Ștefan al IV-lea al Romei: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (a redenumit Ştefan IV al Romei în Ştefan al IV-lea al Romei: uniformitate titluri articole)
(traducere)
Linia 1: Linia 1:
−
{{Traducere EN}}
+
Papa '''Ştefan al IV-lea al Romei''' [[Papă]] al [[Biserica Romei|Bisericii Romei]] între anii 768-772. Papa Ştefan a fost ales în [[scaun]]ul papal după ce un predecesor al său, succesorul Papei [[Zaharia al Romei|Zaharia]], care îşi luase tot numele de Ştefan, a murit înainte de întronizare, şi al cărui nume a fost înlăturat ulterior din Annuario Pontificio. Din acest motiv, Papa Ştefan este uneori înregistrat ca Ştefan al III-lea.
−
 
 
−
Papa '''Ştefan al IV-lea al Romei''' was the [[Pope]] of the [[Church of Rome]] from 768 to 772. Pope Stephen was elected to the papal [[scaun]] after a previously elected successor to Pope [[Zaharia al Romei|Zaharia]], also Stephen, died before his [[consecration]]. This has resulted in confused regnal numbering when the Annuario Pontificio de-listed Stephen II and listed Stephen III as Stephen II (III). As a consequence, Pope Stephen IV may also be listed as Stephen III.
 
  
 
==Viața==
 
==Viața==
−
Stephen was born in Sicily about the year 720, the son of Olivus in Sicily.<ref>Mann, pg. 369</ref> He came to Rome during the pontificate of [[Pope Gregory III]] and entered the Monastery of St. Chrysogonus. There, he was [[tonsure]]d a Benedictine [[monk]].<ref>Mann, pg. 369</ref> During the pontificate of Pope Zacharias, Stephen was [[ordination|ordained]] a [[priest]], after which he was assigned to the Lateran Palace. Stephen gradually rose to high office in the service of a succession of popes. He was at the bedside of the dying [[Pope Paul I]] as in late June 767 the powerful factions in Rome began maneuvering to ensure the election of their own candidate. During the following year, antipope claimants Constantine II (installed by a faction of Tuscan nobles) and Philip (the candidate of the Lombards) were forced out of office the Primicerius of notaries Christophorus and his son Sergius before Christophorus organized a canonical election in August 768 for which he called the Roman [[clergy]], army, and people to assemble before the Church of St. Adrian. The assembly then elected Stephen as pope.<ref>Mann, pg. 368</ref> He was then consecrated on [[August 7]], 768.<ref>Mann, pg. 371</ref>
+
Ştefan s-a născut în Sicilia în jurul anului 720. Tatăl său se numea OIivus.<ref>Mann, pg. 369</ref> A venit la Roma în timpul pontificatului Papei [[Grigorie al III-lea al Romei]] şi a [[tundere|tuns]] în [[monahism]] în Mănăstirea Sf. Hrisogon, aparţinând ordinului benedictin. <ref>Mann, pg. 369.</ref> În timpul pontificatului papei Zaharia, Ştefan a fost [[hirotonie|hirotonit]] [[preot]] şi rânduit să slujească la Palatul din Lateran<ref>Palatul era reşedinţa papală alăturată bisericii catedrale a Romei, basilica Sf. Ioan din Lateran.</ref> A urcat treptat în ierarhia romană, în slujba mai multor papi. Se afla la căpătâiul Papei [[Paul I al Romei|Paul I]] la moartea acestuia, în iunie 767, când diferitele facţiuni romane şi-au început manevrele pentru alegerea în scaunul papal a candidaţilor susţinuţi de ele. Anul următor, antipapii Constantin al II-lea (instalat în scaun de o facţiune a nobililor toscani) şi Filip (candidatul susţinut de lombarzi) au fost siliţi să se retragă de Cristofor, conducătorul (Primicerius) al colegiului notarilor papali şi de fiul acestuia, Sergiu. În august 768, aceştia au organizat o alegere canonică a papei, care avea să fie Ştefan al IV-lea, şi au chemat clerul roman, armata şi poporul să se adune înaintea bisericii Sf. Adrian.<ref>Mann, pg. 368</ref> Ştefan a fost hirotonit episcop al Romei pe [[7 august]] 768.<ref>Mann, pg. 371</ref>
  
