Smirnă

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Smirna, alături de tămâie, este tot o jertfă a naturii, adusă lui Dumnezeu prin omul dreptcredincios. Mirosul de smirnă, cu mult mai fin și mai subtil decât cel de tămâie, mângâie pe tot omul ce stă în Biserică, așteptând cu evlavie odihna promisă de Mântuitorul Iisus Hristos. În slujbele Bisericii de Răsărit, totul se aduce înapoi Dăruitorului, sunetul și culoarea, mirosul și gustul, lemnul, piatra și aurul. În slujbele creștinilor, aceștia întorc toate Celui care le-a dăruit mai întâi.

Cu toți am auzit de tămâie, însă nu și de smirnă. Pe scurt, smirnă este un produs superior tămâiei, având o culoare galben închis, uneori cu puncte albe, care are un miros deosebit de plăcut. Ca și tămâia, încă din vechime, smirnă constituie unul din darurile prețioase care se puteau face cuiva.

Smirna este în tradiția multor popoare creștine simbolul cumințeniei, înfrânării și înțelepciunii. Chiar în tradiția româneasca există expresii de genul: „Să stai cuminte smirnă” sau „a tăcut smirnă”, care ilustrează foarte bine valențele psiho-spirituale cu care este investita această rășină, adusă de pe tărâmurile pe care a pășit Mântuitorul Iisus, împreună cu apostolii Săi.

Rugăciunea rostită de preot, în momentul în care binecuvântează smirnă, este bine-cunoscuta rugăciune rostită și la tămâie. Aceasta este atât de cuprinzătoare, încât am putea începe și termina doar cu aceasta. „Tămâie iți aducem Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.”

Ce este smirna

Smirna este o substanță rășinoasă, obținută prin aceeași metodă ca și tămâia: crestarea unor arbuști exotici din Familia Stryaccea, numiți Styrax Benzoin, Styrax macrothyrsus, Styrax paralleloneurus, Styrax tokinozis. Pliniu compară arborele de smirnă cu ienupărul, iar Discoride îl asemănă cu salcâmul. Unii naturaliști numesc arborele care dă smirnă Balsamodendron Myrrha.

Copăceii exotici din care iese smirnă pot ajunge până la înălțimea de 4–5 metri. Arbustul mai este răspândit în Sumatra, Java, Malaezia, Vietnam, Cambodgia, China, Thailanda. Styraxul crește și în Siria și Palestina, în Arhipelagul Indonezian și Italia. Printre cele mai renumite zone de produs smirnă se numără, încă și astăzi, Yemenul și Etiopia.

La sfârșitul lunii august, încep să apară flori albe și verzi, iar în trunchiul arborelui se formează noduri. El este atunci incizat și, în urma acestei „operații”, se va scurge o rășină galbenă, care se va usca pe trunchiul arborelui. Se va închide la culoare și va fi culeasă în timpul lunilor de vară. Ceea ce se scurge din coaja acestora se întărește, în contact cu aerul, devenind un produs tare căutat și scump, atât în cultul religios, cât și în industria farmaceutică și parfumerie.

Cuvântul smirnă își trage originea dintr-un cuvânt ebraic vechi, care înseamnă a fi amar. Potrivit acestui sens, smirna este cu adevărat o substanță tare amară, de altfel, ca mai toate rășinoasele. Având inițial o culoare galben deschisă. Odată cu solidificarea acesteia ea capătă o culoare roșiatică-brună. Prin ardere, smirna degajă un minunat miros, acesta conținând mulți vapori de acid benzoic, component cu acțiune farmaceutică.

Smirna este mult apreciată și în industria farmaceutică. Smirnă este un antiinflamator al căilor respiratorii, cei ce se bucură de mirosul de smirnă ajutându-și, simultan, și trupul. Ea mai este folosită și ca produs cu proprietăți antioxidante, antiseptice, astringente, sedative și expectorante. Afecțiuni pentru care se recomandă: guturai, gripă, bronșită; oboseală, astenie; stări de neliniște, agitație psihică, incapacitate de concentrare; indigestie, balonare; sensibilitate la răceli (infecții respiratorii); circulație periferică deficitară (mâini și picioare reci).

Smirna și locul acesteia în cultul creștin

Smirna este adesea pomenită în Sfânta Scriptură, cu precădere însă în Vechiul Testament. Dintre locurile în care este pomenită aceasta, le aducem ca mărturie pe următoarele: „Cine-i acel ce din pustiu se-nalță ca o coloană fumegândă, amestec viu de smirnă și tămâie, din arta făcătorilor de mir?”[1] „Apoi s-au așezat să mănânce. Și dacă și-au ridicat privirea, iată că o caravană de ismailiți venea de la Galaad, avându-și ei cămilele încărcate cu tămâie și balsam și smirnă, pe care mergeau să le descarce în Egipt.” [2] Iuda și Israelul făceau negoț cu smirnă și primeau în schimb grâu, ceară, miere, untdelemn și balsam, după cum aflăm din cartea lui Iezechiel. (27, 17)

Sfântul Evanghelist Matei ne spune că smirna, alături de aur și de tămâie, a fost unul din darurile pe care magii l-au adus Mântuitorului la naștere: „Și, intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Sa; și căzând la pământ, I s-au închinat; și deschizându-și visteriile, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă.”[3] Nicodim a folosit smirnă, amestecată fiind cu alte arome, la îmbălsămarea trupului lui Iisus: „Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la 100 de litre de amestec de smirnă și aloe.”[4]

Smirna aduce aminte de jertfa curată pe care omul trebuie să o aducă lui Dumnezeu. Omul trebuie să moară lumii acesteia, pline de amărăciunea păcatelor, și să devină duhovnicesc, spre a se înălța la Dumnezeu precum fumul cel binemirositor al smirnei. Alături de tămâie, smirnă intră și ea în compoziția Sfântului și Marelui Mir.

Note

  1. Cântarea Cântărilor 3, 6
  2. Facerea 37, 25
  3. Matei 2, 11
  4. Ioan 19, 39