Serghei Bulgakov

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 3 decembrie 2018 17:07, autor: Cristianm (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol este despre teologul și filozoful rus cu acest nume. Pentru autorul lucrării Manual pentru slujitorii bisericii, vezi Serghei V. Bulgakov.

Părintele Serghei Nikolaevici Bulgakov a fost preot în Biserica Rusiei la începutul secolului douăzeci. A fost cunoscut ca teolog ortodox, filozof și economist. După un interes timpuriu pentru marxism, s-a întors la rădăcinile sale religioase aflate în creștinismul ortodox. A scris foarte mult, iar după ce a fost exilat de noul guvern comunist din Rusia, a devenit parte a comunității de ruși din Paris, luând parte la fondarea Institutului Teologic Ortodox Sf. Serghie din Paris.

Viața

Serghei Bulgakov s-a născut în Livnî, Rusia, pe 16 iunie 1871, în familia unui preot ortodox. A studiat întâi la Seminarul Orel, după care a urmat de frecventarea Gimnaziului din Eleț. A frecventat Școala de Drept de la Universitatea din Moscova, unde studiile sale au inclus economia politică. A absolvit în 1894. În timp ce studia la seminar, a devenit interesat de marxism și a luat parte la mișcarea Marxismul Legal. După studierea marxismului, Bulgakov a devenit convins de impotența teorie marxiste și s-a întors la convigerile sale religioase, fiind influențat de lucrările unor astfel de scriitori precum Lev Tolstoi, Feodor Dostoievski și Vladimir Soloviov.

A devenit bine cunoscut în intelectualitatea rusă a timpului. A contribuit la multe cărți și ziare, inclusiv la Noua cale, Întrebările vieții și Calea, la care a fost editor. A fost ales în A Doua Dumă în 1906 ca un independent Socialist Creștin. Ca scriitor, a scris monografii, inclusiv Filozofia și economia și Lumina Nepieritoare. Aceasta a fost în perioada în care a început să-și dezvolte ideile, care erau bazate pe o combinație dintre sofiologia lui Vladimir Soloviov și Pavel Florenski, ideile din lucrăile lui Schelling și ideile creștin-ortodoxe.

Bulgakov a devenit prominent în activitățile Bisericii Rusiei, luând parte la in the activities of the Church in Russia, taking part in the Soborul tuturor rușilor din 1917 care l-a ales pe Tihon al Moscovei în funcția restabilită de Patriarh al Rusiei. În 1918, a fost hirotonit în diaconat, iar apoi în preoție. A continuat să scrie chiar și atunci când Războiul Civil Rus a sfâșiat Rusia sa. În timp ce locuia în Crimeea, a scris Filozofia numelui și Tragedia filozofiei, unde și-a revizuit viziunile despre relațiile dintre filozofie dintre filozofie și dogmatism.

Pe 30 decembrie 1922, Bulgakov a fost printre cei aproximativ 160 intelectuali proemineți, inclusiv Nikolai Berdiaev, care au fost exilați de către guvernul bolșevic. Bulgakov s-a stabilit inițial în Praga, Cehoslovacia. În mai 1923, a fost numit profesor de lege bisericească și teologie la Institutul de Cercetare Rusă din Praga. Din Praga s-a mutat mutat l-a Paris, care a fost domiciliul său până la moarte. În 1925, a participat la înființarea Institutului Teologic Sf. Serghie. A devenit liderul institutului, unde a fost de asemenea profesor de teologie dogmatică.

În plus față de scrierile sale, a participat la schimbul anglican-ortodox, care a luat formă în Frăția Sf. Alban și Sf. Serghie. Bulgakov a rămas activ în comunitatea largă de ruși expatriați din Paris până la moartea sa din 12 iulie 1944, cauzată de cancer la gât. Funeraliile sale au fost făcute la catedrala St. Alexandru Nevski din Paris. A fost înmormântat la Sf. Geneviève-des-Bois, lângă Paris.

Controversa

Doctrina lui Bulgakov despre sofiologie este foarte controversată. Încercarea de a o înțelege cum trebuie este împiedicată de controversa foarte politică ce a înconjurat-o în anii 1930. [1] Trebuie de menționat că începând din 1931 au existat trei jurisdicții ortodoxe rusești diferite în Europa: Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (Sinodul de la Carloviț) sub Mitr. Antonie (Hrapovițkii); biserica ‘Patriarhală’ sub Mitr. Serghie (Stragorodskii) al Moscovei (tânărul Vladimir Lossky a fost membru acesteia); și Biserica Rusă din Europa Vestică (jurisdicția lui Bulgakov, precum și biserica lui Georges Florovsky) sub Mitr. Evloghie (Gheorghievskii), care era sub jurisdicția Patriarhului Constantinopolului -- totuși în 1934, mitropolitul Evloghie s-a împăcat cu mitropolitul Antonie, iar în 1935 s-a dus la Carloviț pentru o conferință specială, moment în care schisma dintre el și ROCOR s-a terminat.[2] În 1936, mitropolitul Evloghie a tăiat iar legăturile cu ROCOR, destul de probabil din cauza controversei din jurul Sofianismului.[3]

