Ioan din Galeș
Acest articol sau paragraf este o ciornă.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc pentru a-l transforma într-un articol adevărat.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc pentru a-l transforma într-un articol adevărat.
Prăznuire: 21 octombrie
Date Biografice: A trăit în Transilvania, pe la mijlocul sec. al XVIII-lea. În luna mai 1756, a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu. In anul următor (1757), el a fost transferat de la Deva în Banat, iar de acolo la Graz. Se pare că de acolo, după un lung şir de ani, a fost mutat la închisoarea din Kufstein, unde îşi sfârşiseră viaţa şi alţi mucenici ai Ortodoxiei transilvane.
Viaţa
Proslăvirea
Imnografie
Troparul Sf. Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, glasul 1:
- Preoţi cu chemare sfântă, Moise şi Ioane, ca nişte ostaşi adevăraţi ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere aţi propovăduit dreapta credinţă şi mărturisitori ai Ortodoxiei v-aţi făcut pentru poporul cel credincios. Drept aceea, moarte mucenicească primind, rugaţi pe Hristos Dumnezeu să dăruiască Bisericii Sale pace şi unire, iar sufletelor noastre mare milă
Condacul lor, glasul al 3-lea:
- Să prăznuim astăzi cu vrednicie pe ostaşii lui Hristos, Moise şi Ioan, care s-ai arătat în pământul Transilvaniei ca nişte făclii aprinse ale dreptei credinţe, pentru care au primit cununa muceniciei. Şi cu dragoste să strigăm: Bucuraţi-vă, mărturisitori ai lui Hristos şi apărători ai credinţei noastre strămoşeşti.
Iconografie
Surse
Legături externe
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Mărturisitori
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți români
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler > Preoți
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România