Tămâie

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Tămâia)
Salt la: navigare, căutare

Tămâia (probabil din lat. thymanea) este sucul (rășina) unor arbori/arbuști exotici [1], care ajungând în contact cu aerul se încheagă, la fel ca și rășina brazilor. Ea era adusă ca ofrandă la templul iudaic, iar în creștinism este considerată ca un prinos sfânt, al cărui fum înmiresmat însoțește toate actele cultului.

În Vechiul Testament

În cultul Vechiului Testament trebuia să se aducă dimineața și seara sacrificii de tămâie, pe altarul special amenajat în Cortul Mărturiei și apoi în Templu, numit altarul tămâierii (Ieșire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tămâie curată, ci erau amestecate încă patru ingrediente (Ieșire, 30, 34). Proorocul Maleahi (Cartea Proorocului Maleahi 1, 11) prezice că după venirea lui Mesia se va aduce jertfă de tămâie de la răsăritul soarelui până la apus.

În creștinism

În cultul creștin se întâlnește întrebuințarea tămâiei încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, canonul 3 al Sfinților Apostoli spune: "(...) Dar să nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât untdelemn pentru candele și tămâie la vremea aducerii înainte". Sf. Ap. Pavel, în epistolele sale, inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, zice că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de bună mireasmă" (Efeseni 5, 2), iar la 2Corinteni 2, 15, vorbind despre apostoli, zice că ei sunt lui Dumnezeu "bună mireasmă".

Despre folosirea tămâiei în cadrul Sfintei Liturghii se găsesc mențiuni în rânduiala de la Liturghia Sfântului Iacov și în Liturghia Sfântului Marcu, iar mai târziu și în liturghiile Sfinților Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, unde există și formule speciale de binecuvântare a tămâiei folosită la cădire.

Dar tămâierea nu era folosită numai în cadrul Sfintei Liturghii, ci și la alte sfinte slujbe și manifestări de cult, ca: procesiuni, înmormântări și altele.

Sf. Arhidiacon Ștefan, purtând în mână o cădelniță

Obligația tămâierii o aveau diaconii; de aceea Sf. Arhidiacon Ștefan este zugrăvit de obicei cu o cădelniță în mână. Din pricina mirosului plăcut pe care îl răspândește, îmbălsămând aerul și alungând miasmele, tămâia, în Sf. Scriptură, este privită ca un simbol al rugăciunilor pioase, care, asemenea fumului de tămâie, se ridică în sus, ca unul dintre cele mai prețioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel de daruri au fost aduse și pruncului Iisus de către magi: aur, smirnă și tămâie. Smirna este tot un fel de tămâie, însă mai de preț și cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.

Tămâierea are două înțelesuri: când se tămâiază persoane sfinte sau icoane, ea este semn de venerație și respect, iar când se tămâiază lucruri asupra cărora se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, simbolizează harul Sfântului Duh, care ni se trimite de sus, după cum spune și rugăciunea tămâierii. Tămâia este simbolul rugăciunilor noastre, care se înalță spre Dumnezeu ca fumul de tămâie. Cei 24 de bătrâni din viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul au căzut înaintea Mielului având fiecare alăute și năstrape de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților (Apocalipsa 5, 8). Același înțeles îl au și cuvintele Psalmistului, care zice: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele jertfa de seară" (Ps. 140, 2). Pentru tămâierile sau cădirile din rânduiala sfintelor slujbe se întrebuințează cădelnița (cățuia sau tămâierul), în care se pune tămâia.

Rugăciunea tămâierii

"Tămâie îți aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

Note

  1. Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care ar proveni din Peninsula Arabică (Sultanatul Oman de astăzi, cf. wikipedia) și creste în: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt. (cf. [1])

Surse