−
The election of Stephen spurred an angry reaction against members of the regime of the antipope Constantine. The reaction of the crowd became brutal as Constantine’s Vice-dominus Bishop Theodore and his brother, Passivus were blinded, and retribution was made on the members of the town of Alati that had supported Constantine. The brutality included even Constantine as he was also blinded.  
+
Alegerea lui Ştefan a declanşat o reacţie violentă împotriva anturajului antipapei Constantin. Reacţia mulţimii a fost brutală: episcopului Teodor, vicarul (vice-dominus) lui Constantin şi fratelui său Passivus le-au fost scoşi ochii, iar mulţimea s-a răzbunat şi pe susţinătorii oraşului Alati, care îl susţinuseră pe Constantinm, care a fost la rândul său orbit.
  
−
The role of Stephen III in these events is obscure, with assessments varying from his being an impotent observer to that of being complicit by issuing orders and taking delight in destroying his rival and his supporters. What is clear, however, is that the recent creation of the Papal States saw the traditional rivalries of the ruling families of Rome transformed into a murderous desire to control this new temporal power in Italy, dragging Stephen's papacy with it. <ref>Duffy, Eamon, ''Saints & Sinners: A History of the Popes'' (1997), pg. 72</ref>  
+
Rolul Papei Ştefan în aceste evenimente este neclar. Părerile diferă foarte mult: unii autori consideră că a fost doar un observator neajutorat, alţii că ar fi fost complice la săvârşirea acestor acte brutale, că ar fi dat chiar porunci în acest sens şi le va fi urmărit cu plăcere. Ceea ce putem afirma totuşi cu certitudine este că rivalităţile tradiţionale între marile familii nobiliare romane au transformat alegerea papală într-o încercare criminală de a obţine puterea temporală în Italia, iar pontificatul lui Ştefan al IV-lea a rămas marcat de ele. <ref>Duffy, Eamon, ''Saints & Sinners: A History of the Popes'' (1997), pg. 72</ref>  
  
−
After the situation settled down, Stephen notified the Frankish kings, now Charlemagne and his brother Carloman I of his election and convened a council that, after a final condemnation of Constantine and his appointees, established strict rules for papal elections that also restricted the involvement of the nobility in subsequent elections. The Lateran Council of 769 also rejected the [[Iconoclasm|iconoclast]] Council of Hiera and confirmed the practice of veneration of [[icon]]s.<ref>Mann, pgs. 373-375</ref>
+
După ce situaţia s-a mai calmat, Ştefan i-a informat pe regii franci, Carol cel Mare şi fratele său Carloman I de alegerea lui şi a convocat un sinod unde, după condamnarea definitivă a lui Constantin şi a adepţilor lui, a stabilit reguli stricte pentru alegerea papală şi a limitat implicarea nobilimii în alegerile următoare. Conciliul de la Lateran din anul 769 a condamnat totodată şi Sinodul [[iconoclasm|iconoclast]] de la Hiereia şi a confirmat practica cinstirii [[icoană|icoanelor]]. <ref>Mann, pgs. 373-375</ref>
  
−
Stephen remained apprehensive of the aggressive plans of the Lombards, a concern that led to his firming his relations with the Frankish kings Charlemagne and Carloman, particularly getting their support for the new Papal States. Their intervention with the Lombards did obtain the restoration of parts of Benevento to the papacy, however much to Stephen's consternation, the marriages of the Lombard king Desiderius' daughter, Desiderata, and son, Adalgis, to Charlemagne's mother's son and his sister were arranged.<ref>Mann, pg. 378-379</ref> While Stephen objected, noting that both men were already married, his pleas fell on deaf ears as Charlemagne himself married Desiderata in 770, temporarily cementing a familial alliance with the Lombards.
+
Ştefan a continuat să fie bănuitor în privinţa planurilor de agresiune ale lombarzilor, o preocupare care l-a împins să strângă legăturile cu regii franci Carol cel Mare şi Carloman, al căror sprijin l-a obţinut pentru consolidarea noilor State Papale. Intervenţia acestora pe lângă lombarzi i-a permis Papei să recupereze o parte din regiunea Benevento pentru papă, însă aceştia au aranjat totodată căsătoria fiicei şi a fiului regelui lombard Desideriu, Desiderata şi Adalgis, respectiv cu un frate şi o soră a lui Carol cel Mare.<ref>Mann, pg. 378-379</ref> Când Ştefan a obiectat, remarcând că ambii miri, Carol şi Adalgis erau deja căsătoriţi, a fost ignorat. Carol cel Mare s-a însurat chiar el cu Desiderata în anul 770, pentru a consolida – temporar – alianţa familială cu lombarzii.
  
