Chivot

Chivotul (gr. κιβωτός, ἡ, κιβώτιον, τό — o kivoto, to kivotion), numit și artoforiu sau artofor (gr. αρτοφόριον) sau pixidă sau tabernacol, tradus „cutie” sau „casetă”, are două sensuri, unul liturgic actual și altul vechi, antic (Chivotul Legii), din vremea exodului israeliților din Egipt.

Chivotul actual

În sens actual, chivotul este o cutie în formă de bisericuță, făcută din metal și păstrată pe Sfânta Masă, având în interior o altă cutie, mai mică, din metal prețios, în care se păstrează Sfânta Împărtășanie pentru bolnavi și copii, sfințită în Joia Mare a fiecărui an și pregătită pentru a fi depusă în Chivot în a treia zi de Paște. În chivot se mai păstrează și Sfântul Agneț pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, de la sfințire, până la folosirea lui.

Chivotul aminteşte de vasul (năstrapa de aur) cu mană care se păstra în Chivotul (sau Sicriul) Legii din templul Vechiului Testament. Despre simbolismul lui, un mare scriitor creştin — Paul Evdokimov — scrie: „Tabernacolul (Chivotul) conținând Trupul și Sângele Domnului, va fi pus pe Sfânta Masă, ceea ce o transformă în mormântul sfărâmat de puterea învierii“.

Există mențiuni despre chivot încă din scrierile Sfântului Ciprian al Cartaginei, în secolul al III-lea.

În locul chivotului se mai folosește, cu același scop, o cutiuță în formă de porumbel, suspendată de bolta baldachinului de deasupra Sfintei Mese. Cutiuța este numită chiar porumbel.

În muzeele publice sau mănăstirești se păstrează vechi chivote care sunt adevărate bijuterii de artă.

Chivotul Legii

Chivotul Legii (sau sicriul Legii) este o cutie cu capac frumos, împodobit cu doi heruvimi (în basorelief) auriți (Ieșire 25.10-22) în care se păstrau Tablele Legii (adică Tablele cu Decalogul), toiagul lui Aaron și, după așezarea în Canaan, tot aici s-a pus și năstrapa (vasul) cu mană (hrana dată de Dumnezeu evreilor în pustie), în amintirea exodului și a grijii lui Dumnezeu față de poporul lui Israel. Era cel mai important obiect de cult din Cortul adunării (sau Cortul mărturiei), ambele (și chivotul și Cortul adunării) construite după indicațiile lui Dumnezeu când i-a dat lui Moise Tablele Legii (Ieșirea, cap 25-28). Chivotul Legii era semnul văzut al alianței dintre Dumnezeu și Israel, poporul său, de aceea se și numea Arca alianței sau Arca legământului sau Tabernacol. Chivotul era păstrat în Sfânta Sfintelor din Cortul mărturiei.

Chivotul a însoțit poporul evreu în toate rătăcirile prin pustiu și în Canaan, până la construirea templului din Ierusalim. Templul a fost construit de împăratul Solomon la Ierusalim, unde David așezase capitala regatului său. A fost cel mai frumos sanctuar închinat vreodată lui Iahve, fiind construit din lemn prețios, marmură și piatră, împodobit cu aur, fildeș, argint și nestemate. Aici, în Sfânta Sfintelor, a fost aşezat și Chivotul Legii (sec. X î.Hr.). Templul a avut un destin dramatic: a fost distrus de babilonieni, sub Nabucodonosor (anul 586 î.Hr.), apoi reconstruit de evreii reveniți din exilul babilonian; mărit și înfrumusețat de Irod, în anul 18 î.Hr., templul a fost dărâmat de romani în anul 70 d.Hr., o dată cu distrugerea Ierusalimului.

Surse

• Preot profesor doctor Vasile Răducă, Ghidul creștinului ortodox de azi, Editura Humanitas, București, 2000.
• Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, pag. 101, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2