Iosif Isihastul: Diferență între versiuni
m (→Athonit) |
|||
| (Nu s-au afișat 11 versiuni intermediare efectuate de alți 7 utilizatori) | |||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | |||
[[Image:Elderjosephhesychast.jpg|thumb|Stareţul Iosif Isihastul]] | [[Image:Elderjosephhesychast.jpg|thumb|Stareţul Iosif Isihastul]] | ||
| − | + | Gheron '''Iosif Isihastul''' (n. 1898 - d. 1959), cunoscut și ca ''Iosif al Peşterii'', a fost [[monah]] și [[stareţ]] în [[Muntele Athos]]. A fost mult-lăudatul [[părinte duhovnicesc]] al [[stareț]]ilor [[Efrem Filotheitul]], [[Iosif Vatopedinul]], [[Haralambie Dionisiatul]], [[Efrem Katunakiotul]] (prăznuit la [[27 februarie]]) şi al altora, ce sunt direct răspunzători de revitalizarea a şase din cele douăzeci de mănăstiri ale Sfântului Munte. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[28 august]]<ref>[https://basilica.ro/trei-sfinti-inscrisi-in-calendarul-bisericii-ortodoxe-romane-cine-sunt-si-cum-au-trait/?swcfpc=1 ''Trei sfinţi înscrişi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române: Cine sunt şi cum au trăit''], 5 iulie 2023, Agenția de Știri Basilica, accesat 6 iulie 2023</ref>. | |
==Biografie== | ==Biografie== | ||
| + | [[Fișier:Saojosehesicasta.jpg|miniatura|stanga|Cuviosul Iosif Isihastul]] | ||
===Anii de început=== | ===Anii de început=== | ||
Francisc s-a născut în Paros, din părinţii Gheorghios şi Maria, în 1898. Adolescent fiind, a mers să muncească în Pireu. La douăzeci şi trei de ani, a început să citească vieţile Sfinţilor, un moment de cotitură duhovnicească pentru el. Aceste vieţi, îndeosebi cele ale nevoitorilor aspri, precum şi un vis al său, i-au stârnit dorinţa de a intra în monahism. A răspuns la această dorinţă postind şi rugându-se într-un ţinut de ţară pustiu din apropiere, şi plecând apoi la Muntele Athos. | Francisc s-a născut în Paros, din părinţii Gheorghios şi Maria, în 1898. Adolescent fiind, a mers să muncească în Pireu. La douăzeci şi trei de ani, a început să citească vieţile Sfinţilor, un moment de cotitură duhovnicească pentru el. Aceste vieţi, îndeosebi cele ale nevoitorilor aspri, precum şi un vis al său, i-au stârnit dorinţa de a intra în monahism. A răspuns la această dorinţă postind şi rugându-se într-un ţinut de ţară pustiu din apropiere, şi plecând apoi la Muntele Athos. | ||
| Linia 12: | Linia 12: | ||
:''Eram nemângâiat pentru că îmi doream atât de fierbinte să aflu ce trebuie să fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; şi nu numai că nu-l găseam, ci nimeni nu mă ajuta câtuşi de puţin.'' | :''Eram nemângâiat pentru că îmi doream atât de fierbinte să aflu ce trebuie să fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; şi nu numai că nu-l găseam, ci nimeni nu mă ajuta câtuşi de puţin.'' | ||
| − | În toiul acestor întâmplări, însă, s-a învrednicit de a vedea | + | În toiul acestor întâmplări, însă, s-a învrednicit de a vedea Lumina Nezidită, şi a primit darul rugăciunii neîncetate. |
:''Dintr-odată, m-am schimbat deplin şi am uitat de mine. M-am umplut de lumină în inimă, şi în afară, şi peste tot, fără să mai ştiu dacă am trup. Rugăciunea a început să se rostească de la sine în lăuntrul meu...'' | :''Dintr-odată, m-am schimbat deplin şi am uitat de mine. M-am umplut de lumină în inimă, şi în afară, şi peste tot, fără să mai ştiu dacă am trup. Rugăciunea a început să se rostească de la sine în lăuntrul meu...'' | ||
