Iachint de Vicina
| Sf. Ierarh Iachint de Vicina | |
| Date personale | |
| Naștere | sfârșitul secolului XIII |
| Mutare la Domnul (†) | 1372 Curtea de Argeș |
| Localizare |  Țara Românească
|
| Naționalitate | |
| Date cult | |
| Tip | ierarh |
| Data canonizării | 8 iulie 2008 |
| Prăznuire la data de | 28 octombrie |
| Proclamare | Biserica Ortodoxă Română |
| Biserici patronate | |
Sfântul Ierarh Iachint de Vicina a viețuit în secolul al XIV-lea (născându-se probabil spre sfârșitul secolului al XIII-lea), fiind ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina și primul Mitropolit al Ungro-Vlahiei (Țara Românească). El a fost un ucenic al Sf. Grigorie Palama[1].
Prăznuirea lui se face la data de 28 octombrie.
Viața
Sf. Ierarh Iachint a urmat la Vicina mitropolitului Chiril de Vicina (1347 - 1348).
Iachint nu a păstorit însă pentru mult timp Mitropolia de Vicina, anul 1359 găsindu-l la Curtea de Argeș. Sinodul din Constantinopol, patriarhul Calist I și împăratul bizantin Ioan al V-lea Paleologul au aprobat cererea voievodului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab, ca Sf. Ierarh Iachint să devină păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea și Țara Românească.
Astfel, Eparhia de Vicina dispare și ia ființă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de Mitropolia Ungrovlahiei, Sfântul Ierarh Iachint devenind astfel primul mitropolit al Țării Românești.
Ca păstor și părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre și Carpați, mitropolitul Iachint a avut grijă să hirotonească preoți pentru toate satele, să zidească biserici în orașe și sate, să întemeieze noi așezări mănăstirești și să țină în strânsă legătură duhovnicească Biserica Țării Românești cu Patriarhia Constantinopolului, purtând totodată de grijă și pentru credincioșii ortodocși din părțile vecine, îndeosebi din Transilvania, cărora le trimitea preoți și călugări misionari.
Acest ierarh, ajutat de domnul țării, Vladislav I (Vlaicu Vodă, urmașul lui Nicolae Alexandru), a încurajat și susținut mult monahismul românesc. El l-a adus în țară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea din Muntele Athos, pentru a organiza câteva mânăstiri-lavre după modelul athonit. El a trimis numeroși călugări „vlahi” la Mănăstirea Cutlumuș (Muntele Athos), unde au ajuns monahi vestiți. Iar în țară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeș, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgoviște, Bolintinul din Deal și din Vale, Tânganu, Cotmeana și altele.
Ultimii ani din viață i-au fost grei din cauza bolilor și a supărărilor provocate de unii răuvoitori, neputând participa la Sinodul Patriarhal din 1370 al cărui membru era de drept. Într-o scrisoare adresată patriarhului Constantinopolului, Sf. Ierarh Iachint se justifica spunând: „O slăbiciune grozavă m-a cuprins și sufăr cele multe”... „sufăr și sunt jignit tocmai la bătrânețile mele”, la acuzele aduse cum că ar fi „profanator și disprețuitor al Bisericii lui Dumnezeu”. Ultimele cuvinte adresate patriarhului de către sfântul ierarh sunt: „să nu treci cu vederea bătrânețea mea înaintată și asprimea bolii mele, iar rugăciunile preasfinției tale să-mi fie pavăză pentru totdeauna”.
Sfântul Ierarh Iachint a murit la Curtea de Argeș în anul 1372, după ce a păstorit cu râvnă, a sfătuit cu înțelepciune și a pătimit cu răbdare și smerenie. Pentru credința sa ortodoxă, viața sa sfântă și dragostea sa față de Biserică și neam, mitropolitul Iachint se numără acum printre Sfinții Ierarhi ai lui Dumnezeu, fiind totodată o podoabă de mare preț a neamului românesc.
Proslăvirea ca sfânt
La 8 iulie 2008 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât proslăvirea Sfântului Ierarh Iachint, cu data de prăznuire la 28 octombrie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc pe 26 octombrie 2008, la Catedrala patriarhală din București, odată cu proclamarea oficială a canonizării altor doi sfinți români: Sfântul Voievod Neagoe Basarab și Sfântul Dionisie Exiguul.[2]
Imnografie
- Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni și întâiule între mitropoliții Țării Românești, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credințe, lucrător al virtuților și rugător pentru sufletele noastre.
Condac (glas 8)
- Pe apărătorul dreptei credințe, pe Sfântul Ierarh Iachint, cel ce s-a arătat ca un luceafăr strălucitor al Mitropoliei Țării Românești și a împlinit cele duhovnicești ale păstoriților săi, să-l lăudam cu inimi curate la prăznuirea sa cea de peste an, zicând: Bucură-te, sfinte slujitor al lui Hristos pe pământ românesc.
Note
- ↑ Viața Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, Viețile Sfinţilor, URL: https://doxologia.ro/viata-sfantului-ierarh-iachint-mitropolitul-tarii-romanesti
- ↑ Hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 8-9 iulie 2008, 9 iulie 2008, Basilica.ro, accesat la 26 septembrie 2021
A se vedea și
Legături externe
- Sf. Iachint de Vicina - viața, nevoințele, slujba, icoane.
- Acad. Prof. Dr. Emilian Popescu, Sf. Ierarh Iachint de Vicina - argumentele pentru canonizare.
- Conf. Pr. Dr. Ioan Moldoveanu, Contextul istoric al păstoriei primului mitropolit al Țării Românești (Iachint de Vicina) și câteva posibile argumente pentru canonizarea sa. La 650 de ani de la numirea sa (1359-2009), Simpozionul Comisiei de istorie bisericească, Lacu Sărat, 28-29 septembrie 2009
| Iachint de Vicina | ||
|---|---|---|
| Precedat de: – |
Mitropolit al Ungro-Vlahiei 1359-1372 |
Urmat de: Hariton |