'''Antimisul''' (gr. αντιμηνσιον - „în loc de masă”) este o bucată de ţesătură pânză de in sau mătase și este de formă pătrată sau dreptunghiulară (50/60 cm) pe care este imprimată (<ref>Pânza antimisului nu este niciodată brodată, pentru a nu stânjeni desfăşurarea desfășurarea cultului) .</ref> icoana Punerii în mormânt a Mântuitorului. În Antimis se găseşte o bucată găsesc cusute părticele de sfinte [[MoaşteMoaște]]. Pe Antimis se pun [[PotirulPotir]] şi ul și [[DisculDisc]] ul în timpul Liturghiei şi și numai pe el se face [[sfinţiresfințire]]a Darurilor. Fără antimis nu se poate săvârşi săvârși [[Sfânta Liturghie]]. El În biserică, antimisul se află întotdeauna păstrează în [[altar]], pe Masa [[altarSfânta Masă]], sub [[Evanghelie (liturgică)|Sfânta Evanghelie]]ului, iar când Sfânta Liturghie se oficiază în aer liber, el ține locul Sfintei Mese (după cum îi arată și numele).

Termenul "Pe antimis" înseamnă "sunt pictate scene din patimile Mântuitorului [[Iisus Hristos]], tema reprezentativă fiind punerea în loc mormânt a Domnului. În colțuri sunt pictați cei patru [[Evanghelist|evangheliști]]. În partea de masă"sus, în mijloc, într-o cusătură, se află o părticică din moaștele unui sfânt [[mucenic]].

Are pictată în centru punerea Domnului în mormânt. În colţuri sunt pictaţi cei patru [[evanghelişti]]. În partea de sus, în mijloc, într-o cusătură, se află o părticică din moaştele unui sfânt [[mucenic]]. Sfântul antimis simbolizează giulgiul în care a fost înfăşurat înfășurat trupul Mântuitorului când a fost pus în mormânt. De aceea, pe marginile lui se află scris [[tropar]]ul punerii în mormânt: "Iosif „Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurânduînfășurându-L şi și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus."”

Sfântul antimis este [[sfinţiresfințire|sfinţitsfințit]], semnat şi și dat de [[episcop]]ul locului, indicându-se [[Parohie|parohia]] sau [[Biserică|biserica]] unde a fost dat pentru slujire, cu [[hram]]ul ei. Atunci când episcopul se schimbă, antimisele vechi (semnate de episcopul precedent) sunt retrase și noi antimise sunt sfințite și distribuite parohiilor de noul episcop <ref>De exemplu, la [[4 noiembrie]] 2007, în [[Capelă|paraclisul]] reședinței patriarhale cu hramul Sf. Mucenic Gheorghe, din București, Prea Fericitul Părinte Daniel, [[Patriarh]]ul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat slujba sfințirii a 1000 de antimise pentru toate Sfintele Altare din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor. - cf. „Viața cultelor”, Buletin săptămânal de informare religioasă, Anul XVI, nr. 721 din [[12 noiembrie]] 2007</ref>.

În sfântul antimis se păstrează un burete mic, cu care se adună [[Miride|părticelele ]] căzute din întâmplare de pe sfântul [[Disc]]. Pe acest burete, [[preot]]ul sau [[Episcop|arhiereul]] îşi își pune partea din Sfântul [[AgneţAgneț]] când se împărtăşeşteîmpărtășește. Acest burete ne aduce aminte de [[buretele]] cu care ostaşii ostașii au adăpat pe Mântuitorul [[Iisus Hristos ]] cu oţet şi oțet și fiere, în timpul răstignirii Sale.

==A se vedea şi==[[Image:Antimins.jpg|thumb|right|150px|Antimis sârbesc (sec. al XVI-lea)]]*httpOriginea Antimiselor este foarte complexă și ea este legată de două etape diferite://rocea preiconoclastă și cea posticonoclastă.wikipedia.org/wiki/Antimis