| − | În această perioadă, a vieţuit în locuri izolate pentru a rosti [[Rugăciunea lui Iisus]]. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, şi a aflat că împărtăşesc | + | În această perioadă, a vieţuit în locuri izolate pentru a rosti [[Rugăciunea lui Iisus]]. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, şi a aflat că împărtăşesc aceeași dorinţă de isihie, aşa că au hotărât să găsească un Stareţ încercat. L-au găsit pe Stareţul Efrem Dogarul, şi şi-au rânduit vieţile pentru a dobândi un maxim de tăcere necesară lucrării Rugăciunii lui Iisus. Pe lângă nevoinţa şi rânduiala sa de rugăciune, Părintele Iosif mergea la răsărit într-o peşteră, unde rostea Rugăciunea lui Iisus vreme de şase ceasuri. |
| − | După moartea Stareţului Efrem Dogarul, Părinţii Iosif şi Arsenie au petrecut câteva veri perindându-se dintr-un loc în altul, în jurul vârfului Muntelui Athos, pentru a rămâne neştiuţi şi pentru a afla şi a învăţa de la călugării înduhovniciţi. Iarna, în schimb, se întorceau la coliba lor din pustia de la Sf. Vasilie. Singura lor avere erau veşmintele monahale zdrenţuite, iar Părintele Iosif mânca zece grame de pesmeţi pe zi, adăugind uneori câteva ierburi fierte. Vorbeau puţin, ca să se poată ruga mai mult. Părintele Iosif a fost, în această perioadă, atacat de demonul curviei, cu care s-a luptat vreme de opt ani, având ca arme privegherile | + | După moartea Stareţului Efrem Dogarul, Părinţii Iosif şi Arsenie au petrecut câteva veri perindându-se dintr-un loc în altul, în jurul vârfului Muntelui Athos, pentru a rămâne neştiuţi şi pentru a afla şi a învăţa de la călugării înduhovniciţi. Iarna, în schimb, se întorceau la coliba lor din pustia de la Sf. Vasilie. Singura lor avere erau veşmintele monahale zdrenţuite, iar Părintele Iosif mânca zece grame de pesmeţi pe zi, adăugind uneori câteva ierburi fierte. Vorbeau puţin, ca să se poată ruga mai mult. Părintele Iosif a fost, în această perioadă, atacat de demonul curviei, cu care s-a luptat vreme de opt ani, având ca arme privegherile îndelungate şi folosind un scaun în loc de pat de dormit. În cele din urmă, Părinţii Iosif şi Arsenie au descoperit un duhovnic şi nevoitor încercat, Stareţul Daniil. |
===Sfânta Ana Mică (Mikragianna)=== | ===Sfânta Ana Mică (Mikragianna)=== | ||
| − | + | Odată cu trecerea timpului, faima lui Gheron Iosif a început să se răspândească. După ce Părintele Arsenie a cedat stăreţia care i se cuvenea în virtutea vechimii în monahism, Gheron Iosif a primit trei fraţi ca să vieţuiască împreună cu ei, alţii rămânând acolo doar pentru scurtă vreme. În 1938, căutând singurătatea, din pricina numărului crescând de monahi care îi cereau sfatul, s-a dus într-o peşteră de lângă Sfânta Ana Mică, unde obştea a ajuns să numere şapte fraţi. | |
| − | După aproape 13 ani, cantitatea mare de muncă fizică necesară vieţuirii în acel loc i-a copleşit, | + | După aproape 13 ani, cantitatea mare de muncă fizică necesară vieţuirii în acel loc i-a copleşit, cea mai mare parte a părinţilor îmbolnăvindu-se. Gheron Iosif a mutat obştea mai la vale, lângă mare, la Noul Schit (Nea Sketi). |
| − | Gheron Iosif a adormit la 15 August 1959. | + | Gheron Iosif a adormit întru Domnul la 15 August 1959. |
==Citate== | ==Citate== | ||
| − | ''A lucra rugăciunea minţii înseamnă a te sili pe tine însuţi să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenţia concentrată numai asupra cuvintelor : | + | ''A lucra rugăciunea minţii înseamnă a te sili pe tine însuţi să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenţia concentrată numai asupra cuvintelor : "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă". După mult timp (de rostire cu glasul) se obişnuieşte mintea şi o spune de la sine. Şi te îndulceşti de ea ca şi când ai avea miere în gură. Şi doreşti să o tot spui. Dacă o laşi, îţi pare foarte rău. |
