Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Marcu al Efesului

Sf. Marcu
al Efesului
Mark of Ephesus.jpg
Date personale
Naștere 1392, Constantinopol
Mutare la Domnul (†) 23 iunie 1444, Constantinopol
Localizare Flag of the Byzantine Empire.png Constantinopol,
Imperiul Bizantin
Naționalitate grec
Date cult
Tip ierarh
Data canonizării 1734
Prăznuire la data de 19 ianuarie
Proclamare pan-ortodoxă
Biserici patronate

Sfântul Marcu al Efesului (în greacă Μάρκος Ευγενικός, Markos Evgenikos, „Marcu Eugenicul”), arhiepiscop al Efesului între anii 1438-1444, s-a remarcat în apărarea Ortodoxiei la Sinodul de la Ferrara-Florența (1439) combătându-i pe împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul și pe papa Eugenius al IV-lea. A susținut că Roma este în schismă și erezie pentru acceptarea adaosului Filioque la Crezul Niceo-Constantinopolitan și pentru revendicarea papei de a fi întâi-stătător al Bisericii, fiind astfel singurul episcop ortodox participant la acel sinod care a refuzat să semneze hotărârile adoptate acolo. A fost supranumit și „conștiința Ortodoxiei”.

Pentru eforturile sale de la Sinodul de la Ferrara-Florența a fost canonizat de Biserica Ortodoxă. Pomenirea sa se face pe 19 ianuarie.

Activitatea sa la Sinodul de la Ferrara-Florența

La deschiderea Sinodului de la Ferrara din 1438 care urma să dezbată, printre altele, Marea Schismă din 1054, Marcu al Efesului a făcut parte din delegația bizantină condusă de împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul. Încă de la început, el s-a arătat un opozant înverșunat al doctrinei latine. A trimis o scrisoare în care critica doctrina teologică promovată de papă, dar aceasta a fost reținută din ordinul împăratului, care se temea că ar compromite negocierile de unire între cele două biserici. Cu toate acestea, treptat, membrii delegației bizantine care susțineau unirea au devenit tot mai numeroși, iar Marcu nu a mai avut aproape nici un susținător, cu excepția fratelui său, Ioan, și a lui Dimitrie Paleologul. Cu toate acestea, în perioada 2-24 martie 1439, Marcu i s-a opus teologului latin Ioan de Ragusa în privința pogorârii Duhului Sfânt. La presiunea împăratului Ioan al VIII-lea, el a trebuit să abandoneze dezbaterea. Marcu a fost singurul episcop răsăritean care a refuzat să semneze acordul de unire a celor două biserici la sfârșitul sinodului. Acest gest l-a impus pe Marcu drept conducător al taberei antiunioniste, făcându-l pe mitropolit să dobândească un respect profund din partea creștinilor bizantini care se opuneau hotărârilor luate la Florența. În același timp, gestul mitropolitului din Efes a atras mânia papei care a încercat să-l condamne ca eretic, dar această intenție nu a putut fi pusă în practică din cauza protecției oferite de împăratul bizantin. După un scurt popas la Efes, Marcu s-a întors la Constantinopol pentru a conduce opoziția ortodoxă față de politica unionistă a împăratului. Când a sosit acolo la 1 februarie 1440, el a fost întâmpinat de populație ca un apărător al credinței creștine.

Ioan al VIII-lea nu a putut risca să i se opună lui Marcu, fără a-l transforma într-un martir. În iulie 1440 Marcu a publicat o enciclică care i-a înfuriat pe sprijinitorii Unirii. Ca urmare, a fost arestat și închis timp de doi ani pe insula Lemnos, iar apoi a fost eliberat la ordinul împăratului în 1442, în ziua prăznuirii celor șapte sfinți din Efes.

Opinii teologice despre Filioque și purgatoriu

Mitropolitul Marcu a considerat că Roma persista în erezie și în schismă. Clauza „Filioque” a fost o sursă majoră de discordie în dezbaterile cu privire la unirea bisericilor din Roma și Constantinopol. În timp ce mitropolitul Basilius Bessarion (ulterior patriarh titular al Constantinopolului) a fost mai mult sau mai puțin dispus să accepte dogmele latine, Marcu al Efesului a condamnat cu fermitate dogmele cu privire la Filioque și la Purgatoriu. El a declarat în predica sa cu privire la Filioque că „Simbolul Credinței (Crezul) trebuie păstrat neschimbat, așa cum a fost inițial. Toți Sfinții Doctori ai Bisericii, ca și toate sinoadele și toate Scripturile, ne avertizează împotriva heterodocșilor (...), cei care au alterat Sfântul și Divinul Simbol al Credinței și l-au introdus pe Fiul ca a doua sursă de proveniență a Duhului Sfânt”.

