 1408 și 1410.

Surse

Legături externe

Note

  1. Epifanie cel Înțelept (ru. Епифаний Премудрый) a fost un călugăr rus de la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea, important scriitor în vremea înfloririi spirituale și culturale din Rusia. Epifanie a fost ucenic al sfântului Serghie de Radonej și un admirator al lui Teofan Grecul.