Nichita Romanul

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Nichita Gotul)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul (sau Nichita Daco-Romanul, sau Nichita Gotul) este un preot misionar și mucenic din Câmpia Dunării, care a mucenicit în anul 372. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 15 septembrie.

Viața

Sfântul Nichita s-a născut într-un sat din Câmpia Dunării, pe teritoriul actual al României, din părinti de neam din Cilicia, aduși aici de colonizatorii goți, în prima jumătate a secolului al IV-lea.

Tainele credinței în Hristos le-a învățat Sfântul Mucenic Nichita de la episcopul Teofil al Sciției și Goției. Apoi, el s-a călugărit într-o mănăstire din Munții Buzăului, fiind hirotonit preot de același episcop Teofil. Preotul Nichita a plecat în lucrarea sa misionară prin satele Buzăului, catehizând și botezând mulți daco-romani și goți doritori de a primi credința lui Iisus Hristos în sufletele lor.

Pornindu-se marea persecuție a lui Athanaric împotriva creștinilor din anul 372, cuviosul părinte Nichita este prins de goți în biserică slujind Sfânta Liturghie și ars de viu în fața Sfântului Altar, după obiceiul lor, în ziua de 15 septembrie.

Sfântul Mucenic Nichita a primit astfel martiriul, pentru îndemnurile sale către popor, pentru a nu se lăsa speriați de puterea pământească a goților și a nu jertfi idolilor păgâni, ci a-l iubi și cinsti pe unicul Dumnezeu și pe Mântuitorul Lumii, Iisus Hristos, fiul său.

Rămășițele sale pământești, rămase după sfântul său martiriu, au fost mai apoi strânse de creștini și cinstite ca sfinte moaște, cu mare evlavie.

Mai târziu, în anul 451, sfintele sale moaște au fost duse de creștini în Cilicia, fiind așezate într-o biserică din orașul Mopsuestia.

Fragment din acatistul Sf. Mc. Nichita Daco-Romanul

Slava ție Doamne, Dumnezeul nostru, Creatorul a toată făptura, multmilostive și iubitorule de oameni și lăudat și preamărit fie numele tău în vecii vecilor. Doamne, laude Ţie, cântate să-ți fie, de către toate cetele îngerești, slava Ta să fie preamărită de toate cetele drepților, cuvioșilor și mucenicilor, sfinților Tăi, Doamne, iar numele Tău strigat și puterea Ta închinată pe întreg pământul. "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire" să strigăm cu toții, împreună cu îngerii, Creatorului a toate.

Doamne, Iisuse Hristoase, Tu, cel ce ai biruit moartea și pe diavol ai călcat, ne-ai dat nouă, pe pământul țării noastre, spre martirizare, pe Nichita, cel ce poartă nume de biruință. Şi pentru marea lui dragoste față de Tine, și de Evanghelia Ta, a suferit mucenicia, și acum, cu sfinții în ceruri, se roagă pentru noi, către Domnul, cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Pentru a mulțumi Domnului, Sfinte Mucenice Nichita, primește aceste laude de la noi:

Bucură-te, cel ce porți nume de biruitor
Bucură-te, cel ce ești către Domnul rugător
Bucură-te, căci acum, tu cu sfinții viețuiești
Bucură-te, c-ai știut pe pământ să pătimești
Bucură-te, fiindcă Crucea ai știut să o iubești
Bucură-te, c-ai trăit pe meleaguri românești
Bucură-te, mucenice, căci ne ești în Cer acum
Bucură-te, cel ce stai lângă Domnul cel preabun
Bucură-te, Sfinte Mucenice Nichita, bun ostaș al lui Hristos!

Ca ostaș al lui Hristos, Sfinte Mucenice Nichita, te-ai luptat numai pentru Dumnezeu, pentru cinstirea Celui răstignit pe Cruce, Fiul Său, și pentru Evanghelia lui Hristos. Şi născându-te tu, Sfinte Mucenice Nichita, într-un sat din Câmpia Dunării, ai învățat tainele credinței în Hristos de la episcopul Teofil al Sciției și Goției, iar apoi călugărindu-te, ai fost hirotonit preot și prin multe sate ai umblat, catehizând și botezând multi daco-romani și goți. Pentru aceasta, primește sfinte aceste laude ale noastre:

Bucură-te, cel ce de neam, din Cilicia tu ești
Bucură-te, căci acum, în Ceruri tu viețuiești
Bucură-te, căci botezat intru Hristos ai fost, de episcopul Teofil
Bucură-te, căci puternic în credința te-ai arătat de mic copil
Bucură-te, căci în Munții Buzăului ai fost călugărit
Bucură-te, că mai apoi preot ai fost hirotonit
Bucură-te, cel ce pe daco-romani i-ai botezat
Bucură-te, căci pe goți cu credința i-ai luminat
Bucură-te, Sfinte Mucenice Nichita, bun ostaș al lui Hristos!

Văzând mai-marii goților, credința și biruința ta asupra păgânilor și pornindu-se marea persecuție a lui Athanaric împotriva creștinilor, fericite Nichita, în biserică ai fost prins de ostașii sai, pe când săvârșeai Sfânta Liturghie, și fără milă, ars de viu în fața Sfântul Altar ai fost, după obiceiul goților. Şi ți-au făcut ție asta, pentru că tu îndemnai pe creștini să se roage Dreptei Credințe a lui Dumnezeu, și sa nu jertfească unui idol al goților, pe care îl purtau într-o căruță, prin sate.Pentru slava lui Dumnezeu, îți aducem ție, Sfinte Mucenice Nichita, pentru sfântul tău martiriu, acestea:

Bucură-te, cel ce pe Athanaric, gotul, ai înfruntat
Bucură-te, cel ce cu credința ta pe diavol ai rușinat
Bucură-te, fericite, cel ce ars de viu ai fost
Bucură-te, c-ai știut să trăiești viața cu rost
Bucură-te, că acum cu Domnul te veselești
Bucură-te, cel ce vezi cetele cele-ngerești
Bucură-te, căci tu tare în credința ta te-ai arătat
Bucură-te, că ai slujit doar adevăratului Împărat
Bucură-te, Sfinte Mucenice Nichita, bun ostaș al lui Hristos!

Sfinte Mare Mucenice Nichita, cel ce te-ai născut pe meleagurile țării noastre, fiind de neam asemeni Sfântului Apostol Pavel, bucură-te căci acum viețuiești în ceruri, alături de Dumnezeu și de toate Puterile Cerești.

Roagă-te pentru noi, cei ce suntem acum urmași ai tăi, pentru sănătate trupească, fericire sufletească și bunăstare zilnică. Roagă-te, Sfinte Mucenice Nichita, lui Dumnezeu, neîncetat, pentru tot poporul creștin.

Sfinte Mare Mucenice Nichita, cel ce asemeni Sfântului Mucenic Sava de la Buzău ai viețuit și ai pătimit, suferind mucenicia, aici, pe pământul patriei noastre, te rog, ca împreună cu acesta, prin calde și neîncetate rugăciuni, să obțineți pentru noi, prin mijlocirea voastră, de la Stăpânul și Dumnezeul nostru harurile dorite și împlinirea dorințelor noastre cele bune, pe care cu toată încrederea și dragostea vouă le încredințam. Amin.