Simeon Metafrastul

Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

Sf. Simeon Metafrastul

Sfântul Cuvios Simeon Metafrastul, cunoscut și sub numele de Simeon Magistrul (secolul al X-lea) a fost un om de stat, istoric și monah bizantin, autorul celei mai importante antologii de Vieți ale Sfinților din Evul Mediu bizantin. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă pe 9 noiembrie.

Viața

Simeon Metafrastul s-a născut la Constantinopol pe vremea împăratului Leon al VI-lea Filozoful (886-912), într-una din marile familii aristocrate care avea demnități și funcții la curtea imperială. Mihail Psellos (1018-78) îl prezintă ca fiind un om de cultură, excelent retor și versat în filosofie.

Și-a început cariera de înalt funcționar imperial la curtea lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul (în timpul celei de-a doua domnii a acestuia, 945-959), carieră pe care a continuat-o și sub următorii trei împărați. Sub Roman al II-lea Lecapenos (959-963), Simeon Metafrastul a fost protosekretis (șef al cancelariei imperiale), cu titlul de patrician, iar după moartea împăratului, se pare că a făcut parte din consiliul de regență care a condus Imperiul Bizantin timp de șase luni. A avut un rol mai mic în administrația imperială în timpul domniei lui Nichifor al II-lea Focas (963-969). Există însă anumite indicii care par să arate implicarea sa în elaborarea legislației din timpul acestui împărat, îndeosebi legea promulgată în 964 care îngrădea creșterea marii proprietăți ecleziastice, dar încuraja ridicarea de lavre, unul dintre momentele cele mai îndrăznețe ale legislației bizantine.

După asasinarea lui Nichifor al II-lea Focas în 969, Simeon Metafrastul a deținut din nou ranguri înalte la curtea noului împărat Ioan Tzimiskes (969-976). A devenit Magistros (μάγιστρος) și a condus administrația militară, cu titlul de logothet al stratioților (λογοθέτης τοῦ στρατιωτικοῦ). A fost apoi avansat la rangul de logothet al dromului (λογοθέτης τοῦ δρόμου), post de mare prestigiu, care implica în acea perioadă relațiile cu ambasadorii puterilor străine, supravegherea cetățenilor străini și menținerea în stare de funcționare a comunicațiilor și poștei imperiale.

Dintre scrierile atribuite lui Simeon Metafrastul s-au păstrat o cronică, o colecție canonică, câteva scrisori și poezii, precum și alte scrieri de mai mică importanță. Dar marea sa operă, recunoscută în întreaga lume creștină este Menologionul său. Acesta este o colecție de vieți ale sfinților, sistematizate pentru cele douăsprezece luni ale anului, formată din aproximativ 150 de „articole” distincte, dintre care unele sunt preluate din colecții mai vechi, în timp ce altele au fost adăugate mai târziu.

Nu se cunosc amănunte despre sfârșitul vieții sale. Se pare că a căzut în dizgrație după urcarea pe tron a lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976) și s-a retras într-o mănăstire, unde a murit la 28 noiembrie 987. Probabil că în această ultimă perioadă a vieții sale s-a dedicat scrierilor sale religioase.

Viețile Sfinților

Menologion-ul scris de Sf. Simeon Metafrastul a marcat o nouă etapă importantă în dezvoltarea şi codificarea hagiografiei, devenind un reper esenţial pentru toţi hagiografii (răsăriteni şi apuseni) de mai târziu.

Un Menologion este de fapt o colecție de vieți ale sfinților, aranjate în ordinea din calendar. Aprobat de Biserică, el are un caracter oficial, pe acesta bazându-se extrasele și rezumatele care sunt folosite pentru uz liturgic. Compilația lui Simeon Metafrastul este cea mai importantă dintre aceste colecții de vieți ale sfinților, fiind în același timp și cea mai importantă scriere a sa. Ei i se datorează și supranumele de Metafrast care i s-a dat lui Simeon și a fost și principalul motiv pentru care acesta a fost proslăvit ca sfânt încă din secolul al XI-lea.

Conform lui Mihail Psellos (un călugăr bizantin, scriitor, filosof, om politic și istoric din secolul al XI-lea, care a scris despre viața Sf. Simeon), scrierile despre viețile sfinților nu mai erau citite în Biserică, din cauza stilului lor prea aspru și a limbajului învechit, „care ar fi putut să-i facă pe credincioși să râdă la auzul acestora”. Din acest motiv, împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul i-a cerut lui Simeon să revizuiască și să rescrie Viețile sfinților pentru a le face utilizabile într-o societate care devenise mai rafinată și mai pretențioasă. Această rescriere trebuie privită și în în cadrul mai larg al vastei campanii de revizuire a normelor juridice, administrative și chiar gramaticale, campanie inițiată de Constantin al VII-lea cu scopul declarat de a promova o „cultură oficială” destinată stabilizării imperiului.