−
During the first years of his pontificate, Christophorus and Sergius continued in their support and counsel of Pope Stephen with a pro-Frankish bias and antipathy towards the Lombards. This, King Desiderius resented, which led to his engineering their downfall.<ref>Mann, pg. 383</ref> Using bribes, Desiderius got Paul Afiarta, Stephen's Chamberlain, and other members of the papal court to spread rumors about them to Stephen. When Desiderius tried to enter Rome in 771 with an army, claiming to be on a pilgrimage to pray at the [[shrine]] of St. Peter, Christophorus and Sergius shut the gates of the city against them. Arriving at the gates and seeing armed troops manning the walls, Desiderius asked to speak to the Pope, who came out to him. Then during Stephen’s absence, Afiarta and his supporters sought to stir up a mob to overthrow Christophorus and Sergius. However the two gained the upper hand and forced Afiarta and his colleagues to flee to the Lateran Palace.  
+
În primii ani ai pontificatului acestuia, Cristofor şi Sergiu au continuat să îl sprijine şi să îi fie sfătuitori papei Ştefan, cu o politică mai degrabă favorabilă francilor şi ostilă lombarzilor. Regele Desiderius a răspuns pe măsură, încercând să îi înlăture de la putere. <ref>Mann, pg. 383</ref> Regele lombard i-a mituit pe Paul Afiarta, şambelanul papei şi pe mai mulţi alţi funcţionari ca să îi vorbească pe cei doi de rău lui Ştefan. Când Desiderius a încercat, în anul 771, să pătrundă în Roma cu armata sa, pretinzând că venise în pelerinaj la mormântul Sf. Petru, Cristofor şi Sergiu au închis porţile oraşului şi i-au împiedicat să intre. Văzând soldaţii mobilizaţi pe metereze, Desideriu a cerut să îi vorbească Papei. Acesta a ieşit să se întâlnească cu regele, timp în care Afiarta şi susţinătorii lui au încercat să agite mulţimea, îndemnându-i să îi înlăture de la putere pe Cristofor şi Sergiu. Aceştia au reuşit însă să păstreze controlul situaţiei, ceea ce i-a silit pe Afiarta şi pe adepţii lui să fugă şi să se ascundă în palatul din Lateran.
  
−
Christophorus became suspicious when Stephen returned to the Lateran believing that Stephen had entered into an agreement with Desiderius and forced Stephen to swear that he would not surrender Christophorus or his son to the Lombards. When the next day Stephen appealed to the Lombard king for help, Desiderius demanded that Stephen surrender Christophorus and Sergius.<ref>Mann, pgs. 384-385</ref> After the two surrendered, they were blinded. Three days later Christophorus died and Sergius was held captive in the Lateran.<ref>Mann, pg. 386</ref>
+
La întoarcerea lui Ştefan la Lateran, Cristofor a devenit bănuitor, crezând că Ştefan ajunsese la un acord cu Desiderius, şi l-a silit pe papă să jure că nu avea să-i predea pe el şi pe fiul său în mâinile lombarzilor. A doua zi, când Ştefan i-a cerut ajutor regelui lombard, Desideriu i-a cerut papei să îi predea pe Cristofor şi pe Sergiu.<ref>Mann, pgs. 384-385</ref> Când aceştia s-au predat, au fost orbiţi. Cristofor a murit după trei zile, iar Sergiu a fost ţinut închis în palatul din Lateran.<ref>Mann, pg. 386</ref>
 
   
 
   
−
Stephen remained subject to King Desiderius as in early 772 Afiarta took advantage of Pope Stephen's illness. After it became clear that Stephen was dying, Afiarta began to exile a number of influential clergy and nobles from Rome, while others he put into prison. Then on [[24 ianuarie]], before Stephen’s death, Afiarta dragged the blinded Sergius from his cell in the Lateran and had him strangled. On [[1 februarie]], 772, Pope Stephen died.<ref>Mann, pg. 392</ref>  
+
Ştefan a rămas sub influenţa regelui Desiderius: la începutul anului 772, Afiarta a hotărât să profite de boala papei Ştefan şi, când a devenit limpede că acesta trăgea să moară, a început să trimită în exil mai mulţi clerici şi nobili romani influenţi, iar alţii au fost aruncaţi în închisoare. <ref>Mann, pg. 392</ref>  
  
