Agata din Sicilia

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 29 mai 2020 22:22, autor: EGobi (Discuție | contribuții) (+pt)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Sfânta Muceniță Agata

Sfânta Muceniță Agata (sau Agatia) a viețuit în secolul al III-lea, născându-se în anul 235 în cetatea Panormos (astăzi Palermo) din Sicilia (sau, după alte surse, în Catania). Prăznuirea ei se face în Biserica Ortodoxă, în Biserica Romano-Catolică și în Bisericile Orientale pe 5 februarie.

Viața

Tânăra Agata strălucea prin frumusețea trupului și a sufletului și făcea parte dintr-o familie foarte bogată. Într-o zi, ea a fost cerută de soție de un consul pe nume Quintian, însă tânăra l-a refuzat, spunându-i că și-a închinat deja viața unui alt soț și acela nu este altul decât Hristos, Dumnezeul creștinilor.

Auzind acestea, și văzând că insistențele sale rămân fără rezultatul dorit, consulul a poruncit să fie luată și dată pe mâna unei femei necredincioase și ușuratice, pe nume Afrodisia, ca să o întoarcă de la credința ce-o avea în suflet. Cu toate amenințările din partea consulului și cu toate pedepsele aplicate de matroană, Sfânta Agata nu a renunțat la dragostea pentru Dumnezeul ei, și toate le-a suferit pentru a nu-l face de râs înaintea oamenilor. Căci adevărat gândea sfânta că ceea ce vine de la Hristos e mult mai puternic decât ceea ce vine de la oameni.

Văzând tăria ei, consulul hotărăște să o dea pe mâna călăilor spre a o chinui „până o avea să renunțe sau să moară”. Şi mult a fost tânăra mireasă a lui Hristos, Agata, chinuită și la torturi groaznice supusă, iar trupul ei suferea și sufletul ei se veselea în brațele mirelui său. A ordonat Quintian ca sânii tinerei fecioare să fie torturați, iar sfânta i-a răspuns torturii prin cuvintele : "Tiran nemilos, nu te rușinezi să torturezi la o femeie acel sân de la care ai supt viața, atunci când erai copil?". În cele din urmă a ordonat consulul călăilor ce o torturau pe sfântă, să-i fie tăiat pieptul cu un clește de fier.

Vindecarea ei miraculoasă

Despre vindecarea în chip miraculos al pieptului Sfintei Mucenițe Agata se spune că :

La miezul nopții i s-a arătat Sfântul Apostol Petru, cu chipul bătrân și cinstit, purtând în mâinile sale multe doctorii. "Iată, eu stăteam și priveam la tine în ceasul acela, când ai răbdat chinurile și am cunoscut că este cu putință să se tămăduiască pieptul tău; pentru aceea am și venit aici." Sfânta Muceniță Agata a răspuns: "Eu niciodată n-am obișnuit trupul meu cu nici un fel de doctorie, și acum mi se pare că nu se cade a strica obiceiul cel bun, păzit din tinerețe". Bătrânul i-a zis: "Şi eu sunt creștin și nădăjduiesc să te tămăduiesc; am venit la tine, deci nu te rușina de mine".

Sfânta i-a răspuns, zicând: "Tu ești bărbat, iar eu fecioară, deci cum voi putea ca fără de rușine să-mi descopăr pieptul înaintea ta? Voiesc mai bine să rabd înainte durerea rănilor mele, decât să mă dezgolesc înaintea ochilor bărbătești. Mulțumescu-ți, cinstite părinte, căci pentru mine ai venit aici, vrând să tămăduiești rănile mele, însă să știi că doctoriile cele făcute de oameni nu se vor apropia de trupul meu niciodată". Iar bătrânul i-a zis: "De ce nu voiești să te tămăduiesc?" Sfânta a răspuns: "Am pe Domnul meu Iisus Hristos, Care le tămăduiește pe toate, și Care, cu voia și cu cuvântul Său, ridică pe cei căzuți. Acela, de va voi, poate să mă mântuiască și pe mine, roaba Sa cea nevrednică".

Apostolul a zâmbit puțin și i-a zis: "Acela m-a trimis la tine, fecioară, pentru că eu sunt Apostolul Său; deci, fii acum tămăduită". Zicându-i acestea, s-a făcut nevăzut. Sfânta Agata privind apoi la trupul său, a văzut ca toate rănile erau tămăduite.

Nereușind în nici un chip să schimbe decizia ei, consulul a poruncit sa fie aruncată pe cărbuni încinși până se va săvârși. Şi astfel, Sfânta Muceniță Agata și-a dat sufletul în brațele Mântuitorului în anul 251, la doar 16 ani, având ca zi de pomenire data de 5 februarie.

Cinstirea

Imediat după sfântă adormirea sa, creștinii au început să o venereze pe tânăra ce-a răbdat atâtea pentru Dumnezeul ei, ca sfântă, cultul său răspândindu-se cu repeziciune, și mulți, în diferite hotare ale Imperiului, auzeau de tăria sa trupească și sufletească.

Se spune că pe mormântul ei un înger a adus o lespede pe care erau scrise cuvinte: "Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu și patriei mântuire".

În jurul anului 500, Sfântul Simachus, papă și episcop al Romei, i-a închinat Sfintei Mucenițe Agata o biserică la Roma, iar Sfântul Grigorie Dialogul, episcopul Romei (cunoscut și ca Papa Grigorie cel Mare), i-a închinat o nouă biserică, în secolul al VII-lea, pe locul uneia construite în anul 460 de gotul Ricimer, biserică ce mai există și astăzi și care se numește Santa Agata dei Goti.

Sfânta Muceniță Agata este considerată ocrotitoarea orașului Catania și a regiunii Molise din Italia, precum și a statelor San Marino și Malta.

În fiecare an, între 3 și 5 februarie, are loc la Catania un festival în cinstea Sfintei Mucenițe Agata, care comemorează viața ei, festival ce culminează cu o procesiune ce durează toată noaptea și la care participă mii de persoane.

Imnografie

Tropar (Glas 4)

Mielușeaua Ta, Iisuse, Agata, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condac (Glas 4)

Să se împodobească astăzi Biserica cu porfiră slăvită muiată în curatul sânge al muceniței Agatia, strigând: bucură-te, lauda Cataniei.

Icos

Feciorească prăznuire și cămară de mire nestricăcioasă și mulțime de fecioare strălucite, cinstite și înfrumusețate văd astăzi aici. Nunta cinstită și cămara ca un cer între cele de sus s-a împodobit; iar patul lor cel neîntinat și frumusețile, vrând cu laudă să le scriu, nu sunt îndestulat; că vierme sunt și pe jos mă târăsc. Şi cum voi ajunge la cele înalte? Cine îmi va da aripi ca de porumbel? Ca zburând să ajung a cuvânta și a striga: bucură-te Agatia, lauda Cataniei.

Iconografie

Dionisie din Furna (Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, p. 197) arată doar că Sfânta s-ar fi săvârșit în închisoare. Se zugrăvește tânără, primind mucenicia la o vârstă foarte timpurie.

Legături externe