Schit: Diferență între versiuni
m |
|||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | {{ | + | {{Îmbunătăţire}} |
| − | |||
| − | |||
Un '''schit''' este o mică aşezare [[călugăr]]ească, situată de obicei într-un loc mai retras, unde o comunitate monahală trăieşte [[isihie]], aflându-se sub autoritatea duhovnicească a unei mănăstiri mai mari, care şi susţine material schitul. Adesea un schit creşte devenind el însuşi o [[mănăstire]], independentă de mănăstirea-mamă, care i-a asigurat pentru un timp o transmitere a tradiţiei spirituale monahale. Uneori schiturile depind de un [[centru eparhial]] (care este în mod tradiţional socotit având statut de mănăstire). | Un '''schit''' este o mică aşezare [[călugăr]]ească, situată de obicei într-un loc mai retras, unde o comunitate monahală trăieşte [[isihie]], aflându-se sub autoritatea duhovnicească a unei mănăstiri mai mari, care şi susţine material schitul. Adesea un schit creşte devenind el însuşi o [[mănăstire]], independentă de mănăstirea-mamă, care i-a asigurat pentru un timp o transmitere a tradiţiei spirituale monahale. Uneori schiturile depind de un [[centru eparhial]] (care este în mod tradiţional socotit având statut de mănăstire). | ||
| Linia 16: | Linia 14: | ||
==Exemple== | ==Exemple== | ||
===Nitria şi Kellia (Egipt)=== | ===Nitria şi Kellia (Egipt)=== | ||
| − | + | Două din cele mai importante centre monahale străvechi au fost [[Nitria]] şi [[Kellia]] (sau Celulele), fondate în secolul al IV-lea. | |
| − | + | Nitria a fost fondată în jurul anului 325 de [[Amoun]], contemporan cu [[Antonie cel Mare]]. La scurtă vreme, în 338, Amoun se vede obligat să fondeze Kellia – la aprox 18-19 km sud de Nitria –, sub forma unui schit subordonat Nitriei, dar un loc mai liniştit şi mai solitar decât centrul monahal al Nitriei, unde numărul de monahi era în continuă creştere <ref>O relatare a fondării schitului Kellia se găseşte în [[Apophthegmata Patrum]] (cugetările [[Părinţii pustiei|Părinţilor pustiei]]), colecţa alfabetică, Antonie 34.</ref>. | |
| − | « | + | « În a sa ''Istorie Ecleziastică'' (ch.II.3), [[Rufin]] număra în anul 373 cel puţin trei mii de călugări. [[Pallade]] vorbeşte de cinci mii (''Istoria lausiacă'', 7.2) deoarece el a vizitat locurile douăzeci de ani mai târziu. ’''Historia Monachorum'' relatează că aceşti călugări ocupau în jur de cincizeci de "locuinţe" (''monai'') de toate dimensiunile, de diferite feluri, de la unele care cuprindeau doar doi sau trei călugări până la unele în care locuiau sute de monahi. De fapt, putem citi în lucrarea lui Pallade ''Dialoguri despre viaţa Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]'' că o anumită "mănăstire" avea două sute zece călugări iar o alta o sută cincizeci. » <ref>Derwas J. Chitty, ''Şi pustia a devenit un oraş... Introducere la studiul monahismului egiptean şi palestinian în imperiul creştin'', Abaţia de Bellefontaine, 1979, SO 31, pp.75-76.</ref> |
| − | + | Dar şi la Kellia, de asemenea, din ce în ce mai mulţi călugări soseau, fugind de aglomeraţia din Nitria ceea ce a făcut ca şi acest aşezământ să ocupe în scurt timp o suprafaţă mare. Tot conform relatării lui Pallade, care ajunge la Kellia în jurul anului 390, aici locuiau aproape 600 de călugări. Săpăturile arheologice contemporane, demarate în anul 1964, au scos la lumină un adevărat oraş monahal: peste 30 km<sup>2</sup> de ruine de aşezări monahale ! <ref>Antoine Guillaumont, ''La originile monahismului creştin. Pentru o fenomenologie a monahismului'', Abaţia de Bellefontaine, 1979, SO 30, ch. 10: "Istoria călugărilor de la Kellia", pp. 151-167.</ref> | |
