Mihail al III-lea
Mihail al III-lea (gr. Μιχαήλ Γ) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) - ultimul din dinastia Amorium sau frigiană - între anii 842 și 867. Domnia lui a marcat restaurarea cultului icoanelor în Biserica Ortodoxă. Bizantinologii constată că în timpul domniei lui Imperiul Bizantin a făcut progrese remarcabile în domeniul militar, diplomatic al învățământului, literaturii și vieţii religioase[1].
Viața
Mihail s-a născut în Constantinopol la 9 ianuarie 840, fiind cel mai mic din cei șapte copii ai împăratului Teofil Iconoclastul cu soția lui împărăteasa Teodora. Încoronat co-împărat de către tatăl său în 840, Mihail avea doar doi ani când a devenit împăratul unic la 20 ianuarie 842, în urma morții tatălui său. Pe durata minorității sale, imperiul a fost guvernat de o regență condusă de mama sa, Teodora, unchiul ei Serghie și ministrul Teoctist. Teodora era un iconodul și l-a demis pe patriarhul iconoclast Ioan al VII-lea, înlocuindu-l cu patriarhul iconodul Metodiu în 843, punând astfel capăt celei de-a doua perioade a iconoclasmului.
Pe măsură ce Michael a crescut, a devenit din ce în ce mai apropiat de unchiul său matern Bardas, investindu-l cu titlul de caesar, un titlu care-l punea în prima poziție după împărat și, în noiembrie 855, l-a autorizat să-l ucidă pe Teoctist. Apoi, cu sprijinul lui Bardas și al altui unchi, generalul Petronas, Mihail a detronat regența la 15 martie 856. În 857, Mihail a trimis-o pe mama sa și pe surorile sale la un mănăstire când aceasta a încercat să revină la putere.
Cu Bardas ca conducător din umbră în noul regim, patriarhul Ignatie, numit patriarh de Teodora în 847, a fost presat să demisioneze în 858. Următorii săi au făcut apel, în 863, la Papa Nicolae I, care a ordonat reînvestirea lui. Deoarece Mihail a refuzat să-l destituie pe noul patriarh, Fotie, a apărut o schismă cu Roma atunci când Mihail a convocat un sinod în 867 în care Patriarhul Fotie și ceilalți patriarhi orientali l-au excomunicat pe Nicolae I.
Ghidat de Patriarhul Fotie, Mihail a sprijinit misiunea Sfinților Chiril și Metodie către hanul khazar într-un efort de a opri extinderea iudaismului printre khazari. Cu toate că această misiune a eșuat, următoarea misiune a fraților în 863 a asigurat convertirea Moraviei celei Mari, deoarece au creat alfabetul glagolitic pentru a scrie în slavonă, permițând astfel popoarelor care vorbeau slavonă să se apropie de convertirea la creștinismul ortodox folosind limba lor nativă, în loc de o limbă străină.[2]
Pe durata domniei lui Mihail, forțele Imperiului de Răsărit au câștigat inițiativa în fața arabilor sub conducerea lui Petronas și Mihail. Temându-se de potențiala convertire a lui Boris I al Bulgariei la creștinism sub influența francilor, Mihail și cezarul Bardas au invadat Bulgaria. În cadrul acordului de pace din 864, Boris a acceptat convertirea la creștinismul ortodox. Mihail a fost nașul lui Boris la botez, luând el însuși numele de Mihail la ceremonie. Imperiul de Răsărit a permis, de asemenea, bulgarilor să-și recupereze regiunea de graniță Zagora.[3] Convertirea bulgarilor a fost evaluată ca una dintre cele mai importante realizări culturale și politice ale Imperiului de Răsărit.[4]
Căsătoria lui Mihail cu Evdochia Dekapolitissa nu a dat urmași. Fără a dori să riște un scandal încercând să se căsătorească cu amanta sa Evdochia Ingerina, fiica gărzii imperiale varangiene Inger, a ales să o căsătorească pe Ingerina cu favoritul său, curteanul și chamberlainul Vasile Macedoneanul, care era mulțumit cu sora împăratului, Tecla, pe care Mihail o recuperase dintr-o mănăstire. Prin această aranjament, Vasile a câștigat din ce în ce mai multă influență asupra lui Mihail. În aprilie 866, l-a convins pe Mihail că cezarul Bardas conspira împotriva sa și a obținut permisiunea de a-l ucide pe Bardas. Fără rivali serioși, Vasile a fost încoronat co-împărat în mai 867 și a fost adoptat de împăratul mult mai tânăr, Mihail.
Îngrijorat de favorurile pe care Mihail începuse să le acorde altui curtean, numit Vasiliskianos (sau Vasiliskian), care fusese crescut ca alt co-împărat, Vasile l-a asasinat pe Mihail în septembrie 867, când acesta zăcea beat în camera sa de dormit după o petrecere cu mult alcool. Mihail a avut un sfârșit sinistru. Un bărbat numit Ioan din Chaldia l-a ucis, tăindu-i ambele mâini cu o sabie înainte de a-i aplica lovitura finală în inimă. Acest act brutal cae a dus la moartea lui Mihail și Vasiliskianos, uciși în același timp, Vasile a devenit automat noul "basileus" sau împărat al imperiului.[5]
După moartea sa, rămășițele lui Michael au fost inițial înmormântate în Mănăstirea Philippikos din Chrysopolis, pe malul asiatic al Bosforului. Ulterior, când Leon al VI-lea a urcat pe tron ca împărat în 886, una dintre primele sale acțiuni a fost să exhumeze lui Mihail și să-l reînhumeze cu mare ceremonie în mausoleul imperial aflat în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol.[6]
| Mihail al III-lea | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Teodora a II-a |
Împărat Roman (Bizantin) 842 - 867 |
Urmat de: Vasile I |
Note
- ↑ Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu, Curs de Bizantinologie, I, cap. „Mihail al III-lea (842-867) și reinstaurarea ortodoxiei. Renașterea ortodoxiei. Renașterea învățământului. Patriarhul Fotie. Misiunea bizantină în rândul popoarelor slave.”.
- ↑ Treadgold, p.452
- ↑ Fine, pp. 118–119
- ↑ Gregory, p. 240
- ↑ Finlay, pp. 180–181.
- ↑ Tougher, p. 62.
Surse
- Treadgold, Warren (1997). A History of the Byzantine State and Society. Stanford, California: Stanford University Press. ISBN 0-8047-2630-2.
- Fine, John, V.A. (1983), The Early Medieval Balkans, Ann Arbor.
- Gregory, Timothy E. (2010). A History of Byzantium. Malden, Massachusetts and West Sussex, United Kingdom: Wiley-Blackwell. ISBN 1-4051-8471-X.
- Finlay, G. (1856), History of the Byzantine Empire from DCCXVI to MLVII, 2nd Edition, Published by W. Blackwood.
- Tougher, S. (1997) The Reign of Leo VI (886 912): Politics and People. Brill, Leiden.
- Prof. Univ. Dr. Emilian Popescu, Curs de Bizantinologie (Facultatea de Teologie a Universității București).