 
==Note==
 
==Note==
Linia 35: Linia 33:
  
 
==Surse==
 
==Surse==
 +
[[:en:Stephen IV of Rome|Orthodoxwiki:Stephen IV of Rome]], după:
 
*[[Wikipedia: Pope_Stephen_III]]
 
*[[Wikipedia: Pope_Stephen_III]]
 
*[http://www.newadvent.org/cathen/14289a.htm  Catholic Encyclopedia: Pope Stephen (III) IV]
 
*[http://www.newadvent.org/cathen/14289a.htm  Catholic Encyclopedia: Pope Stephen (III) IV]

Versiunea de la data 8 martie 2013 22:59

Papa Ştefan al IV-lea al Romei Papă al Bisericii Romei între anii 768-772. Papa Ştefan a fost ales în scaunul papal după ce un predecesor al său, succesorul Papei Zaharia, care îşi luase tot numele de Ştefan, a murit înainte de întronizare, şi al cărui nume a fost înlăturat ulterior din Annuario Pontificio. Din acest motiv, Papa Ştefan este uneori înregistrat ca Ştefan al III-lea.

Viața

Ştefan s-a născut în Sicilia în jurul anului 720. Tatăl său se numea OIivus.[1] A venit la Roma în timpul pontificatului Papei Grigorie al III-lea al Romei şi a tuns în monahism în Mănăstirea Sf. Hrisogon, aparţinând ordinului benedictin. [2] În timpul pontificatului papei Zaharia, Ştefan a fost hirotonit preot şi rânduit să slujească la Palatul din Lateran[3] A urcat treptat în ierarhia romană, în slujba mai multor papi. Se afla la căpătâiul Papei Paul I la moartea acestuia, în iunie 767, când diferitele facţiuni romane şi-au început manevrele pentru alegerea în scaunul papal a candidaţilor susţinuţi de ele. Anul următor, antipapii Constantin al II-lea (instalat în scaun de o facţiune a nobililor toscani) şi Filip (candidatul susţinut de lombarzi) au fost siliţi să se retragă de Cristofor, conducătorul (Primicerius) al colegiului notarilor papali şi de fiul acestuia, Sergiu. În august 768, aceştia au organizat o alegere canonică a papei, care avea să fie Ştefan al IV-lea, şi au chemat clerul roman, armata şi poporul să se adune înaintea bisericii Sf. Adrian.[4] Ştefan a fost hirotonit episcop al Romei pe 7 august 768.[5]

Alegerea lui Ştefan a declanşat o reacţie violentă împotriva anturajului antipapei Constantin. Reacţia mulţimii a fost brutală: episcopului Teodor, vicarul (vice-dominus) lui Constantin şi fratelui său Passivus le-au fost scoşi ochii, iar mulţimea s-a răzbunat şi pe susţinătorii oraşului Alati, care îl susţinuseră pe Constantinm, care a fost la rândul său orbit.

Rolul Papei Ştefan în aceste evenimente este neclar. Părerile diferă foarte mult: unii autori consideră că a fost doar un observator neajutorat, alţii că ar fi fost complice la săvârşirea acestor acte brutale, că ar fi dat chiar porunci în acest sens şi le va fi urmărit cu plăcere. Ceea ce putem afirma totuşi cu certitudine este că rivalităţile tradiţionale între marile familii nobiliare romane au transformat alegerea papală într-o încercare criminală de a obţine puterea temporală în Italia, iar pontificatul lui Ştefan al IV-lea a rămas marcat de ele. [6]

După ce situaţia s-a mai calmat, Ştefan i-a informat pe regii franci, Carol cel Mare şi fratele său Carloman I de alegerea lui şi a convocat un sinod unde, după condamnarea definitivă a lui Constantin şi a adepţilor lui, a stabilit reguli stricte pentru alegerea papală şi a limitat implicarea nobilimii în alegerile următoare. Conciliul de la Lateran din anul 769 a condamnat totodată şi Sinodul iconoclast de la Hiereia şi a confirmat practica cinstirii icoanelor. [7]