| − | Când mintea ajunge să se obişnuiască şi să se umple - să o înveţe bine - atunci o trimite şi în inimă. Pentru că mintea ta este cea care hrăneşte sufletul. Lucrarea ei este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inimă este centrul puterii duhovniceşti şi trupeşti a omului, este tronul minţii. Deci, când cel care se roagă îşi păzeşte mintea să nu-şi imagineze nimic şi este atent numai la cerinţele rugăciunii, atunci respirând uşor, cu oarecare efort şi voinţă, o pogoară în inimă şi o ţine înlăuntru şi spune cu ritm rugăciunea: | + | |
| − | Rugăciunea se spune în tot locul; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând. | + | Când mintea ajunge să se obişnuiască şi să se umple - să o înveţe bine - atunci o trimite şi în inimă. Pentru că mintea ta este cea care hrăneşte sufletul. Lucrarea ei este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inimă este centrul puterii duhovniceşti şi trupeşti a omului, este tronul minţii. Deci, când cel care se roagă îşi păzeşte mintea să nu-şi imagineze nimic şi este atent numai la cerinţele rugăciunii, atunci respirând uşor, cu oarecare efort şi voinţă, o pogoară în inimă şi o ţine înlăuntru şi spune cu ritm rugăciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă". La început, spune de câteva ori rugăciunea şi respiră o dată. După aceea, când mintea se obişnuieşte să stea în inimă, spune la fiecare respiraţie o dată rugăciunea: "Doamne Iisuse Hristoase" insuflând, şi: "miluieşte-mă" răsuflând. Aceasta se face până când harul dumnezeiesc va umbri şi va lucra în suflet. După aceasta, totul este contemplaţie (vedere duhovnicească). |
| − | Toate acestea se numesc | + | |
| − | Iar cum se întâmplă aceasta, cum lucrează iubirea, ştii. Trebuie să păzeşti poruncile. Când te scoli noaptea şi te rogi, când vezi un bolnav şi îţi este milă de el, când vezi pe văduvă sau pe orfan, pe | + | Rugăciunea se spune în tot locul; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând. "Neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiri" daţi, spune Apostolul. Nu numai înainte de culcare trebuie să te rogi. Este nevoie de multă strădanie. Când oboseşti, aşază-te. Apoi iarăşi ridică-te. Să nu te ia somnul. |
| + | |||
| + | Toate acestea se numesc "lucrare". Tu arăţi lui Dumnezeu voinţa ta. Apoi totul depinde de Acesta, dacă îţi va da sau nu. Dumnezeu este începutul şi sfârşitul. Harul Lui lucrează totul. El este puterea mobilizatoare. | ||
| + | Iar cum se întâmplă aceasta, cum lucrează iubirea, ştii. Trebuie să păzeşti poruncile. Când te scoli noaptea şi te rogi, când vezi un bolnav şi îţi este milă de el, când vezi pe văduvă sau pe orfan, pe bătrân şi ai milă de ei, ajutându-i, atunci te iubeşte Dumnezeu. Mai întâi Acela te iubeşte şi îţi reaşează harul Său. Apoi noi dăruim din ale Sale: "ale Tale dintru ale Tale". | ||
| + | |||
Dacă voieşti să-L găseşti numai prin rugăciune, să nu scoţi nici o răsuflare fără rugăciune. Să fii atent numai să nu primeşti nici un fel de năluciri. Deoarece Dumnezeu este fără formă de închipuit, fără culoare. Este mai presus de orice închipuire. Nu putem să-L comparăm cu nimic. Este prezent ca o dulce şi abia perceptibilă suflare în cugetele noastre. Starea de reculegere, de pătrundere vine când te gândeşti la cât de mult L-ai supărat pe Dumnezeu. Care este atât de milostiv, atât de plin de iubire. Care S-a răstignit şi toate le-a îndurat pentru noi. Toate acestea şi multe altele câte a suferit Domnul, dacă te gândeşti la El, îţi vor aduce starea de reculegere duhovnicească. Dacă vei putea să spui rugăciunea neîncetat şi cu voce, în două-trei luni o vei deprinde. Şi te va umbri harul şi te va răcori binefăcător. Numai să poţi să o spui cu voce şi fără întrerupere. Când o va prelua mintea, atunci vei înceta să o mai spui cu gura. Şi iarăşi, dacă mintea o lasă, începe