===Mănăstirea Sihăstria (România)=== | ===Mănăstirea Sihăstria (România)=== | ||
| − | + | [[Mănăstire]]a Sihăstria (România) este în prezent una din cele mai mari mănăstiri din România, având peste 120 de călugări <ref>Cf. http://sihastria.mmb.ro/obste.htm </ref>. | |
| − | + | Prima înfiinţare a actualei mănăstiri datează din anul 1655, când Mitropolitul Moldovei, Varlaam Moţoc, decide să adune câţiva pustnici de prin pădurile acestor munţi într-un schit (era vorba la început de şapte pustnici, toţi provenind de la Mănăstirea Neamţ). Mitropolitul le contruieşte o biserică şi chilii şi pune noul schit în subordinea mitropoliei. <ref>Scurt istoric luat de site-ul web al mănăstirii: http://sihastria.mmb.ro/istoric.htm </ref> | |
| − | + | Dar în urma numeroaselor incursiuni ale tătarilor în Moldova, schitul a căzut în ruină până la începutul secoluluial XVIII-lea. | |
| − | + | În 1734 [[Episcop]]ul Ghideon de Roman a construit o nouă biserică, a repopulat schitul şi l-a subordonat Mănăstirii Secu (ea-însăşi fondată ca schit în 1564 şi devenită mănăstire în 1602), păstrătoare a tradiţiei marelui [[stareţ]] [[Paisie Velicicovschi]] (1722-1794). | |
| − | + | În secolul XX, Schitul Sihăstria a devenit una din cele mai mari mănăstiri din Romania, mult mai mare decât [[Mănăstire]]a Secu. | |
==Articole înrudite== | ==Articole înrudite== | ||
Versiunea de la data 19 mai 2009 16:54
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
Un schit este o mică aşezare călugărească, situată de obicei într-un loc mai retras, unde o comunitate monahală trăieşte isihie, aflându-se sub autoritatea duhovnicească a unei mănăstiri mai mari, care şi susţine material schitul. Adesea un schit creşte devenind el însuşi o mănăstire, independentă de mănăstirea-mamă, care i-a asigurat pentru un timp o transmitere a tradiţiei spirituale monahale. Uneori schiturile depind de un centru eparhial (care este în mod tradiţional socotit având statut de mănăstire).
Cuprins
Tipuri de schituri
Există două principale tipuri de schituri: schiturile de tip anahoretic sau pustnicesc (uneori numit de tip lavră) şi cele de tip cenobitic (de obşte).
Un schit de tip anahoretic este format de obicei dintr-o biserică principală (nunită "catolicon", din grecescul καθολικόν), înconjurată uneori pe o rază extinsă la kilometri, de chilii individuale sub forma unor case, în care locuiesc un mic număr de monahi. Aceste case numite "chilii" au de obicei o mică capelă proprie, în care monahii se roagă în zilele de rând, pentru ca duminica şi în sărbători să se aduce cu toţii la biserica mare (catoliconul).
Într-un schit de tip cenobitic călugării sau călugăriţele duc o viaţă monastică mai accentuată şi mai apropiată de tipul de viaţă al mănăstirii-mamă. Cel mai adesea chiliile dintr-un asemenea schit nu sunt "împrăştiate", ci foarte apropiate sau constituite într-un singur corp de chilii.
În dreptul canonic, schiturile au state juridice diferite de la o tradiţie locală la alta şi de la o epocă la alta.
Exemple
Nitria şi Kellia (Egipt)
Două din cele mai importante centre monahale străvechi au fost Nitria şi Kellia (sau Celulele), fondate în secolul al IV-lea.
