Luca din Cipru

După ce mitropolitul Eftimie și-a părăsit scaunul, Radu Șerban a numit un nou titular, în persoana episcopului Luca din Cipru († 1629) sau Luca al Buzăului. Acest lucru s-a petrecut chiar în toamna anului 1602, căci noul domn nu avea niciun interes să aștepte revenirea unui mitropolit care i s-a arătat potrivnic și - implicit - să mențină o stare de provizorat și de neorânduială în Biserica țării pe care avea s-o cârmuiască.

Context istoric

Noul mitropolit era un grec din insula Cipru (de unde și numele de Cipriotul sau Luca din Cipru), „crescut din fragedă vârstă în starea monahală”, cum ne spune un panegirist al său, mitropolitul Matei al Mirelor.

Nu se cunosc împrejurările în care a ajuns în Țara Românească. S-ar putea să fi venit după ce țara sa, insula Cipru, stăpânită mult timp de venețieni, a fost cucerită de turci. N-ar fi exclus ca el să fi fost trimis de vreuna din mănăstirile din Răsăritul Ortodox la una din cele care le erau închinate în Țara Românească și apoi să fi rămas pentru totdeauna la noi. Nu știm când și în ce împrejurări a ajuns episcop al Buzăului. Cert este că la 10 septembrie 1583 sau 1584 - deci în timpul lui Petru Cercel era pomenit într-un act ca „prea cinstitul și prea sfințitul arhiepiscop chir Luca al Buzăului”.

Activitatea episcopală în Buzău

Ca episcop al Buzăului este pomenit pentru prima oară într-un hrisov de la Petru Cercel, din 10 septembrie 1583 sau 1584.

Hrisovul este de o mare importanță, prin faptul că ne înfățișează drepturile ce erau acordate „prea cinstitului și preasfințitului arhiepiscop chir Luca al Buzăului”. Astfel, el avea dreptul să judece pe cei ce „strică altarele și cine nu postește cele 4 posturi și cine se iau neam cu neam și cine ia a patra femeie fără lege și de la oameni care se împreună, dar de bună voie și nu se cunună și care se împreună unul cu altul fără lege și bărbatul care lasă femeia fără lege sau femeia (care) fuge de la bărbat...” Hrisovul preciza apoi și pedepsele pe care le putea da episcopul: „însă de cununie să ia câte 50 de aspri și de la bărbat și de la femeie, iar pentru înrudire fără lege, să-i despartă și să le ia după cum va fi vina, asemenea și de la a patra femeie și de la nași și cine se cunună, pe toți să-i judece sub oprelişte”. Interzice apoi amestecul dregătorilor domnești în judecata episcopului. Prin același hrisov, episcopului i se dădea dreptul să judece și pe preoți.

În timpul păstoririi sale starea materială a Episcopiei Buzăului a sporit necontenit. O danie însemnată a fost aceea a marelui vornic Mitrea și a soției sale Neaga, care i-au dăruit mănăstirea Tisău - ctitoria lor „cu toate averile și ocinele și țiganii și viile și cu tot venitul” (1593). Se mai adaugă și creșterea prestigiului Episcopiei, datorită întâistătătorului ei, care era un om cult, folosit de către marele Mihai Viteazul în misiuni diplomatice destul de dificile, în Transilvania în 1595, apoi în Rusia, în 1597.

Păstoria lui la Buzău a durat până în toamna anului 1602, când noul domn Radu Șerban (1602-1610) l-a ridicat în scaunul mitropolitan.

Scaunul mitropolitan

Trebuie subliniat faptul că episcopul Luca s-a bucurat de multă încredere din partea lui Mihai Viteazul care, apreciindu-i calitățile înnăscute și pregătirea cărturărească, l-a trimis în mai multe solii peste hotarele țării. Astfel, în mai 1595, este întâlnit în misiunea diplomatică trimisă la Alba Iulia, la principele Sigismund Báthory. În primăvara anului 1597, episcopul Luca a fost trimis de domnul său într-o misiune la țarul Rusiei, Feodor, fiul lui Ivan cel Groaznic (1584-1598).

În iunie, episcopul buzoian era la Moscova, unde, pe lângă o scrisoare de la Mihai Viteazul, aducea, prin viu grai, rugămintea de ajutor împotriva turcilor. A fost primit de țar și de sfetnicul său Boris Godunov, iar la 4 iunie, țarul i-a dat o scrisoare, din care reieșea limpede scopul misiunii sale la Moscova. Întors în țară, episcopul Luca și-a continuat păstoria la Buzău, atât sub Mihai Viteazul cât și sub urmașul său imediat Simion Movilă.

Ca episcop, Luca Cipriotul a ridicat un schit (mănăstire) în satul Izvorani (jud. Buzău). Nu se cunoaște exact anul întemeierii, dar în 1600 era în ființă, căci Nicolae Pătrașcu, fiul și locțiitorul lui Mihai Viteazul, îi dăruia două vaduri de moară. Acestei mănăstiri i-a purtat apoi o grijă deosebită și după ce a ajuns în scaunul mitropolitan, înzestrând-o cu numeroase sate și alte bunuri mobile sau imobile (câteva danii i-a făcut fostul mitropolit Nichifor). Mănăstirea zidită de vlădica Luca a fost distrusă de un cutremur în timpul lui Șerban Cantacuzino, fiind refăcută apoi de urmașii lui Luca (Jipa căpitanul și Stanciu Vernescu zis Cirloavă), în timpul Sf. Constantin Brâncoveanu. Cu refaceri ulterioare, slujește azi ca biserică parohială în Izvorani.