de la sine a o spune gura. Toată strădania este trebuincioasă atunci când o spui cu gura, până când se va deprinde, la început. Apoi, în toţi anii vieţii tale, o vei spune cu mintea fără osteneală. | Dacă voieşti să-L găseşti numai prin rugăciune, să nu scoţi nici o răsuflare fără rugăciune. Să fii atent numai să nu primeşti nici un fel de năluciri. Deoarece Dumnezeu este fără formă de închipuit, fără culoare. Este mai presus de orice închipuire. Nu putem să-L comparăm cu nimic. Este prezent ca o dulce şi abia perceptibilă suflare în cugetele noastre. Starea de reculegere, de pătrundere vine când te gândeşti la cât de mult L-ai supărat pe Dumnezeu. Care este atât de milostiv, atât de plin de iubire. Care S-a răstignit şi toate le-a îndurat pentru noi. Toate acestea şi multe altele câte a suferit Domnul, dacă te gândeşti la El, îţi vor aduce starea de reculegere duhovnicească. Dacă vei putea să spui rugăciunea neîncetat şi cu voce, în două-trei luni o vei deprinde. Şi te va umbri harul şi te va răcori binefăcător. Numai să poţi să o spui cu voce şi fără întrerupere. Când o va prelua mintea, atunci vei înceta să o mai spui cu gura. Şi iarăşi, dacă mintea o lasă, începe de la sine a o spune gura. Toată strădania este trebuincioasă atunci când o spui cu gura, până când se va deprinde, la început. Apoi, în toţi anii vieţii tale, o vei spune cu mintea fără osteneală. | ||
| Linia 42: | Linia 46: | ||
==Scrieri== | ==Scrieri== | ||
*''Mărturii din viaţa monahală'', de Gheron Iosif, Editura Bizantină, Bucureşti, 1996. | *''Mărturii din viaţa monahală'', de Gheron Iosif, Editura Bizantină, Bucureşti, 1996. | ||
| + | |||
| + | ==Note== | ||
| + | <references /> | ||
==Legături externe== | ==Legături externe== | ||
| Linia 49: | Linia 56: | ||
==Alte resurse== | ==Alte resurse== | ||
| − | *''Bătrânul Iosif Sihastrul'', de [[ | + | *''Bătrânul Iosif Sihastrul'', de [[Iosif Vatopedinul]], [[Schitul Lacu]], 2001. |
*''Bătrânul Arsenie Pustnicul, împreună nevoitorul Stareţului Iosif Isihastul'', de Monahul Iosif Dionisiatul, Editura Evanghelismos, Bucureşti. | *''Bătrânul Arsenie Pustnicul, împreună nevoitorul Stareţului Iosif Isihastul'', de Monahul Iosif Dionisiatul, Editura Evanghelismos, Bucureşti. | ||
[[Categorie:Monahism]] | [[Categorie:Monahism]] | ||
| − | [[Categorie: | + | [[Categorie:Părinți duhovnicești ai secolului XX]] |
| + | |||
| + | [[en:Joseph the Hesychast]] | ||
| + | [[pt:José, o Hesicasta]] | ||
Versiunea curentă din 2 septembrie 2024 11:55
Gheron Iosif Isihastul (n. 1898 - d. 1959), cunoscut și ca Iosif al Peşterii, a fost monah și stareţ în Muntele Athos. A fost mult-lăudatul părinte duhovnicesc al stareților Efrem Filotheitul, Iosif Vatopedinul, Haralambie Dionisiatul, Efrem Katunakiotul (prăznuit la 27 februarie) şi al altora, ce sunt direct răspunzători de revitalizarea a şase din cele douăzeci de mănăstiri ale Sfântului Munte. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 28 august[1].
Cuprins
Biografie
Anii de început
Francisc s-a născut în Paros, din părinţii Gheorghios şi Maria, în 1898. Adolescent fiind, a mers să muncească în Pireu. La douăzeci şi trei de ani, a început să citească vieţile Sfinţilor, un moment de cotitură duhovnicească pentru el. Aceste vieţi, îndeosebi cele ale nevoitorilor aspri, precum şi un vis al său, i-au stârnit dorinţa de a intra în monahism. A răspuns la această dorinţă postind şi rugându-se într-un ţinut de ţară pustiu din apropiere, şi plecând apoi la Muntele Athos.
Athonit
Viitorul Stareţ tânjea după rugăciunea neîncetată, însă avea mari necazuri - din pricină că nu putea găsi un părinte duhovnicesc şi fiindcă mulţi monahi erau nepăsători faţă de rugăciunea neîncetată.