De asemenea, Marcu a respins doctrina despre purgatoriu, afirmând că nu există un foc purgatorial care „purifică” sufletele credincioșilor. În opinia sa „sufletele defuncților pot avea parte de o anumită «evoluție» și chiar și cei damnați pot beneficia de o relativă «ușurare» a destinului lor, grație rugăciunilor Bisericii și milei nemărginite a lui Dumnezeu; dar ideea unei pedepse înaintea Judecății de Apoi și a unei purificări printr-un foc material este total străină tradiției Bisericii”.[2] Doctrina „focului purgatorial” era tipică teologiei romano-catolice medievale. În cele din urmă, Marcu a avut câștig de cauză în ceea ce privește dezbaterea cu privire la purgatoriu, deoarece formula finală a înțelegerii a omis menționarea „focului” care purifică sufletele oamenilor după moarte.

Moartea, minunile și canonizarea

A trecut la Domnul pe 23 iunie 1444, la vârsta de 52 de ani după o luptă de două săptămâni cu o boală la intestine. Pe patul de moarte Marcu l-a rugat pe Grigorie, ucenicul său, carea devenit apoi Patriarhul Ghenadie al II-lea al Constantinopolului, să aibă grijă la amăgirile Apusului și să apere Ortodoxia. Marcu a fost înmormântat în Mănăstirea Mangana din Constantinopol. Ultimele sale cuvinte au fost: „Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, în mâinile Tale îmi dau duhul”.

Există o relatare a unei minuni postume săvârșite de Sf. Marcu. Sora lui Demetrios Zourbaios, fiind bolnavă în stadiu terminal, și-a pierdut conștiința, în ciuda eforturilor depuse de medici. După trei zile s-a trezit brusc spre bucuria fratelui ei, care a întrebat-o cum de s-a trezit udă de apă. Ea a povestit că un episcop a dus-o ​​la o fântână și a spălat-o apoi i-a spus: „Întoarce-te acum; nu mai ai nicio boală”. Ea l-a întrebat cine este și el a informat-o: „Eu sunt Mitropolitul din Efes, Marcu Eugenicul”. După ce s-a vindecat, a făcut o icoană a Sfântului Marcu și a trăit cu evlavie încă 15 ani.

În 1734, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Constantinopol, condus de Patriarhul Serafim I a hotărât canonizarea arhiepiscopului Marcu al Efesului ca sfânt, afirmând: „Toți cei din Sfânta Biserică Răsăriteană a lui Hristos îl recunoaștem pe Sfântul Marcu Eugenicul din Efes. Îl cinstim și îl primim pe acest om sfânt, purtător de Dumnezeu și drept, ca un luptător al credinței înflăcărate, care a fost un campion al tuturor dogmelor noastre sfinte și a credinței ortodoxe. El este un imitator și egal al Sfinților Teologi și al celor care au împodobit Biserica din cele mai vechi timpuri."

Imnografie

Tropar (Glas 4)

Prin mărturisirea ta de credință, o, preaslăvite Marcu
Biserica te-a aflat stâlp al adevărului.
Ai luptat pentru învățătura Părinților;
Și ai doborât întunericul mândriei.
Roagă pe Hristos Dumnezeu pentru iertarea celor ce te cinstesc pe tine!

Condac (glas 3)

Îmbrăcat cu armură de neînvins, o, binecuvântatule,
Ai doborât mândria nesupusă,
Ai slujit ca vas al Mângâietorului,
Și ai strălucit ca luptător al Ortodoxiei.
De aceea strigăm: Bucură-te Marcu, mare mărturisitor al Ortodoxiei!


Casetă de succesiune:
Marcu al Efesului
Precedat de:
? 		Arhiepiscop al Efesului
1438 – 1444 		Urmat de:
?


Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Marcu_al_Efesului&oldid=53329”