Simeon a adunat un mare număr de manuscrise referitoare viețile sfinților, le-a tradus din limbile originale (greaca veche, siriacă și coptă), a selecționat textele care i s-au părut cele mai potrivite și le-a „metafrazat” (în sensul traducerii unui text prin care se urmărește interpretarea fidelă a conținutului).

În forma sa finală, Menologionul lui Simeon Metafrastul cuprinde zece volume: opt volume corespund primelor patru luni ale anului bisericesc (septembrie - decembrie), iar celelalte două volume se referă la „viețile sfinților” din februarie până în aprilie (primul dintre ele), respectiv din luna august (ultimul volum). Acest lucru indică faptul că revizuirea nu a fost finalizată în totalitate (posibil să fi fost întreruptă la moartea lui Constantin al VII-lea, sau mai sigur la moartea împăratului Roman al II-lea Lecapenos, în 963). Cu toate acestea, lucrările criticilor moderni, care se străduiesc să dateze cu precizie diferitele componente ale Menologionului, sugerează că Simeon a continuat să lucreze la acesta și mai târziu, probabil până în anul 980.

Stilul redactării

Mihail Psellos insistă pe respectul lui Simeon Metafrastul față de textele originale; astfel, el spune că: „Simeon a îmbrăcat textele vechi în haine întinerite”, având grijă să nu modifice fondul aparținând istoriei sfinte.

În schimb, filologii moderni care au studiat lucrările lui Simeon au ajuns la cu totul alte concluzii. Într-adevăr, „metafraza”, așa cum este ea practicată de Simeon, „întinerește limba”, prin eliminarea cuvintelor considerate prea grosolane sau demodate și încearcă să dea un stil „literar” unor texte care cel mai adesea nu țineau seama de asemenea chestiuni. Pe de altă parte, transformarea vieților sfinților în texte literare duce la dispariția unor detalii concrete care particularizează aceste Vieți; uneori sunt eliminate episoade întregi pe care Simeon le consideră nelalocul lor. Locul acestor omisiuni este luat de figuri de stil și înflorituri retorice. Natura textului se schimbă, și acesta se transformă din biografie în elogiu, un stil literar diferit.

Este evident că miza „metafrazei” lui Simeon era „modernizarea” figurii sfântului respectiv, precum și a stilului general al hagiografiei antice. Textele sunt prelucrate de Simeon urmând gustul literar al perioadei în care a trăit. În mod inevitabil, odată cu schimbarea gusturilor literare, stilul hagiografic al lui Simeon a ajuns mai puțin atrăgător pentru cititorul modern.

O critică a Menologionului lui Simeon este greu de făcut, cu atât mai puțin cu cât este dificil de făcut distincția între munca personală a lui Simeon și lucrările colectivului care a lucrat la ordinele lui. Se regăsesc în colecție trei mari tipuri de texte: cele care au fost preluate ca atare, doar cu unele mici corecturi filologice greu perceptibile; numeroase texte retușate sau refăcute într-o mai mică sau mai mare măsură; în sfârșit, textele privitoare mai ales la viețile sfinților de dată recentă, apropiată de epoca lui Simeon, care au fost în întregime rescrise sau scrise personal de Simeon. În plus, datorită succesului colecției, aceasta a fost frecvent completată cu texte care nu apăreau în colecția originală.

Posteritatea corpusului metafrastic

Succesul acestui Menologion a fost considerabil. După publicarea corpusului metafrastic, tradiția manuscrisă a Vieților de sfinți în forma lor antică se întrerupe: manuscrisele nu au mai fost copiate, și din această cauză unele din ele s-au pierdut cu totul. În schimb, s-au păstrat și au fost identificate aproape o mie de manuscrise ale Vieților Sfinților metafrastice.

Mai mult decât atât, „stilul metafrastic” a avut o influență considerabilă asupra stilului hagiografic în secolele care au urmat, atât în Răsărit cât și în Apus, atât ca fond cât și ca formă.

Trebuie notat totodată că în secolul al X-lea, în care apare și se răspândește Menologionul metafrastic, se produce o profundă transformare atât în stilul iconografiei, cât și al imnodiei, care cunosc și ele o perioadă de înflorire, după încheierea crizei iconoclaste. În Răsărit, toate aceste elemente au rămas profund legate, mult mai evident decât în tradiția occidentală.