Ştefan a continuat să fie bănuitor în privinţa planurilor de agresiune ale lombarzilor, o preocupare care l-a împins să strângă legăturile cu regii franci Carol cel Mare şi Carloman, al căror sprijin l-a obţinut pentru consolidarea noilor State Papale. Intervenţia acestora pe lângă lombarzi i-a permis Papei să recupereze o parte din regiunea Benevento pentru papă, însă aceştia au aranjat totodată căsătoria fiicei şi a fiului regelui lombard Desideriu, Desiderata şi Adalgis, respectiv cu un frate şi o soră a lui Carol cel Mare.[8] Când Ştefan a obiectat, remarcând că ambii miri, Carol şi Adalgis erau deja căsătoriţi, a fost ignorat. Carol cel Mare s-a însurat chiar el cu Desiderata în anul 770, pentru a consolida – temporar – alianţa familială cu lombarzii.

În primii ani ai pontificatului acestuia, Cristofor şi Sergiu au continuat să îl sprijine şi să îi fie sfătuitori papei Ştefan, cu o politică mai degrabă favorabilă francilor şi ostilă lombarzilor. Regele Desiderius a răspuns pe măsură, încercând să îi înlăture de la putere. [9] Regele lombard i-a mituit pe Paul Afiarta, şambelanul papei şi pe mai mulţi alţi funcţionari ca să îi vorbească pe cei doi de rău lui Ştefan. Când Desiderius a încercat, în anul 771, să pătrundă în Roma cu armata sa, pretinzând că venise în pelerinaj la mormântul Sf. Petru, Cristofor şi Sergiu au închis porţile oraşului şi i-au împiedicat să intre. Văzând soldaţii mobilizaţi pe metereze, Desideriu a cerut să îi vorbească Papei. Acesta a ieşit să se întâlnească cu regele, timp în care Afiarta şi susţinătorii lui au încercat să agite mulţimea, îndemnându-i să îi înlăture de la putere pe Cristofor şi Sergiu. Aceştia au reuşit însă să păstreze controlul situaţiei, ceea ce i-a silit pe Afiarta şi pe adepţii lui să fugă şi să se ascundă în palatul din Lateran.

La întoarcerea lui Ştefan la Lateran, Cristofor a devenit bănuitor, crezând că Ştefan ajunsese la un acord cu Desiderius, şi l-a silit pe papă să jure că nu avea să-i predea pe el şi pe fiul său în mâinile lombarzilor. A doua zi, când Ştefan i-a cerut ajutor regelui lombard, Desideriu i-a cerut papei să îi predea pe Cristofor şi pe Sergiu.[10] Când aceştia s-au predat, au fost orbiţi. Cristofor a murit după trei zile, iar Sergiu a fost ţinut închis în palatul din Lateran.[11]

Ştefan a rămas sub influenţa regelui Desiderius: la începutul anului 772, Afiarta a hotărât să profite de boala papei Ştefan şi, când a devenit limpede că acesta trăgea să moară, a început să trimită în exil mai mulţi clerici şi nobili romani influenţi, iar alţii au fost aruncaţi în închisoare. [12]

Note

  1. ↑ Mann, pg. 369
  2. ↑ Mann, pg. 369.
  3. ↑ Palatul era reşedinţa papală alăturată bisericii catedrale a Romei, basilica Sf. Ioan din Lateran.
  4. ↑ Mann, pg. 368
  5. ↑ Mann, pg. 371
  6. ↑ Duffy, Eamon, Saints & Sinners: A History of the Popes (1997), pg. 72
  7. ↑ Mann, pgs. 373-375
  8. ↑ Mann, pg. 378-379
  9. ↑ Mann, pg. 383
  10. ↑ Mann, pgs. 384-385
  11. ↑ Mann, pg. 386
  12. ↑ Mann, pg. 392

Bibliografie

  • Mann, Horace K., The Lives of the Popes in the Early Middle Ages, Vol. I: The Popes Under the Lombard Rule, Part 2, 657-795 (1903)
Casetă de succesiune:
Ștefan al IV-lea al Romei
Precedat de:
Paul I 		Papă al Romei
768 - 772 		Urmat de:
Adrian I



Surse

Orthodoxwiki:Stephen IV of Rome, după:

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Ștefan_al_IV-lea_al_Romei&oldid=32740”