După ce Radu Șerban a ocupat scaunul domnesc, iar mitropolitul Eftimie s-a retras în Moldova, noul domn a ridicat în scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei pe episcopul Luca de la Buzău. Apare pentru prima oară în noua calitate într-un hrisov al lui Radu Șerban, din noiembrie 1603, prin care întărea mănăstirii Mărgineni satul Telega, dăruit de ctitorul ei, vornicul Drăghici. Din timpul păstoririi sale ca mitropolit, se cunosc zeci de acte în care e pomenit numele său. Prin unele se făceau danii sau întăriri de proprietăți, pentru Mitropolie și mănăstirea Izvorani, în altele figurează ca martor în divanul domnesc; unele erau cărți de judecată emise de el însuși în diferite probleme. De remarcat că s-a bucurat de prețuirea tuturor celor cinci domni care au cârmuit Țara Românească din 1602 până în 1629, încredințându-i-se felurite procese spre judecare. Uneori judeca „cu soborul sfintei Mitropolii”, alteori cu sufraganii săi de la Râmnic și Buzău sau chiar cu unii arhierei greci aflați în țară (Matei al Mirelor, egumen la Dealu, și alții).

Devotamentul pentru neamul românesc

Deși era grec de neam, mitropolitul Luca, spre deosebire de alți clerici din neamul său ajunși la noi, s-a identificat întru totul cu aspirațiile poporului pe care-l păstorea. Mărturie în acest sens este strădania sa de a păstra autonomia Bisericii noastre față de Patriarhia Ecumenică. Pentru aceasta, în septembrie 1615, patriarhul Timotei al Constantinopolului (1612-1621), împreună cu sinodul său, având și consimțământul lui Teofan al Ierusalimului, au hotărât să înlăture din scaunul și din cinstea lui pe mitropolitul Luca, întrucât s-a arătat „neascultător și nesupus și uzurpator”. În continuare, actul patriarhal preciza că „de când a fost numit mitropolit al acestei eparhii, nici nu s-a învoit vreodată, nici n-a binevoit a da pescheșul anual legiuit sau alt ajutor pentru nevoile Bisericii în fruntea căreia stăm noi, precum făceau ceilalți confrați ai noștri arhierei, nici n-a arătat primire și ospitalitate către oamenii bisericești, ci-i disprețuia și nu-i socotea întru nimic”. Hotărârea nu s-a aplicat.

Despre mitropolitul Luca știm că a păstrat legături și cu românii transilvăneni. Astfel, înainte de 1606, a hirotonit întru arhiereu pe mitropolitul Teoctist al Ardealului, iar în 1606, împreună cu acesta, a judecat pe preotul Neagoslav de la biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului, pentru „sumeția” lui.

Abilitățile caligrafice

Panegiristul lui Luca din Cipru, mitropolitul Matei al Mirelor, ne spune despre el că era „deprins foarte la caligrafie”. În adevăr, de la el au rămas câteva manuscrise grecești, care-l arată ca un caligraf foarte iscusit: o Evanghelie isprăvită de scris la 20 martie 1588 (azi la Athos), o Evanghelie terminată la 4 iunie 1594 (azi la Ierusalim), o Evanghelie scrisă cu cheltuiala vel vistierului Hrizea în 1624, hărăzită mănăstirii Ivir din Muntele Athos și o Psaltire, începută de el și terminată abia prin 1634-1635 de un ucenic al său, arhiereul Iacov. De la mitropolitul Luca se păstrează și un antimis, sfințit de el, cu o inscripție, care pare să fie cel mai vechi antimis cunoscut la noi (găsit la schitul Brădet-Argeș).

Legăturile cu Vasile Cârlova

Documentele vremii pomenesc de un nepot al lui Luca din Cipru, Lorenzo (Lorint), căsătorit în satul Vernești de lângă Buzău, din care se trage Vasile Cârlova, primul poet modern român. Urmași ai acestui Lorenzo au ajuns ctitori de mănăstiri și biserici în părțile Buzăului (schiturile Barbu, Grăjdana, Ulmeasa, bisericile din Vernești și Calvini).

Sfârșitul păstoririi

După o păstorire de aproape o jumătate de veac, mitropolitul Luca a trecut la cele veșnice în primele luni ale anului 1629. A fost înmormântat la Mitropolia din Târgoviște, și nu la ctitoria sa de la Izvorani.

Om de carte, bun caligraf, ctitor de așezăminte bisericești, cârmuitor priceput al treburilor bisericești vreme de aproape o jumătate de veac, un diplomat iscusit, însuflețit de o dragoste sinceră față de patria sa adoptivă și de păstoriții săi, mitropolitul Luca Cipriotul se înscrie printre marii vlădici ai Ungrovlahiei din veacurile trecute.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9

Casetă de succesiune: Luca din Cipru
Precedat de: Eftimie III	Mitropolit al Ungro-Vlahiei 1602-1629	Urmat de: Grigorie I