Nitria a fost fondată în jurul anului 325 de Amoun, contemporan cu Antonie cel Mare. La scurtă vreme, în 338, Amoun se vede obligat să fondeze Kellia – la aprox 18-19 km sud de Nitria –, sub forma unui schit subordonat Nitriei, dar un loc mai liniştit şi mai solitar decât centrul monahal al Nitriei, unde numărul de monahi era în continuă creştere [1].
« În a sa Istorie Ecleziastică (ch.II.3), Rufin număra în anul 373 cel puţin trei mii de călugări. Pallade vorbeşte de cinci mii (Istoria lausiacă, 7.2) deoarece el a vizitat locurile douăzeci de ani mai târziu. ’Historia Monachorum relatează că aceşti călugări ocupau în jur de cincizeci de "locuinţe" (monai) de toate dimensiunile, de diferite feluri, de la unele care cuprindeau doar doi sau trei călugări până la unele în care locuiau sute de monahi. De fapt, putem citi în lucrarea lui Pallade Dialoguri despre viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur că o anumită "mănăstire" avea două sute zece călugări iar o alta o sută cincizeci. » [2]
Dar şi la Kellia, de asemenea, din ce în ce mai mulţi călugări soseau, fugind de aglomeraţia din Nitria ceea ce a făcut ca şi acest aşezământ să ocupe în scurt timp o suprafaţă mare. Tot conform relatării lui Pallade, care ajunge la Kellia în jurul anului 390, aici locuiau aproape 600 de călugări. Săpăturile arheologice contemporane, demarate în anul 1964, au scos la lumină un adevărat oraş monahal: peste 30 km2 de ruine de aşezări monahale ! [3]
Mănăstirea Sihăstria (România)
Mănăstirea Sihăstria (România) este în prezent una din cele mai mari mănăstiri din România, având peste 120 de călugări [4].
Prima înfiinţare a actualei mănăstiri datează din anul 1655, când Mitropolitul Moldovei, Varlaam Moţoc, decide să adune câţiva pustnici de prin pădurile acestor munţi într-un schit (era vorba la început de şapte pustnici, toţi provenind de la Mănăstirea Neamţ). Mitropolitul le contruieşte o biserică şi chilii şi pune noul schit în subordinea mitropoliei. [5]
Dar în urma numeroaselor incursiuni ale tătarilor în Moldova, schitul a căzut în ruină până la începutul secoluluial XVIII-lea.
În 1734 Episcopul Ghideon de Roman a construit o nouă biserică, a repopulat schitul şi l-a subordonat Mănăstirii Secu (ea-însăşi fondată ca schit în 1564 şi devenită mănăstire în 1602), păstrătoare a tradiţiei marelui stareţ Paisie Velicicovschi (1722-1794).
În secolul XX, Schitul Sihăstria a devenit una din cele mai mari mănăstiri din Romania, mult mai mare decât Mănăstirea Secu.
Articole înrudite
Note
- ↑ O relatare a fondării schitului Kellia se găseşte în Apophthegmata Patrum (cugetările Părinţilor pustiei), colecţa alfabetică, Antonie 34.
- ↑ Derwas J. Chitty, Şi pustia a devenit un oraş... Introducere la studiul monahismului egiptean şi palestinian în imperiul creştin, Abaţia de Bellefontaine, 1979, SO 31, pp.75-76.
- ↑ Antoine Guillaumont, La originile monahismului creştin. Pentru o fenomenologie a monahismului, Abaţia de Bellefontaine, 1979, SO 30, ch. 10: "Istoria călugărilor de la Kellia", pp. 151-167.
- ↑ Cf. http://sihastria.mmb.ro/obste.htm
- ↑ Scurt istoric luat de site-ul web al mănăstirii: http://sihastria.mmb.ro/istoric.htm