Într-un an ucaz din 24 august 1935 al Mitr. Serghie, doctrina lui Bulgakov despre ‘Sofia’ a fost descrisă ca ‘străină’ credinței ortodoxe.[4] Acest ucaz s-a bazat în mare măsură pe rapoartele epistolare ale lui Alexei Stavrovskii, președintele Frăției Sf. Fotie (Vladimir Lossky a fost vice-președinte, iar Evgraf Kovalevski, Leonid Uspenski și (monahul și faimosul iconograf de mai târziu) Grigore Krug au fost de asemenea între cei 12-15 mireni care i-au completat numerele) a cărei membri au părăsit jurisdicția Mitr. Evloghie pentru cea a Mitr. Elefterie al Lituaniei. Acest exod a fost recție la faptul că Mitr. Serghie l-a scos, pe 10 iunie 1930, pe mitr. Evloghie din funcția de lider Al Bisericii Ortodoxe Ruse din Europa Vestică (deoarece Mitr. Evloghie a refuzat continuu să fie de acord cu Declarația de Loialitate față de guvernul sovietic din 30 iunie 1927) și l-a numit pe Elefterie în locul său. La sfârșitul anului 1935, Mitr. Evloghie a numit o comisie care să analizeze acuzațiile de erezie aduse împotriva lui Bulgakov.

Curând, comisia s-a împărțit în facțiuni. În iunie 1936, raportul majorității (pregătit de Vasilii Zenkovskii, Anton Kartașev și alții) a respins acuzația de erazie, dar a avut obiecții serioase față de sofiologie. Raportul minorității din 6 iulie 1936 a fost pregătit de Părintele Serghei Chetverikov și semnat de Părintele George Florovsky, care în ciuda respectului personal pentru Părintele Serghei, a rămas un critic ardent al sofianismului până la sfârșitul vieții sale. Între timp, Biserica din afara Rusiei l-a acuzat oficial de Bulgakov de erezie în 1935.

Decizia din 1935 a Bisericii din afara Rusiei a fost bazată pe Novoe uchenie o Sofii (Sofia, 1935) a arhiepiscopului Serafim (Sobolev), precum și pe argumentele Sf. Ioan Maximovici.[5] Sf. Ioan, în cartea Cinstirea ortodoxă a Maicii Domnului, discută pe larg de ce sofianismul lui Serghei Bulgakov este erezie, una la fel de distructivă ca și nestorianismul. Vorbind despre cei care încearcă să divinizeze Maica Domnului, a scris:

În cuvintele [Părintelui Serghei Bulgakov], când Duhul Sfânt a venit să sălășluiască în Fecioara Maria, ea a dobândit o viață „umană și divină; adică, Ea este complet divinizată, deoarece în existența Ei ipostatică s-a manifestat revelația vie și creativă a Duhului Sfânt” (Protopop Serghei Bulgakov, Tufișul nears, 1927, p. 154). „Ea este o manifestare perfectă a celei de-A Treia Ipostaze” (Ibid., p. 175), „o creatură, dar de asemenea nu mai este o creatură” (P. 19 1)....Dar noi putem spune cu cuvintele Sf. Epifanie al Ciprului: „Există un rău egal în amândouă ereziile: atunci când oamenii înjosesc Fecioara şi atunci când, dimpotrivă, ei o slăvesc peste măsura cuvenită.” (Panarion, „Împotriva colidrienilor"). Acest Sfânt Părinte îi acuză pe cei care îi dau Ei un cult aproape divin: „Să fie Maria cinstită, dar adorarea să fie dată Domnului” (aceeași sursă). „Deși Maria este un vas ales, ea a fost oricum femeie după fire, care nu era diferită de celelalte, deși i s-a zis tatălui ei Ioachim în deșert, 'Soția ta a rămas însărcinată,' oricum aceast lucru n-a fost făcut fără uniune maritală și fără sămânța bărbatului” (aceeași sursă). „Nu trebuie să slăvim sfinții mai mult decât se cuvine, dar trebuie să-L slăvim pe Stăpânul lor. Maria nu este Dumnezeu și nu a primit un corp din cer, ci din unirea dintre bărbat și femeie; iar potrivit făgăduinței, ca și Isaac, Ea a fost gata să ia parte la iconomia divină. Dar, pe de altă parte, nimeni să nu îndrăznească prostește să ofenseze Sfânta Fecioară” (Sf. Epifanie, „Împotriva antidikomarioniților”). Biserica Ortodoxă, preamărind foarte pe Maica Domnului în imnurile sale de laudă, nu îndrăznește să pună pe seama Ei ceea nu s-a comunicat prin Sfânta Scriptură sau Tradiție. „Adevărul este străin pentru orice exagerări, precum și pentru orice subestimări. El dă către tot o măsură corespunzătoare și un loc corespunzător.” (Episcopul Ignatie Briancianinov)."[6]

