Eparhie: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (interwiki mk)
m (Ortografie)
 
(Nu s-au afișat 6 versiuni intermediare efectuate de alți 4 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
O '''eparhie''' este o zonă geografică aflată sub păstorirea unui anumit [[episcop]], numit şi "episcop eparhiot" (titular).
+
O '''eparhie''' (sau '''dieceză''', sau '''episcopie''') este o zonă geografică aflată sub păstorirea unui anumit [[episcop]], numit și „episcop eparhiot” (titular).
  
Iniţial a fost o unitate teritorială a Imperiului Roman - al cărei conducător se numea "eparh" -, diviziunile administrative ale Bisericii având tendinţa să se alinieze frontierelor seculare, iar Biserica a adoptat astfel şi termenul. Astăzi, eparhiile urmează adesea frontierele teritoriale ale statului, dar din punct de vedere canonic, acest lucru nu este obligatoriu.
+
Inițial a fost o unitate teritorială a Imperiului Roman - al cărei conducător se numea „eparh” -, [[Jurisdicția bisericească asupra provinciilor romane sud-dunărene|diviziunile administrative ale Bisericii]] având tendința să se alinieze frontierelor seculare, iar Biserica a adoptat astfel și termenul. Astăzi, eparhiile urmează adesea frontierele teritoriale ale statului, dar din punct de vedere canonic, acest lucru nu este obligatoriu.
  
 
Trebuie remarcat că în limba greacă, ''dioceză'' (διοικησις) se referă adesea la teritoriul unei biserici [[autocefalie|autocefală]] sau [[autonomie|autonomă]], în timp ce ''[[parohie]]'' (παροικια) este termenul pentru teritoriul unui episcop.
 
Trebuie remarcat că în limba greacă, ''dioceză'' (διοικησις) se referă adesea la teritoriul unei biserici [[autocefalie|autocefală]] sau [[autonomie|autonomă]], în timp ce ''[[parohie]]'' (παροικια) este termenul pentru teritoriul unui episcop.
Linia 8: Linia 8:
 
Există câteva tipuri de eparhii în [[Biserica Ortodoxă]]:
 
Există câteva tipuri de eparhii în [[Biserica Ortodoxă]]:
  
* '''Eparhie''': termenul general pentru o provincie bisericească, cu toate că adesea este folosit pentru a desemna teritoriul pe care un [[întâistătător]], adesea cunoscut ca ''eparh'', are autoritate jurisdicţională directă (cum ar fi Moscova şi împrejurimile ei care este eparhia Patriarhului Moscovei şi Întregii Rusii).
+
* '''Eparhie''': termenul general pentru o provincie bisericească, cu toate că adesea este folosit pentru a desemna teritoriul pe care un [[întâistătător]], adesea cunoscut ca ''eparh'', are autoritate jurisdicțională directă (cum ar fi Moscova și împrejurimile ei care este eparhia Patriarhului Moscovei și Întregii Rusii).
* '''[[Exarhat]]''':  adesea este o eparhie misionară, cu toate că tradiţional se referă la o eparhie în care este un singur episcop (sau alt cleric) cu autoritate, care adesea este numit ''exarh''.
+
* '''[[Exarhat]]''':  adesea este o eparhie misionară, cu toate că tradițional se referă la o eparhie în care este un singur episcop (sau alt cleric) cu autoritate, care adesea este numit ''exarh''.
* '''[[Mitropolie]]''':  o eparhie veche (în special în zona bizantină) sau mai multe eparhii cu un [[mitropolit]] ca episcop conducător sau ca primat. O mitropolie poate fi formată din eparhii constitutive.
+
* '''[[Mitropolie]]''':  o eparhie veche (în special în zona bizantină) sau mai multe eparhii cu un [[mitropolit]] ca episcop conducător sau ca primat. O mitropolie poate fi formată din eparhii constitutive.
* '''[[Arhiepiscopie]]''':  o eparhie mare sau importantă sau un grup de eparhii al cărei întâistătător sau episcop conducător este un [[arhiepiscop]]. O arhiepiscopie poate avea eparhii constitutive.
+
* '''[[Arhiepiscopie]]''':  o eparhie mare sau importantă sau un grup de eparhii al cărei întâistătător sau episcop conducător este un [[arhiepiscop]]. O arhiepiscopie poate avea eparhii constitutive.
  
Aceşti termeni s-au modificat puţin de-a lungul timpului şi în diferite regiuni, astfel încât sensul lor poate fi diferit în izvoarele contemporane sau istorice, fie ele primare sau secundare. Mulţi din aceşti termeni îşi au, de asemenea, originea în administraţia civilă a Imperiului Roman.
+
Acești termeni s-au modificat puțin de-a lungul timpului și în diferite regiuni, astfel încât sensul lor poate fi diferit în izvoarele contemporane sau istorice, fie ele primare sau secundare. Mulți din acești termeni își au, de asemenea, originea în administrația civilă a Imperiului Roman.
  
 +
==A se vedea și==
 +
*[[Eparhie etnică]]
  
 +
[[Categorie:Eparhii| ]]
 
[[Categorie:Eclesiologie]]
 
[[Categorie:Eclesiologie]]
  
 
[[en:Diocese]]
 
[[en:Diocese]]
 
[[mk:Ерархија]]
 
[[mk:Ерархија]]

Versiunea curentă din 12 februarie 2024 10:03

O eparhie (sau dieceză, sau episcopie) este o zonă geografică aflată sub păstorirea unui anumit episcop, numit și „episcop eparhiot” (titular).

Inițial a fost o unitate teritorială a Imperiului Roman - al cărei conducător se numea „eparh” -, diviziunile administrative ale Bisericii având tendința să se alinieze frontierelor seculare, iar Biserica a adoptat astfel și termenul. Astăzi, eparhiile urmează adesea frontierele teritoriale ale statului, dar din punct de vedere canonic, acest lucru nu este obligatoriu.

Trebuie remarcat că în limba greacă, dioceză (διοικησις) se referă adesea la teritoriul unei biserici autocefală sau autonomă, în timp ce parohie (παροικια) este termenul pentru teritoriul unui episcop.

Tipuri de eparhii

Există câteva tipuri de eparhii în Biserica Ortodoxă:

  • Eparhie: termenul general pentru o provincie bisericească, cu toate că adesea este folosit pentru a desemna teritoriul pe care un întâistătător, adesea cunoscut ca eparh, are autoritate jurisdicțională directă (cum ar fi Moscova și împrejurimile ei care este eparhia Patriarhului Moscovei și Întregii Rusii).
  • Exarhat: adesea este o eparhie misionară, cu toate că tradițional se referă la o eparhie în care este un singur episcop (sau alt cleric) cu autoritate, care adesea este numit exarh.
  • Mitropolie: o eparhie veche (în special în zona bizantină) sau mai multe eparhii cu un mitropolit ca episcop conducător sau ca primat. O mitropolie poate fi formată din eparhii constitutive.
  • Arhiepiscopie: o eparhie mare sau importantă sau un grup de eparhii al cărei întâistătător sau episcop conducător este un arhiepiscop. O arhiepiscopie poate avea eparhii constitutive.

Acești termeni s-au modificat puțin de-a lungul timpului și în diferite regiuni, astfel încât sensul lor poate fi diferit în izvoarele contemporane sau istorice, fie ele primare sau secundare. Mulți din acești termeni își au, de asemenea, originea în administrația civilă a Imperiului Roman.

A se vedea și