- Eram nemângâiat pentru că îmi doream atât de fierbinte să aflu ce trebuie să fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; şi nu numai că nu-l găseam, ci nimeni nu mă ajuta câtuşi de puţin.
În toiul acestor întâmplări, însă, s-a învrednicit de a vedea Lumina Nezidită, şi a primit darul rugăciunii neîncetate.
- Dintr-odată, m-am schimbat deplin şi am uitat de mine. M-am umplut de lumină în inimă, şi în afară, şi peste tot, fără să mai ştiu dacă am trup. Rugăciunea a început să se rostească de la sine în lăuntrul meu...
În această perioadă, a vieţuit în locuri izolate pentru a rosti Rugăciunea lui Iisus. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, şi a aflat că împărtăşesc aceeași dorinţă de isihie, aşa că au hotărât să găsească un Stareţ încercat. L-au găsit pe Stareţul Efrem Dogarul, şi şi-au rânduit vieţile pentru a dobândi un maxim de tăcere necesară lucrării Rugăciunii lui Iisus. Pe lângă nevoinţa şi rânduiala sa de rugăciune, Părintele Iosif mergea la răsărit într-o peşteră, unde rostea Rugăciunea lui Iisus vreme de şase ceasuri.
După moartea Stareţului Efrem Dogarul, Părinţii Iosif şi Arsenie au petrecut câteva veri perindându-se dintr-un loc în altul, în jurul vârfului Muntelui Athos, pentru a rămâne neştiuţi şi pentru a afla şi a învăţa de la călugării înduhovniciţi. Iarna, în schimb, se întorceau la coliba lor din pustia de la Sf. Vasilie. Singura lor avere erau veşmintele monahale zdrenţuite, iar Părintele Iosif mânca zece grame de pesmeţi pe zi, adăugind uneori câteva ierburi fierte. Vorbeau puţin, ca să se poată ruga mai mult. Părintele Iosif a fost, în această perioadă, atacat de demonul curviei, cu care s-a luptat vreme de opt ani, având ca arme privegherile îndelungate şi folosind un scaun în loc de pat de dormit. În cele din urmă, Părinţii Iosif şi Arsenie au descoperit un duhovnic şi nevoitor încercat, Stareţul Daniil.
Sfânta Ana Mică (Mikragianna)
Odată cu trecerea timpului, faima lui Gheron Iosif a început să se răspândească. După ce Părintele Arsenie a cedat stăreţia care i se cuvenea în virtutea vechimii în monahism, Gheron Iosif a primit trei fraţi ca să vieţuiască împreună cu ei, alţii rămânând acolo doar pentru scurtă vreme. În 1938, căutând singurătatea, din pricina numărului crescând de monahi care îi cereau sfatul, s-a dus într-o peşteră de lângă Sfânta Ana Mică, unde obştea a ajuns să numere şapte fraţi.
După aproape 13 ani, cantitatea mare de muncă fizică necesară vieţuirii în acel loc i-a copleşit, cea mai mare parte a părinţilor îmbolnăvindu-se. Gheron Iosif a mutat obştea mai la vale, lângă mare, la Noul Schit (Nea Sketi).
Gheron Iosif a adormit întru Domnul la 15 August 1959.
Citate
A lucra rugăciunea minţii înseamnă a te sili pe tine însuţi să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenţia concentrată numai asupra cuvintelor : "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă". După mult timp (de rostire cu glasul) se obişnuieşte mintea şi o spune de la sine. Şi te îndulceşti de ea ca şi când ai avea miere în gură. Şi doreşti să o tot spui. Dacă o laşi, îţi pare foarte rău.
Când mintea ajunge să se obişnuiască şi să se umple - să o înveţe bine - atunci o trimite şi în inimă. Pentru că mintea ta este cea care hrăneşte sufletul. Lucrarea ei este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inimă este centrul puterii duhovniceşti şi trupeşti a omului, este tronul minţii. Deci, când cel care se roagă îşi păzeşte mintea să nu-şi imagineze nimic şi este atent numai la cerinţele rugăciunii, atunci respirând uşor, cu oarecare efort şi voinţă, o pogoară în inimă şi o ţine înlăuntru şi spune cu ritm rugăciunea: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă". La început, spune de câteva ori rugăciunea şi respiră o dată. După aceea, când mintea se obişnuieşte să stea în inimă, spune la fiecare respiraţie o dată rugăciunea: "Doamne Iisuse Hristoase" insuflând, şi: "miluieşte-mă" răsuflând. Aceasta se face până când harul dumnezeiesc va umbri şi va lucra în suflet. După aceasta, totul este contemplaţie (vedere duhovnicească).
