Pantelimon
| La acest articol se lucrează chiar în acest moment!
Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului. |
Sfântul Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon a trăit între anii 284 - 303 d. Hr. A pătimit şi a fost martirizat în timpul marii persecuţii a creştinilor, ordonată de împăratul Diocleţian.
Este considerat ca fiind ocrotitor al medicilor şi tămăduitor al bolnavilor.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 27 iulie.
Viaţa
Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 284 în cetatea Nicomidia, din Asia Mică. La naştere a primit numele de Pantoleon, care înseamnă "cel puternic în toate ca un leu". După ce a primit învăţătura creştină şi botezul de la preotul Ermolae, numele său a devenit Pantelimon ("cel cu totul milostiv").
Tatăl său, Evstorghie, era păgân, dar mama sa era creştină. Sf. Pantelimon a reuşit să-l aducă la credinţa creştină şi pe tatăl său, iar după moartea acestuia, şi-a împărţit toată averea săracilor.
Sf. Pantelimon a devenit un medic foarte priceput şi căutat; pentru că nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea, el este numit "doctor fără de arginţi". Deşi foarte tânar, în curând a ajuns la o cunoaştere desăvârşită (pentru acea vreme) a artei medicale. Însuşi împăratul Maximian (unul dintre cei patru tetrarhi care conduceau Imperiul Roman în acea perioadă), care îi remarcase calităţile, intenţiona să îl ia la palat ca medic particular.
Prin credinţă şi harul primit de la Dumnezeu, Sf. Pantelimon a reuşit să vindece un orb din naştere. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, ajungând şi la urechile împăratului Maximian. Chiar în acel timp (mai exact în anul 303), împăratul Diocleţian şi ceilalţi trei tetrarhi (Maximian, Galerius și Constantin Chlorus) au emis o serie de edicte de revocare a drepturilor legale ale creștinilor și le cereau acestora să respecte practicile religioase tradiționale din Roma antică (printre care închinarea la statuile zeilor din temple și aducerea de jertfe acestora). Din această cauză, împăratul Maximian, închinător la idoli, i-a cerut şi lui Pantelimon lepădarea de la credinţa cea adevărată.
Sf. Pantelimon a refuzat închinarea la idoli şi a mărturisit cu tărie credinţa sa în Iisus Hristos. Nu s-a lăsat înspăimântat nici de bătăile cumplite la care a fost supus, nici de foc. Supus la diverse chinuri, din porunca împăratului, el a rămas nevătămat. Maximian, văzând puterea credinţei lui Pantelimon şi refuzul său constant de a se închina zeilor păgâni, a poruncit să fie decapitat. Când i-a fost tăiat capul nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat martirul a rodit. Auzind acestea, împăratul a poruncit ca şi trupul sfântului şi acel măslin să fie arse. Mai târziu, după plecarea soldaţilor lui Maximian, credincioşii au scos din cenuşă trupul neatins de foc al Sf. Pantelimon şi l-au îngropat cu mare cinste pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul.