==Sursa==Se știe că în epoca preiconoclastă exista obiceiul (negene­ralizat și neobligatoriu) de a pune în Sfânta Masă părticele din moaștele martirilor. Această practică își are originea încă în creștinismul primar și mai ales în epoca persecuțiilor, când drept loc pentru Sfânta Masă erau preferate mormintele marti­rilor. Acest obicei se reflectă în prezent în slujba de [[Sfințire]] a Bisericii, când în Sfânta Masă trebuie puse părticele din moaș­tele martirilor.<ref>Nu se pun părticele din moaștele altor categorii de sfinți, ci numai de la martiri, pentru că ei înșiși s‑au jertfit pentru Hristos și constituie deci mo­delul supremei jertfe. </ref> Un alt element al istoriei Antimisului est legat mai ales de bi­se­rica Sfânta Sofia din Constantinopol. Acolo exista obiceiul de a îm­părtăși cu Sfintele Taine în mai multe locuri (datorită numă­rului mare de creștini); de aceea, în acele locuri se pu­neau niște măsuțe de lemn sfințite, care se numeau ''antiminsos''. Denumirea arată clar faptul că ele aveau rolul de a înlocui Sfânta Masă (centrală). <ref>Cf. Диакон Михаил ЖЕЛТОВ, „Антиминс”, în ПЭ, том 2, p. 489. </ref> Acest obicei a fost împrumutat și de alte biserici.*Preot profesor doctor Nu mult după aceea, mesele respective nu se mai sfințeau, ci pe ele se punea o mahramă sfințită, care a primit aceeași de­numire de antimis. Tot în aceste mahrame au început să fie puse și părticele cu Sfintele Moaște – pentru a arăta cre­dința în Sfintele Moaște (lucru destul de important îndeosebi după anul 787/843), dar nici această regulă nu era obligatorie, mai ales dacă în Sfânta Masă deja existau Sfinte Moaște.<ref>Și astăzi grecii pun moaște doar în Sfânta Masă, la sfințirea bise­ricii, nu și în antimise. </ref> Înmulțirea bisericilor ctitorite de diferiți dregători ai Bi­zan­țului a introdus noțiunea de „paraclis particular”. În cazul acestora, Sfintele Mese nu se mai sfințeau după „toată rându­iala”, ci pe ele se puneau aceste mahrame care aveau și sem­nătura ierar­hu­lui, prin aceasta dând o autoritate canonică acestui Antimis. Prin urmare, la început Antimisele se foloseau doar în para­clisele particulare<ref>Canonistul bizantin [[Vasile RăducăTeodor IV (Balsamon) al Antiohiei|Teodor Balsamon]]consideră că apa­riția nu­me­roa­selor paraclise a și fost motivul pentru care Antimisele au devenit obliga­torii (vezi Pr. Petre Vintilescu, ''Ghidul creştinului ortodox de aziLi­turghierul Explicat'', Editura Humanitased. 1998, p. 156). </ref> și în bisericile cu Sfânta Masă nesfințită (fără Sfinte [[Moaște]]), iar începând cu secolul al XVII‑lea întrebuințarea Antimiselor s‑a extins și la bisericile cu Sfânta Masă sfințită, pro­babil mai mult din motive practice, de a putea ușor aduna miridele, Bucureştidar și din motive canonic‑administrative, căci Antimisul trebuie obligatoriu să fie semnat de episcopul locu­lui, 2000iar retragerea Antimisului înseamnă lipsa dreptului de a sluji Sfânta Liturghie în biserica respectivă.<ref>Cf. Диакон Михаил ЖЕЛТОВ, „Антиминс”, în ПЭ, том 2, pp. 489‑493.</ref>

*Pr. Prof. Dr. Sfântul Antimis este întotdeauna învelit într‑o bucată de pân­­ză roșie, care se numește [[Ene Branişteiliton]], Arhim. ProfIlitonul (ειλιτόν) este puțin mai mare decât Sfântul Antimis și servește drept învelitoare pentru el. [[Ghenadie Niţoiu]]În prezent, la slujba Dum­­nezeieștii Litur­ghii, ilitonul și Antimisul se desfac la Ec­te­nia pentru cei che­mați, dar în vechime se desfăcea doar ili­to­nul, abia înainte de Heruvic – pentru aceleași scopuri prac­tice ca și cele de azi, iar Antimisul (până în secolul al XVII‑lea) stătea permanent deschis sub acoperământul (inditia) Sfintei Mese, Pr. Prof. [[Gheorghe Neda]]deci nu la vedere, ''Liturgica teoretică''ca astăzi.