Cronica și alte texte

Identificarea lui Simeon Metafrastul cu Simeon Logothetul, căruia tradiția îi atribuie redactarea unei Cronici a fost susținută la sfârșitul secolului al XIX-lea de Albert Ehrhard. După mai multe dezbateri, paternitatea acestei cronici a fost în general acceptată de bizantiniști, mai ales datorită lucrărilor lui Warren Treadgold, care atribuie acestei cronici o valoare istorică importantă.

O ediție critică a textului nu a fost încă publicată, ceea ce face ca textul în sine să fie greu accesibil și dificil de utilizat. Cele câteva versiuni existente au fost retușate de diferiți revizori, și de obicei îi este anexată continuarea unui Simeon Magistrul (care ar putea fi un alt apelativ al Metafrastului). O versiune pare să se oprească în anul 948, în timp ce o alta (poate continuarea acesteia) pare să fi fost redactată în timpul domniei lui Nichifor al II-lea Focas (963-969).

De la Sf. Simeon Metafrastul au rămas, de asemenea, câteva scrisori, un poem cu privire la moartea împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul și un număr de scrieri religioase, imne și rugăciuni, care sunt încă folosite în liturghia ortodoxă. Un compendiu al canoanelor ecleziastice, precum și extrase din scrierile Sf. Vasile cel Mare și Sf. Macarie Egipteanul, au rămas dintr-un proiect mai amplu inițiat de Sf. Simeon Metafrastul.

A se vedea și

• Hagiografie

Surse

• fr: Wikipédia: Syméon Métaphraste
• Sinaxar 9 noiembrie

Bibliografie

• Parafraza în 150 de capete a sfântului Simeon Metafrastul la cele 50 de cuvinte ale Sfântului Macarie Egipteanul, în Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. 5, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Humanitas, București, 2001, pp. 270-336. ISBN 973-28-0969-8. [Cu o Introducere a Părintelui Dumitru Stăniloae (pp. 257-273)].
• Bibliotheca hagiographica graeca ... (3e édit., par François Halkin), Bruxelles : Société des Bollandistes, 1957, Tome III, pp. 263-264 – (donne la liste des Vies métaphrastiques)
• Gouillard, J., Syméon Métaphraste, in : Dictionnaire de Théologie catholique, XIV/2, 1941 – (donne une liste de ses poèmes)
• Migne, J. P., Patrologia Graeca, tomes 114-116 – (texte grec et trad. latine des vies, contient également l'Encomium de Psellos et un office en l'honneur de S.M)
• Theophanes continuatus, Joannes Cameniata, Symeon Magister, Georgius Monachus... ex recognitione Immanuelis Bekkeri, Bonn, 1838 (= Corpus scriptorum historiae byzantinae)- (contient la chronique de S. M., texte grec et trad. latine).
• Michel Psellos, Scripta minora... Tome 1 (édit. E. Kurtz et F. Drexl), Milan, 1936 – (Contient L'Eloge de S. M. , notre source principale. En grec, mais seule édition utilisable).
• Delehaye, H., Le Ménologe de Métaphraste, in: Analecta Bollandiana, 17, 1898, 448-452 (et nombreux autres articles du même auteur)
• (de) Ehrhard, A., Die Legendensammlung des Symeon Metaphrastes und ihr ursprunglicher Bestand, in : Festschrift zum elfhundert jahrigen Jubilaum des deutschen Campo-Santo in Rom. Freiburg 1897, pp. 46-82 (Fondamental, ainsi que d'autres articles du même auteur)
• (en) Treadgold, Warren T., The Chronological Accuracy of the Chronicle of Symeon the Logothete for the Years 813-845, in : Dumbarton Oaks Papers 33, 1979, pp. 157-97
• Congourdeau, M.-H., Syméon Métaphraste, in : Dictionnaire de Spiritualité, tome 14 (= fasc. 95), Paris, 1990 – (la meilleure synthèse actuelle)
• (de) Georgios Makris, « Symeon Metaphrastes », dans Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon (BBKL) , Band 11, Herzberg 1996 (ISBN 3-8830-9064-6), Sp.350–351. (court article fourmillant d'erreurs, mais bonne bibliographie)
• Detoraki, Marina, La Métaphrase du Martyre de S. Aréthas (BHG 166y). Entre les Actes anciens (BHG 166) et Syméon Métaphraste (BHG 167). in : Analecta Bollandiana, 120/1, juin 2002

Legături externe

• Quatre prières, de Syméon Métaphraste, en version française, telles qu'elles sont utilisées aujourd'hui dans la liturgie orthodoxe.
• Corpus scriptorum Historiae Byzantinae, site cu legături spre 50 de scrieri ale unor autori bizantini, printre care Simeon Magistrul, Theophanus Continuatus, Ioannes Cameniata, Georgius Monachus etc.
• Greek Opera Omnia by Migne Patrologia Graeca with analytical indexes