Rugăciunea se spune în tot locul; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând. "Neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiri" daţi, spune Apostolul. Nu numai înainte de culcare trebuie să te rogi. Este nevoie de multă strădanie. Când oboseşti, aşază-te. Apoi iarăşi ridică-te. Să nu te ia somnul.
Toate acestea se numesc "lucrare". Tu arăţi lui Dumnezeu voinţa ta. Apoi totul depinde de Acesta, dacă îţi va da sau nu. Dumnezeu este începutul şi sfârşitul. Harul Lui lucrează totul. El este puterea mobilizatoare. Iar cum se întâmplă aceasta, cum lucrează iubirea, ştii. Trebuie să păzeşti poruncile. Când te scoli noaptea şi te rogi, când vezi un bolnav şi îţi este milă de el, când vezi pe văduvă sau pe orfan, pe bătrân şi ai milă de ei, ajutându-i, atunci te iubeşte Dumnezeu. Mai întâi Acela te iubeşte şi îţi reaşează harul Său. Apoi noi dăruim din ale Sale: "ale Tale dintru ale Tale".
Dacă voieşti să-L găseşti numai prin rugăciune, să nu scoţi nici o răsuflare fără rugăciune. Să fii atent numai să nu primeşti nici un fel de năluciri. Deoarece Dumnezeu este fără formă de închipuit, fără culoare. Este mai presus de orice închipuire. Nu putem să-L comparăm cu nimic. Este prezent ca o dulce şi abia perceptibilă suflare în cugetele noastre. Starea de reculegere, de pătrundere vine când te gândeşti la cât de mult L-ai supărat pe Dumnezeu. Care este atât de milostiv, atât de plin de iubire. Care S-a răstignit şi toate le-a îndurat pentru noi. Toate acestea şi multe altele câte a suferit Domnul, dacă te gândeşti la El, îţi vor aduce starea de reculegere duhovnicească. Dacă vei putea să spui rugăciunea neîncetat şi cu voce, în două-trei luni o vei deprinde. Şi te va umbri harul şi te va răcori binefăcător. Numai să poţi să o spui cu voce şi fără întrerupere. Când o va prelua mintea, atunci vei înceta să o mai spui cu gura. Şi iarăşi, dacă mintea o lasă, începe de la sine a o spune gura. Toată strădania este trebuincioasă atunci când o spui cu gura, până când se va deprinde, la început. Apoi, în toţi anii vieţii tale, o vei spune cu mintea fără osteneală.
Aşa că: nu vrei sa pătimeşti? Înseamnă că nu vrei să urci. Dacă cineva nu vrea să îndure necazurile, atunci să nu îndrăznească să ceară har de la Dumnezeu. De aceea ţi-a luat harul, pentru a deveni înţelept. Va veni din nou. Nu te va lăsa. Este rânduiala lui Dumnezeu. Dar iarăşi va pleca. Şi iarăşi va veni. Este de ajuns să nu încetezi a-l cere, până când te va arăta desăvârşit.
"Dar înainte de orice altceva", spuse bătrânul cel sfânt, "roagă-te cu osârdie Domnului, ca să-ţi poată deschide porţile Luminii. Nimeni nu poate să înţeleagă Adevărul, dacă nu i se dăruieşte înţelegerea de către Dumnezeu Însuşi, Care a descoperit-o fiecăruia dintre cei ce L-au căutat cu rugăciune şi dragoste."
Scrieri
- Mărturii din viaţa monahală, de Gheron Iosif, Editura Bizantină, Bucureşti, 1996.
Note
- ↑ Trei sfinţi înscrişi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române: Cine sunt şi cum au trăit, 5 iulie 2023, Agenția de Știri Basilica, accesat 6 iulie 2023
Legături externe
Alte resurse
- Bătrânul Iosif Sihastrul, de Iosif Vatopedinul, Schitul Lacu, 2001.
- Bătrânul Arsenie Pustnicul, împreună nevoitorul Stareţului Iosif Isihastul, de Monahul Iosif Dionisiatul, Editura Evanghelismos, Bucureşti.