Bulgakov a răspuns acuzației de erezie în Dokladnaia zapiska Mitropolitu Evlogiiu prof. prot. Sergiia Bulgakova (Paris, 1936). Apoi, arhiepiscopul Serafim a respins argumentele lui Bulgakov în Zashchita sofianskoi eresi (Sofia, 1937). N-a fost pregătit nici un raport final în ceea ce privește controversa sofiologiei de către comisia înființată de către juridicția lui Bulgakov. Totuși, Mitr. Evloghie a convocat o conferință a episcopilor pe 26-9 noiembrie 1937 pentru a termina cu această chestiune. Episcopii, în declarația lor, s-au bazat pe rapoartele Arhimandritului Casian (Bezobrazov) și a lui Chetverikov și au concluzionat că acuzațiile de erezie împotriva lui Bulgakov sunt nefondate, dar opiniile sale teologice arată greșeli serioase și au nevoie de corectare. Vladimir Lossky a răspuns auto-apologiei lui Bulgakov într-un studiu profund și larg: Spor o Sofii (Dezbatere asupra Sofiei, Paris, 1936), arătând variatele erori dogmatice ale teologiei lui Bulgakov.

Cărți

  • Dogma euharistică
  • Ortodoxia
  • Scara lui Iacov

Note

  1. Pentru comentariu, texte și o expunere completă a controversei sofiologice, vezi, Essai sur le père Serge Boulgakov (1871-1944), philosophe et théologien chrétien (Paris: Les Éditions Parole et Silence, 2006), de Antoine Arjakovsky, pp.99-125 și La génération des penseurs religieux de l’émigration Russe: La Revue ‘La Voie’ (Put’), 1925-1940 (Kiev/Paris: L’Esprit et la Lettre, 2002), pp.433ff., N. T. Eneeva, Spor o sofiologii v russkom zarubezh’e 1920-1930 godov (Moscow: Institut vseobshchei istorii RAN, 2001), Igumen Gennadii (Eikalovich), Delo prot. Sergiia Bulgakova: Istoricheskaia kanva spora o Sofii (San Francisco: Globus Pub., 1980), Bryn Geffert, ‘Sergii Bulgakov, The Fellowship of St Alban and St Sergius, Intercommunion and Sofiology’, Revolutionary Russia, 17:1 (June 2004), pp.105-41, ‘The Charges of Heresy Against Sergii Bulgakov: The Majority and Minority Reports of Evlogii’s Commission and the Final Report of the Bishops’ Conference’, St Vladimir’s Theological Quarterly, 49.1-2 (2005), pp.47-66 și în special Alexis Klimoff, ‘Georges Florovsky and the Sophiological Controversy’, St Vladimir’s Theological Quarterly, 49.1-2 (2005), pp.67-100.
  2. Timothy Ware, The Orthodox Church (London: Penguin Books, 1964)p. 184.
  3. Protopop George Grabbe, Toward a History of the Ecclesiastical Divisions Within the Russian Diaspora, Living Orthodoxy, Vol. XIV, No. 4, July-August, 1992, pp. 37-39
  4. Bulgakov a răspuns ucazului în O Sofii Premudrosti Bozhiei: Ukaz Moskovskoi Patriarkhii i dokladnye zapiski prot. Sergiia Bulgakova Mitropolitu Evlogiiu (Paris: YMCA, 1935), pp.20-51. Apoi, Vladimir Lossky a pubilicat o binecunoscută analiză critică a răspunsului lui Bulgakov la ucaz, numită Spor o Sofii (Paris, 1936).
  5. Protopop George Grabbe, Toward a History of the Ecclesiastical Divisions Within the Russian Diaspora, Living Orthodoxy, Vol. XIV, No. 4, July-August, 1992, p. 38
  6. Sf. Ioan Maximovici, The Orthodox Veneration of the Mother of God, (Platina, Ca: St. Herman Press, 1978), p. 40f


Legături externe